Obligațiile vânzătorului

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preț pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească.

Poate fi, de asemenea, transmis prin vânzare un dezmembrământ al dreptului de proprietate sau orice alt drept.

Obiect al vanzarii comerciale nu poate fi decat un bun mobil, corporal sau incorporal. Pentru a fi valabil contractata, vanzarea trebuie sa priveasca un bun care sa existe real sau potential, sa fie determinat sau susceptibil de a fi determinat.

OBLIGAȚIILE PRINCIPALE ALE VÂNZĂTORULUI

Vânzătorul are următoarele obligații principale:

1. să transmită proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut;

2. să predea bunul;

3. să îl garanteze pe cumpărător contra evicțiunii și viciilor bunului.

I. Obligația de a transmite bunul vândut

Vânzătorul este obligat să transmită cumpărătorului proprietatea bunului vândut. Odată cu proprietatea cumpărătorul dobândește toate drepturile și acțiunile accesorii ce au aparținut vânzătorului. Dacă legea nu dispune altfel, dispozițiile referitoare la transmiterea proprietății se aplică în mod corespunzător și atunci când prin vânzare se transmite un alt drept decât dreptul de proprietate.

II. Obligația de a preda bunul vândut

In urma incheierii contractului de vanzare-cumparare vanzatorul este obligat sa predea bunul vandut. Aceasta operatie se descompune in doua momente principale. Primul, de natura strict volitionala, este acela al acordului de vointa, iar al doilea moment este acela al predarii efective, in sensul de punere a bunului in posesia cumparatorului, pentru ca acesta sa-l poata folosi, conform utilitatii lui.

Codul civil prevede trei forme de predare pentru bunurile mobile: predare reala, predarea consensuala si predarea simbolica.

Predarea reala se efectueaza prin transferarea posesiei materiale a lucrului.

Predarea consensuala intervine in acele cazuri in care in momentul vanzarii nu poate interveni predarea materiala.

Predarea simbolica are loc atunci cand, spre exemplu, se remit cheile cladirii, in care sunt depozitate lucrurile.

Obiectul principal al predarii este bunul care a facut obiectul vanzarii in starea in care se afla in momentul acordului de vointa. Cand acesta consta intr-un corp cert si determinat si cand predarea are loc in momentul in care se efectueaza si acordul de vointa contractual nu exista nicio dificultate privitoare la predare. Cand insa bunul este un genus sau cand chiar daca fiind un corp cert si determinat, predarea se va face intr-un moment diferit de acela al acordului de vointa, se nasc o serie de probleme.

Cand este un genus, va trebui sa se predea cantitatea stipulata in contract. Uzurile comerciale precizeaza toleranta, adica diferenta in minus, ingaduita fiecarei marfi.

Aceasta toleranta variaza de la marfa la marfa iar fundamentul sau rezida in constatarea ca in fapt este cu neputinta ca marfa sa ajunga la destinatia cumparatorului in cantitatea stipulata-fie din cauza conditiilor tehnice ale expeditiei, fie din cauza mijlocului prin care se face transportul, fie din cauza marfii insasi, a carei greutate este supusa scazamantului. Din aceasta cauza, partile stabilesc ele insele in multe contracte procentul tolerantei.

Obligația de a preda bunul se întinde și la accesoriile sale, precum și la tot ce este destinat folosinței sale perpetue. Vânzătorul este, de asemenea, obligat să predea titlurile și documentele privitoare la proprietatea sau folosința bunului. În cazul bunurilor de gen, vânzătorul nu este liberat de obligația de predare chiar dacă lotul din care făceau parte bunurile respective a pierit în totalitate, afară numai dacă lotul era anume prevăzut în convenție.

1. Noul Cod Civil

2. I.L.Georgescu, Drept Comercial Roman

3. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/109884