Principiile efectelor actului juridic civil. fundamente și excepții

Actul juridic civil

Prin actul juridic civil se intelege o manifestare de vointa facuta cu vointa de a produce

efecte juridice - de a naste, stinge sau modifica un raport juridic civil concret.

Elementele definitorii actului juridic civil, sunt:

- prezenta unei manifestari de vointa (care sa provina de la un subiect de drept civil,

persoana fizica sau juridica);

- manifestarea de vointa trebuie exprimata prin intentia de a produce efecte juridice

civile;

Aceasta trasatura diferentieaza actul juridic civil de faptul juridic civil (care se savarseste

fara intentia de a produce efecte juridice civile, efecte care se produc insa in puterea legii).

- efectele juridice urmarite ( la manifestarea vointei pot consta in nasterea, modificarea

sau stingerea unui raport juridic civil concret.

Prin aceasta trasatura, actul juridic civil se diferentieaza de actele juridice din alte ramuri

de drept.

Expresia “act juridic civil”, “act juridic” sau pur si simplu notiunea de “act”, se

intrebuinteaza cu doua sensuri:

- manifestare de vointa pentru a produce efecte juridice civile ( operatiune juridica-

“negotium juris”);

- inscrisul constatator al manifestarii de vointa ( suportul material - “instrumentum

probationis” ).

EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL

Scopul pentru care se încheie un act juridic este, prin definiție, tocmai

producerea de efecte juridice.

Prin efectele actului juridic civil se înțeleg drepturile subiective și

obligațiile civile la care acesta dă naștere, pe care le modifică sau le stinge.

Efectele actului juridic civil sunt guvernate de trei principii, în funcție

de care se stabilește cum și față de cine se produc aceste efecte: principiul

forței obligatorii, principiul irevocabilității și principiul relativității.

1. Principiul forței obligatorii

Principiul fortei obligatorii este definitii in art. 969 alin. 1 din Codul civil,

conform căruia “Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze

autorizate de lege”.

Asadar, principiul forței obligatorii reprezintă, în fond, reflectarea în

plan juridic a obligativității respectarii cuvantului dat.

În ceea ce privește actele bilaterale sau multilaterale (contractele),

acest principiu se exprimă și prin sintagma “contractul este legea părților“.

Ele trebuie să execute întocmai obligațiile pe care, în deplină libertate,

și le-au asumat contractual. Libertatea contractuală presupune posibilitatea

părților de a încheia orice contract, în funcție de interesele lor, și de a conferi

contractului încheiat orice conținut doresc, în limitele prevăzute de lege.

Pe lângă considerentele de ordin moral, principiul forței obligatorii este

impus de necesitatea asigurării stabilității raporturilor juridice generate de

actele juridice civile și, prin aceasta, a siguranței circuitului civil.

Excepțiile de la principiul forței obligatorii a actului juridic civil sunt

acele situații în care efectele actului nu se produc așa cum au intenționat

părțile la încheierea lui și așa cum s-au înțeles; aceste efecte sunt fie mai

restrânse, fie mai întinse decât cele prevăzute și dorite de părți.

Constituie cazuri de restrângere a forței obligatorii acele ipoteze în

care actul juridic civil încetează înainte de termen, din cauza dispariției unui

element al său.

Spre exemplu:

- încetarea contractului de mandat prin moartea sau insolvabilitatea uneia

dintre părți;

- desființarea contractului de locațiune ca urmare a pieirii lucrului.

În astfel de situații executarea contractului nu mai poate continua din motive

obiective, independente de voința părților.

Constituie cazuri de extindere a forței obligatorii acele ipoteze în care

actul juridic civil este prorogat (prelungit) prin lege sau cazul suspendării

efectelor actelor cu executare succesivă, ca urmare a unui caz de forță

majoră.

Spre exemplu, printr-un contract de prestări-servicii, prestatorul s-a angajat

la zugrăvirea unei case, lucrare ce trebuie finalizată în decurs de o lună de la

încheierea contractului. Dar, dacă un caz de forță majoră a împiedicat lucrul pentru

o săptămână, contractul se va prelungi (deși părțile n-au dorit-o) cu încă o

săptămână.

CRISTIANA TURIANU Drept civil . p 12-12- CAP II ACTUL JURIDIC CIVIL

BELEIU, Gh. Drept civil român. Introducere în dreptul civil român.

Subiectele dreptului civil român, București, Casa de Editură și Presă “Șansa”

S.R.L., 1994, p. 166 - 177;

BOROI, G. Drept civil. Teoria generală, București, Editura ALL, 1997, p.

153 - 171;

UNGUREANU, O. Manual de Drept civil. Partea generală, București,

Editura ALL - BECK, 1999, p. 148 - 15;

MUREȘAN, M. Drept civil. Partea generală, Cluj - Napoca, Editura

Cordial Lex, 1994, p. 175 - 190;

URS, I. ANGHENI, S. Drept civil. Partea generală. Persoanele, București,

Editura Oscar Print, 1998, p. 148 - 157.

DEAK, F. Tratat de drept civil. Contracte speciale, București, Editura

Actami, 1998, p. 268 - 291; 378 - 406;

COSMA, D. Teoria generală a actului juridic civil, București, Editura

Științifică, 1969, p. 417 - 433;

COJOCARU, A. Drept civil. Partea generală, București, Editura Lumina

Lex, 2000, p. 251 - 270;

TAMÁS, T. Unele considerații referitoare la revocarea unilaterală a

contractelor, în revista “Dreptul”, nr. 12/1999, p. 52 - 58.