Naționalitatea societății comerciale

I. Ce este societatea comercială?

Legislația română se definește noțiunea de societate comercială. Legiuitorul utilizează termenul de societate referindu-se la contractul de societate reglementat de articolul 1491 Codul Civil și anume “Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărți foloasele ce ar putea deriva” și persoană juridică - societate comercială, reglementată în art.1, Legea 31/1990 privind societățile comerciale, modificată și republicată: “În vederea efectuării de acte de comerț, persoanele fizice și persoanele juridice se pot asocia și pot constitui societăți comerciale, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi”, deci legea reglementează societatea comercială, fără însă să o definească.

Societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate și beneficiind de personalitate juridică, în care asociații înțeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerț, în scopul realizării și împărțirii beneficiilor rezultate .

Din definiția dată se concluzionează că principalele trăsături specifice ale societății comerciale sunt:

- în calitate de persoană juridică, are o organizare de sine stătătoare;

- își constituie un capital necesar obiectului său de activitate, în funcție de mărimea acesteia și condițiile impuse de lege, capital ce se obține prin aportul persoanelor asociate;

- urmărește satisfacerea intereselor economice-sociale ale membrilor asociați;

- are un scop lucrativ, al realizării acelor activități specifice prevăzute în obiectul lor de activitate, cum sunt: activități de producție, de aprovizionare, desfacere, prestări servicii și executări de lucrări.

De asemenea, în diferite limbi, societatea poate fi interpretată ca o întreprindere (companie) de mai mici dimensiuni sau chiar ca echivalent al companiei însă, limba română atestă o delimitare teoretică între societate și întreprindere, dar practica este aceea de a denumi întreprinderile, laolaltă cu alte asociații în interes de afaceri mai mici “societăți comerciale”.

Sintagma se plasează ca un prefix, înaintea denumirii întreprinderilor (spre exemplu Societatea Comercială (S.C.) “Compania Națională de Transporturi Aeriene Române”).

II. Societățile în antichitate

Primele entități societare ce exprimă asocierea a două sau mai multe persoane fizice , prin afectarea comună a unor resurse, în vederea desfășurării unor activități economice și împărțirii rezultatelor economice obținute, sunt cunoscute încă din antichitate.

În această epocă, se evidențiază societățile constituite conform dreptului roman, cum ar fi: societățile de zarafi “societas argintariorum”; societățile tuturor bunurilor prezente și viitoare ale asociaților ”societas omnium bonorum”; societatea având ca obiect un singur lucru “societas unius rei”; societatea pentru venituri viitoare “societas quaestus, lucre, compendi”, precum și societățile de arendă pentru încasarea impozitelor “societas publicanorum”, astfel, aceste societăți se constituiau prin încheierea unui contract între asociați iar bunurile care formau patrimoniul social rămâneau, în continuare, în proprietatea asociaților.

În evul mediu, societatea comercială se constituia în temeiul contractului de commenda. Astfel un contract a fost determinat de necesitatea resimțită de sociațiile de negustori din nordul Italiei (Geneva, Florența, Veneția), care pentru buna desfășurare a comerțului lor, aveau nevoie de credite pe care le obțineau de la nobili, militari, funcționari, deținători de capitaluri mari, dar care nu puteau să acorde împrumuturi cu dobândă comercianților, datorită interdicțiilor impuse acestor persoane de dreptul canonic.

În acest sens, soluția găsită, a constat în încheierea unui contract de commenda între împrumutător, denumit comanditar (comendas) și cel care primea fondul împrumutat, denumit comandita (comendatarius).

Tot în această perioadă au apărut primele prototipuri ale societății pe acțiuni, mai întâi sub denumirea de bănci, (ex. Banca di San Giorgio)

În secolul XVII, pe fondul marilor colonizări desfășurate de națiunile maritime europene (Anglia, Franța, Olanda, Suedia), s-au evidențiat marile companii pentru exploatarea noilor ținuturi colonizate, la care participau regi, nobili, militari și comercianți.

Astfel, în Franța, Colbert a creat Compania Indiilor Orientale (1664), la care regele Franței de la acea vreme, Ludovic al XIV-lea, a subscris acțiuni în valoare de 6 milioane de franci, Curtea 2 milioane iar restul a fost subscris de marii comercianți financiari dar și magistrați.

S-au mai evidențiat, Compania Olandeză a Indiilor Occidentale (1621), Compania Insulelor Americii (1626) pentru colonizarea insulelor Martinica și Guadelup, Compania Noii Franțe (1628) pentru colonizarea Canadei.

Aceste companii erau constituite pe baza unor patente regale sau concesiuni, cu participarea unui mare număr de posesori de fonduri (regele, curtenii, negustorii).

Contribuțiile asociaților formau un patrimoniu distinct de cel al asociaților care aveau ca titular compania, în calitate de persoană juridică. Pentru prima oară, contribuțiile la formarea patrimoniului au primit numele de “acțiuni”. În ceea ce privește riscurile asociaților, acestea erau limitate la contribuțiile lor la formarea patrimoniului companiei.

1. Bojincă Moise, Drept comercial, Editura Xant, București, 2002

2. Bratiș Marian, Constituirea societății comerciale pe acțiuni, Ed. Hamangiu, București, 2008

3. Cărpenaru D. Stanciu, Drept comercial român, Editura All, București 2000

4. Cârcei Elena, Drept comercial român, Ed. All Beck, București, 2000

5. Filip Liviu, Drept comercial, Ed. Junimea, Iași, 2000

6. Motica Radu, Roșu Claudia, Drept comercial român și drept bancar, Ed. Mirton, Timișoara, 2001

7. Tomulescu Ștefan Constantin, Drept privat român, Tipografia Universității București, 1972

8. Romul Petru Vonica, Dreptul societăților comerciale, Ed. Lumina Lex, București, 2000

- **Codul civil

- **Codul comercial

- **Legea 31/1990 - privind societățile comerciale (Monitorul Oficial nr. 126-127/1990)