Temperamentele Umane

1) Definitie

Temperamentul este o trăsătură psihică, fiziologică şi conformaţională, predominant înăscută deci dependentă de fondul nativ, care conferă fiecărui individ, prin personalitatea sa, unicitate şi irepetabilitate.

Temperamentul este dimensiunea dinamico-energetica a personalităţii, care se exprimă cel mai pregnant în conduită. Temperamentul este particularitatea individuală psihologică a omului, care determină dinamica activităţii lui psihice şi se manifestă la fel în activităţi diferite, indiferent de conţinutul şi scopul acestora. Temperamentul se manifestă ca nivel energetic, ca mod de descărcare şi acumulare a energiei. Temperamentul nu se schimbă, dar însuşirile acestuia se schimbă.

Există tot atâtea tipuri de temperament căţi oameni există. Temperamentul

fiecăruia este un fapt singular, în măsura în care fiecare om este unic.

„Oamenii sunt ca şi râurile: sunt râuri liniştite, sunt râuri de munte, repezi etc.” (Tolstoi)

2) Tipologia lui Hippocrate

Prima încercare de identificare şi explicare a tipurilor temperamentale o datorăm medicilor antichităţii, Hippocrate şi Galenus. Ei au socotit că predominanta în organism a uneia dintre cele patru „umori” sau lichide (sânge, limfă, bila neagră şi bila galbenă) determină temperamentul. Pe această bază, ei stabilesc patru tipuri de temperament: sangvinic, flegmatic, melancolic şi coleric.

a) colericul este determinat de bila galbenă, reprezentat de foc, plin de căldură şi mistuitor ca vara.

b) sangvinicul se distinge prin predominarea sângelui, este asociat cu aerul, este violent şi nestabil ca primăvara.

c) flegmaticul este pus în legatura cu flegma, cu apa şi umiditatea iernii.

d) melancolicul este dominat de bila neagră, ilustrat prin pământ şi toamnă.

Fiecare tip prezintă trăsături pozitive, apreciate ca avantajoase, şi trăsături negative, dezavantajoase pentru individ. Un tip de temperament nu poate fi preferat altuia dupa vreun criteriu care să-l prezinte mai bun. Şi rar sunt întâlniţi indivizi cu un temperament pur, de obicei are loc combinarea a două tipuri de temperamente.

Kant distingea 4 tipuri de temperament, pe care le-a grupat în două clase:

a) temperamentul sentimentelor (melancolicul şi sangvinicul)

b) temperamentul acţiunii (colericul şi flegmaticul).

3) Tipologia lui Pavlov

Explicarea diferenţelor temperamentale ţine, în concepţia filosofului rus Ivan Pavlov, de caracteristicile sistemului nervos central:

- Forţa sau energia este capacitatea de lucru a sistemului nervos şi se exprimă prin rezistenţa mai mare sau mai mică la excitanţi puternici sau la eventualele situaţii conflictuale. Din acest punct de vedere se poate vorbi despre sistem nervos puternic şi sistem nervos slab;

- Mobilitatea desemnează uşurinţa cu care se trece de la excitaţie la inhibiţie şi invers, în funcţie de solicitările externe. Dacă trecerea se realizează rapid, sistemul nervos este mobil, iar daca trecerea este greoaie se poate vorbi despre sistem nervos inert;

- Echilibrul sistemului nervos se referă la repartiţia forţei celor două procese (excitaţia şi inhibiţia). Dacă ele au forţe aproximativ egale, se poate vorbi despre sistem nervos echilibrat.

Există şi un sistem nervos neechilibrat la care predominanta este excitaţia.

Din combinarea acestor însuşiri rezultă patru tipuri de sistem nervos, care constituie baza neurofiziologică a temperamentelor:

1. tipul puternic – neechilibrat – excitabil (corelat cu temperamentul coleric)

2. tipul puternic – echilibrat – mobil (corelat cu temperamentul sangvinic)

3. tipul puternic – echilibrat – inert (corelat cu temperamentul flegmatic)

4. tipul slab (corelat cu temperamentul melancolic)

4) Tipologia lui Jung

Psihiatrul elveţian Carl Jung a constatat, pe baza unei impresionante experienţe clinice, că, în afara unor diferenţe individuale, între oameni există şi deosebiri tipice. Unii oameni sunt orientaţi predominant spre lumea externă şi intra în categoria extravertiţilor, în timp ce alţii sunt orientaţi predominant spre lumea interioară şi aparţin categoriei introvertiţilor.

Extravertiţii sunt deschişi, sociabili, comunicativi, optimişti, senini, binevoitori, se înteleg sau se cearta cu cei din jur, dar menţin relaţiile cu ei.

Introvertiţii sunt firi închise, greu de pătruns, timizi, puţini comunicativi, înclinaţi spre reverie şi sunt greu adaptabili.

5) Tipologia şcolii franco – olandeze

Psihologii olandezi G. Heymans şi E. D. Wiesman propun o tipologie a temperamentelor mult mai nuanţată care va fi reluată şi precizată de psihologii francezi Rene Le Senne şi Gaston Berger. Ei pornesc de la trei factori fundamentali: emotivitatea, activitatea şi răsunetul. Din combinarea lor rezultă opt tipuri temperamentale. Emotivitatea exprimă reacţiile afective ale persoanelor în faţa diferitelor evenimente. Emotivii au tendinţa de a se tulbura puternic chiar şi pentru lucruri mărunte. Dimpotrivă, nonemotivii sunt aceia care se emoţionează greu şi ale căror emoţii nu sunt prea violente.