Agenda Lisabona și provocarea competitivității pentru România

Argumente si obiective ale Strategiei Lisabona

La Consiliul European de la Lisabona din martie 2000, Uniunea Europeana a lansat un set complet de tinte, pentru urmatorii 10 ani, ce pot fi atinse prin implementarea suportului de reforme structurale, angrenate spre realizarea obiectivului strategic general, transformarea Uniunii Europene in “cea mai competitiva si dinamica economie din lume, bazata pe cunoastere, capabila de crestere economica constanta cu locuri de munca mai bune si mai numeroase si o mai mare coeziune sociala(growth, stability, cohesion)”(paragraful 5 al Concluziilor Consiliului). Scopul strategiei este de a recupera decalajul economic care separa SUA de UE, prin accentul pus pe economia bazata pe cunoastere, concept care include urmatorii factori: inovatia, societatea informationala si capitalul uman. Aceasta a devenit cunoscuta sub denumirea de „Strategia Lisabona” sau „Agenda Lisabona”. Ea a reprezentat reactia liderilor europeni la necesitatea unor reforme pe termen lung pentru a confrunta problemele imbatranirii populatiei, ale largirii Uniunii Europene si ale globalizarii. Deoarece atingerea obiectivelor propuse presupunea competente si instrumente pe care Uniunea Europeana nu le are, accentul s-a pus pe coordonarea politicilor nationale. Instrumentul politic propus poarta numele de „metoda deschisa de coordonare” (open method of coordination). Strategia Lisabona a identificat un numar de obiective politice, impartasite intr-o masura mai mare sau mai mica de toate statele Uniunii. S-a luat si decizia ca fiecare Consiliu European de primavara sa monitorizeze procesul prin evaluarea performantelor atinse de catre statele membre. Consiliul European din Gotheburg din iunie 2001 a adaugat o a treia dimensiune, protectia mediului, pe langa cea economica si cea sociala.

In timp ce necesitatea de a coordona reformele la nivelul Uniunii Europene a fost clar recunoscuta, a existat insa perceptia clara ca fiecare stat membru se confrunta cu obstacole diverse, si ca trebuie tinut cont de problemele economice ale fiecarei tari in procesul implementarii strategiei. S-a realizat deja o evaluare a Strategiei Lisabona la „jumatatea drumului”, concluzia fiind aceea ca obiectivele propuse sunt departe de a fi realizate. In ultimii ani, performantele cresterii economiei europene au fost dezamagitoare. Pe de o parte incetinirea ciclica, la nivel mondial si in special la nivel european, a franat cresterea economica, iar pe de alta parte ritmul lent al reformelor structurale a contribuit si el la esecul de atingere a obiectivelor. Reformele structurale sunt importante prin prisma confruntarii EU cu globalizarea, imbatranirea populatiei, largirea Uniunii si fragilitatea ecologica, probleme cu care EU se confrunta in momentul de fata. O problema fundamentala pentru Europei este tendinta negativa in cadrul productivitatii. In anii recenti, cresterea productivitatii s-a deteriorat, asa cum se poate observa in graficul de mai jos. Cresterea lenta a productivitatii reflecta defectele structurale din economia europeana care o impiedica sa se dezvolte.

Conform unui studiu realizat de Asociatia antrepenorilor privati din Europa, UNICE, actorii de decizie politica trebuie sa se concentreze asupra celor cinci zone de prioritati in scopul afirmarii potentialului companiilor, al cresterii productivitatii si a randamentului economic:

- Stimularea antreprenoriatului in cadrul unui stat credibil si eficient

- Sustinerea inovarii

- Imbunatatirea conditiilor de angajare

- Incheierea reformelor pietei de produse

- Gasirea unor solutii politice competitive si avantajoase pentru protectia mediului inconjurator.

Sursa:www.unice.org

Romania si provocarea competitivitatii

Conform Raportului Competitivitatii Globale 2003-2004, Romania se situeaza pe pozitia 67 din 80 de tari, la distanta de majoritatea tarilor candidate (evaluare pentru anul 2002). Acest fapt este ingrijorator, deoarece pe langa provocarile reprezentate de competitia de pe piata globala, Romania se va mai confrunta si cu competitia interna din UE.

Agenda Lisabona poate parea un lux pentru Romania in momentul de fata. Bazele structurale ale economiei nu sunt foarte puternice, echilibrul extern este asigurat in principal de banii trimisi de romanii din strainatate, activitatile agricole sunt departe de a fi eficiente, politica de concurenta nu a rezolvat inca in mod eficient problema acordarii ajutoarelor de stat, iar liberalizarea preturilor la utilitati este departe de a fi finalizata. In aceste conditii, efortul de a inainta in directia unei economii bazate pe cunoastere, cand noi nu am consolidat inca economia de piata, este o incercare indrazneata. Cu toate acestea, efortul trebuie facut; in primul rand pentru ca Agenda Lisabona este cotata foarte sus pe lista prioritatilor Uniunii Europene; si in al doilea rand, deoarece o economie bazata pe cunoastere reprezinta sansa Romaniei de a adauga mai multa valoare produselor si serviciilor sale pe termen mediu si lung. Cu toate ca nu este obligatorie, Agenda Lisabona este complementara evolutiei necesare economiei romanesti si se refera la majoritatea sferelor politicii publice.

Dar Agenda Lisabona este foarte complexa si prioritatile sale pot fi interpretate in mod

diferit de catre fiecare tara: in timp ce UE este mult mai preocupata de coeziunea sociala, crearea de locuri de munca si sprijin pentru cercetare-dezvoltare, Romania mai are inca mult de lucru la capitolul desfiintare locuri de munca, scaderea inflatiei si imbunatatirea mediului de afaceri. Asimilarea tehnologiei este mai importanta pentru Romania pe termen scurt, decat crearea tehnologiei – deoarece etapele dezvoltarii nu pot fi sarite atat de repede. Acest progres ar trebui judecat in primul rand pe plan intern, de vreme ce nici macar nu ne-am apropiat de performantele UE la multe din obiectivele agendei Lisabona.

Indexul agregat al Inovarii plaseaza Romania intre tarile cu decalaje in recuperare. Lasand la o parte semnificatia discutabila a anumitor indicatori pentru Romania, ascunzand diverse realitati locale, procesul de recuperare a decalajului risca sa se realizeze intr-un ritm foarte lent: presupunand stagnarea valoriilor europene si rate sustinute de crestere pentru Romania, la nivelul anului 2003, sunt necesari intre 5 si 10 ani pentru recuperarea decalajului chiar si la cei mai dinamici indicatori din index.

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE RELATII ECONOMICE INTERNATIONALE