Limitarea Presiunii Fiscale și Rolul Său în Prevenirea Evaziunii Fiscale

Introducere

Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-sociale de maximă importanţă, cu care, într-o măsură mai mare sau mai mică, toate statele lumii se confruntă. Acest fenomen continuă să reprezinte o prezenţă constantă în mediul economic şi atâta timp cât fiscalitatea va fi abordată de către contribuabili ca o confiscare nelegitima a veniturilor lor, aceştia vor continua să identifice soluţiile de optimizare, mai mult sau mai puţin legale a sarcinii fiscale la care sunt supuşi. Prin multitudinea formelor sale de manifestare şi prin efectele nefaste pe care le induce, evaziunea fiscală sedimentează bazele existenţiale ale economiei subterane în ansamblul său.În orice societate, necesitatea fiscalităţii este pe deplin dovedită, nimic altceva neputând înlocui acest mijloc de finanţare şi de susţinere a statului. În ultimii ani s-a creat o stare de spirit generală legată de conştientizarea implicaţiilor bugetare, macroeconomice şi sociale ale proliferării evaziunii fiscale. Din păcate, ceea ce se poate face efectiv în acest domeniu este limitarea cât mai mare a consecinţelor acestui fenomen, eradicarea sa, fiind practic imposibil de realizat.

Pretutindeni şi întotdeauna evaziunea fiscală a fost condamnată. Cu toate acestea

perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat de-a lungul timpului. El persistă în toate ţările şi în toate perioadele, în ciuda sancţiunilor

În România, problema evaziunii fiscale a căpătat un interes major, în primul rând, datorită existenţei unei economii cu o lipsă acută de capital, atât la nivel macroeconomic, cât şi la nivel microeconomic, unde fenomenul subcapitalizării este deosebit de prezent.. Lipsa de capital atrage după sine o situaţie precară a veniturilor care trebuie să alimenteze bugetul de stat şi care au menirea să finanţeze sectoare sociale importante. În aceste condiţii, limitarea într-o măsură cât mai mare a evaziunii

fiscale ar avea un efect pozitiv asupra echilibrului bugetar.

Evaziunea şi frauda fiscală exista încă de la apariţia statului şi au fost strâns legate de evoluţia acestuia, dar s-au manifestat ca atare doar în epoca modernă o dată cu stabilirea obligaţiilor fiscale necesare acoperirii cheltuielilor tot mai mari ale statului. O dată cu apariţia statului modern au apărut cheltuieli sporite, necesare menţinerii funcţiunilor statului, dublate de protecţia si asistenţa socială acordate de stat persoanelor cu venituri modeste, aflate în nevoie.

Astfel, se poate spune că evaziunea fiscală a apărut ca o reacţie firească la presiunea fiscală exercitată de către stat prin impozitele, taxele si contribuţiile instituite.

Capitolul I

Conceptul de evaziune

Evaziunea şi frauda fiscală exista încă de la apariţia statului şi au fost strâns legate de evoluţia acestuia, dar s-au manifestat ca atare doar în epoca modernă o dată cu stabilirea obligaţiilor fiscale necesare acoperirii cheltuielilor tot mai mari ale statului. O dată cu apariţia statului modern au apărut cheltuieli sporite, necesare menţinerii funcţiunilor statului, dublate de protecţia si asistenţa socială acordate de stat persoanelor cu venituri modeste, aflate în nevoie.

Conceptul de evaziune pleacă de la ideea că oamenii încearcă să ocolească impozitele, mai ales atunci când povara fiscală este greu de suportat.Legea anterioară privind combaterea evaziunii fiscale în România defineşte, evaziunea fiscală ca ,, sustragerea prin orice mijloace de la impunere sau plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine, denumite în cuprinsul legii contribuabili”.După unii autori „evaziunea fiscală se poate defini ca fiind totalitatea procedeelor ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag în totalitate sau în parte materia lor impozabilă obligaţiilor stabilite prin legile fiscale”. Precizări adiţionale detaliază că „evaziunea fiscală constă în sustragerea contribuabililor de la plata obligaţiilor fiscale ce le revin, în mod parţial sau total utilizând lacunele legislative sau recurgând la manevre ingenioase în scopul ascunderii materiei impozabile” .(Tulai, 2003, pag 297)În lumea modernă, evaziunea fiscală a devenit un fenomen, iar în multe ţări un flagel, care macină economia, o roade de la rădăcini, o sufocă nedându-i nici o speranţă.(Bîrle, 2003). Procesul evazionist în sine este cât se poate de complex în cadrul fenomenelor economico-sociale. Statele moderne, şi nu numai, se confruntă cu consecinţele nedorite, ale existenţei şi dezvoltării în timp şi spaţiu a evaziunii fiscale.În ţara noastră, aceast fenomen a fost recunoscut în anul 1929 când s-a introdus o lege pentru reprimarea evaziunii fiscale, bazată pe ideea responsabilităţii fiscale, fără a interzice expres anumite operaţii contabile ce servesc la disimularea veniturilor, apoi prin Legea contribuţiilor directe din 1933 care îngloba şi norme de reprimare a sustragerii.După anul 1989, trecerea la o economie concurenţială a determinat regândirea şi reaşezarea întregului sistem de venituri ale statului, ceea ce, în final, a dus la adoptarea de norme juridice specifice de prevenire şi combatere a fenomenelor de evaziune fiscală, iniţial prin Legea nr.82/1991 a contabilitătii, apoi prin Legea combaterea evaziunii fiscale. Această lege a fost în activitate până în anul 2005 când a fost abrogată prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.