Acte Juridice

Noţiunea de act juridic civil

Actul juridic civil reprezintă o manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv de a naşte, modifica ori stinge un raport juridic civil concret.

Dupa cum ştim, actele juridice sunt, ca şi faptele juridice, izvoare ale raportului juridic concret, dar, spre deosebire de acestea din urma, ele sunt săvârşite chiar cu intenţia ca un atare raport juridic să ia naştere.

Autorul unui delict civil, bunăoara, nu urmăreşte prin săvârşirea acestui fapt producerea de efecte juridice (care constau în obligarea la acoperirea prejudiciului cauzat), în schimb autorul unui testament urmăreşte tocmai producerea de efecte juridice (transmisiunea averii succesorale către cel desemnat ca beneficiar).

Noţiunea de act juridic” este utilizată în literatura juridică şi în practică în doua înţelesuri:

- act juridic civil în sens de negotium - desemnează însăşi manifestarea de voinţă intervenită în scopul de a produce efecte juridice civile, operaţiunea juridică în sine ( vânzare-cumpărare, schimb, locaţiune etc.);

- act juridic civil în sens de instrumentum se referă la înscrisul constatator al manifestarii de voinţă (al operaţiei juridice), documentul în care această operaţiune este consemnată.

Clasificări ale actelor juridice civile.

1. Criteriul numărului părţilor

Dupa criteriul numărului părţilor, există acte juridice civile unilaterale, bilaterale şi multilaterale.

Actul juridic civil unilateral este rodul unei singure voinţe, al voinţei unei singure părţi.

Actul juridic unilateral poate fi caracterizat ca un act „proteic”.Efectele pe care le produce sunt foarte diversificate şi, uneori, chiar în sfera aceleiaşi categorii de acte unilaterale, efectele lui constituie obiect de controversă. În plus, actele juridice unilaterale au o existenţă

discretă, uneori greu de sesizat, spre deosebire de contracte, care domină viaţa socială.Polimorfismul actului unilateral de voinţă, precum şi frecvenţa lui relativ redusă în comparaţie cu actul bilateral, permit caracterizarea lui ca un act excepţional în dreptul privat.

„Unilateralismul”, adică aptitudinea unei persoane de a crea efecte de drept prin simpla sa manifestare de voinţă are o reputaţie proastă în dreptul privat. S-a afirmat că actul unilateral comportă o conotaţie uşor peiorativă sau că este „un fenomen iritant”.

Fiind perceput ca un act juridic „accidental”, cu aplicaţii „minore”, lipsa unei reglementări exprese nu a fost totuşi resimţită în mod acut, în condiţiile în care modelul contractual a putut fi aplicat şi adaptat, de la caz la caz, manifestărilor unilaterale de voinţă.

Pe de altă parte, nimic nu mai pare mai firesc decât ca individul să dorească şi să poată ca, prin voinţa sa unilaterală, să producă efecte juridice. Din această perspectivă, actul unilateral este „mai natural”decât contractul.

Codul civil român, după modelul Codului civil francez, nu cuprinde dispoziţii generale privind actul juridic1, ci reglementează numai principalele tipuri de acte juridice, precum contractul, testamentul ş.a.Fiind considerat cel mai important şi cel mai complex act juridic,

contractul ocupă cel mai mare spaţiu în ansamblul reglementării. În literatura juridică s-a considerat că principiile care guvernează contractele pot fi aplicate prin analogie, pentru a completa lacunele legislative existente în materia altor acte juridice. S-a construit astfel

o teorie generală a actului juridic civil, cu deschidere spre toate instituţiile dreptului privat, având în vedere vocaţia dreptului civil de a fi „drept comun” pentru celelalte ramuri de drept privat.

Dificultatea, dar şi necesitatea de a construi o teorie generală a actului juridic unilateral au fost în mod constant subliniate în literature juridică. Mai mult, sunt voci care neagă posibilitatea elaborării unei teorii generale, dat fiind caracterul contradictoriu şi sporadic al

actului unilateral, care nu are o puternică justificare economică şi poate fi comparat cu insectele care roiesc în jurul unui animal. Ele pot fi clasificate, studiate din punct de vedere morfologic şi cam atât.

Autori prestigioşi preferă într-adevăr să examineze problematica actului unilateral de regulă în mod incidental, în cadrul diferitelor instituţii ale dreptului privat, cele mai frecvente fiind referirile la actul unilateral în cadrul unor lucrări generale consacrate actului juridic

sau obligaţiilor. Cercetarea obiectivă a actului juridic unilateral, ca realitate juridică,

prin abandonarea unui anumit fetişism practicat faţă de contract, pune însă în lumină valenţele juridice deosebite ale acestui tip de act,de natură să îmbogăţească teoria generală a actului juridic, dar şi teoria generală a obligaţiilor şi teoria drepturilor subiective civile.

Existenţa actului unilateral este în prezent incontestabilă, iar efectul lui creator de obligaţii civile tot mai mult remarcat. Pe de altă parte, ar fi incorect dacă studiul actului unilateral s-ar face doar prin prisma obligaţiilor civile şi a contractului ca izvor de obligaţii civile, dat fiind că există materii ale dreptului privat, precum dreptul persoanelor, în care actul unilateral este dominat, iar contractul recesiv.

Astfel sunt, de exemplu: testamentul, oferta, promisiunea publică de recompensă, acceptarea unei succesiuni, renunţarea la o moştenire, denunţarea unui contract, confirmarea unui act anulabil, recunoaşterea unui copil etc

Oferta de a contracta este, de asemenea, un act juridic unilateral.

Ofertantul a decis să vândă un imobil şi formulează această ofertă unei alte persoane. Oferta sa va trebui menţinută până la sfârşitul termenului prevăzut în aceasta sau, dacă nu s-a prevăzut nici un termen, un interval de timp rezonabil.

Aşadar, independent de vreo acceptare, oferta de a contracta produce, prin ea însăşi, efecte juridice: dacă ofertantul nu o menţine

întregul interval de timp, se răzgândeşte şi nu mai vrea să vândă, el trebuie să îl despăgubească pe destinatarul ofertei pentru toate cheltuielile pe care acesta le va fi făcut cu evaluarea ofertei.

Între ofertant şi destinatarul ofertei s-a născut un raport juridic în care ofertantul este subiectul pasiv, având obligaţia de a menţine oferta până la sfârşitul termenului, iar destinatarul ofertei este subiectul activ, având dreptul de a pretinde menţinerea ofertei sau, în cazul în care aceasta este revocată înainte de expirarea termenului, de a pretinde despăgubiri pentru cheltuielile făcute (spre exemplu, pentru plata consultaţiei unui evaluator, arhitect, designer, constructor etc.). Izvorul acestui raport juridic îl constituie actul unilateral al ofertantului.

Dacă oferta va fi acceptată de către destinatar, va lua naştere un raport juridic complet diferit; el va avea ca izvor inţelegerea dintre părti, întâlnirea dintre ofertă şi acceptare, adică un act juridic bilateral. În cadrul acestui raport juridic atât ofertantul, devenit vânzător, cât şi destinatarul ofertei, devenit cumpărător, vor avea şi drepturi şi obligaţii.

Actul juridic civil bilateral este rezultatul acordului de voinţă a doua parţi. El poartă denumirea de contract sau convenţie.

Art. 942 din Codul civil defineşte contractul ca fiind : ”acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic”.

Este act juridic civil multilateral acela care reprezintă rodul voinţei a trei sau mai multe părţi. De exemplu, contractul de societate civilă.

Potrivit art. 1491 Cod civil, societatea civila este un contract prin care două sau mai multe persoane fizice sau juridice se obligă să pună în comun aportul lor în bani, bunuri sau muncă, în vederea constituirii unui fond comun, necesar desfăşurării unei activităţi în scopul îmbunătăţirii beneficiilor.

Domeniul de aplicare al societăţii civile este mult mai restrâns decât al societăţii comerciale, afirmându – se uneori chiar că este o reclică din dreptul roman care nu şi–a găsit aplicare în epoca modernă .

Contractul de societate civilă işi are aplicare în mai multe situatii, precum:

- În cazul asocierii a doua sau mai multe persoane fizice în vederea construirii unor case sau alte imobile;

- În cazul asocierii dintre doi sau mai mulţi meseriaşi în vederea practicării în comun a meseriei;

- În caz de asociere a doi sau mai mulţi avocaţi sau notari în societăţile civile profesionale potrivit prevederilor Legii 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, respective a Legii 36/1995, a notarilor publici şi a activităţii notariale;

- În caz de asociere a mai multor medici pentru constituirea unor societăţi profesionale civile medicale, potrivit Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii;

Caractere juridice

Contractul de societate civilă este un contract multilateral, consensual, cu titlu oneros şi lucrativ, comutativ, cu executare succesivă, cu caracter civil, şi prin natura sa, fără personalitate juridică .