Un limbaj de programare este un sistem de conventii adoptate pentru realizarea unei comunicari – între programator si calculator. Limbajele folosite pentru programarea unui calculator sunt extrem de asemanatoare limbajelor naturale. Ele sunt compuse din :
- cuvinte (rezervate);
- punctuatie;
- propozitii si fraze;
- reguli sintactice etc.
Asa cum pentru însusirea unei limbi straine trebuie învatate cuvintele acesteia si
regulile cu care pot fi manevrate tot asa pentru însusirea unui limbaj de programare trebuie studiate cuvintele si semnele care îl compun împreuna împreuna cu regulile de manevrare a lor.
Dupa metoda cu care este conceput ansamblu comunicarii, limbajele pot fi clasificate în mai multe moduri. În continuare voi enumera cele mai importante clase de limbaje, descriere ce acopera totalitatea limbajelor existente.
I.1. Limbaje de nivel scazut – de nivel înalt
“ Nivelul “ unui limbaj este apreciat prin pozitia pe care o ocupa pe scara constituita
de limbajul recunoscut de microprocesor ( limbaj masina ) si limbajul natural al programatorului ( limba româna, limba engleza …).
Un limbaj de nivel scazut este foarte apropiat de masina, el manipuleaza cu elemente de nivel hardware, fizic, cum ar fi : registru, microprocesor, locatie de memorie, port de intrare / iesire etc.
Un limbaj de nivel înalt sau foarte înalt manipuleaza cu concepte apropiate de limbajul natural, concepte de nivel logic, cum ar fi : colectie de date, nume de operatie ( sort, writeln, open ), variabile, constante ( asemanatoare ca înteles cu cele din matematica).
Cu ajutorul unui limbaj de nivel înalt programatorul se face mult mai usor înteles de catre calculator. Uneori o singura limie de program scrisa cu un astfel de limbaj poate echivala cu sute de linii de program scrise în limbaj masina. Deci din punct de vedere al reducerii timpului de realizare a unui program si al sigurantei în functionare ( absenta erorilor de programare ) este de preferat un limbaj de nivel cât mai ridicat ( înalt sau foarte înalt ). În schimb, pe masura ce limbajul are un nivel mai ridicat executia programului conceput cu ajutorul sau va fi mai lenta, decât a unui program ce realizeaza aceleasi operatii dar este scris în limbaj de asamblare.
O alta diferenta esentiala între cele doua tipuri de limbaje o reprezinta portabilitatea, adica posibilitatea transferarii programelor pe un alt tip de masina decât cea pe care au fost construite. Din acest punct de vedere limbajul de asamblare este neportabil deoarece el este specific microprocesorului. Programele realizate pe un tip de masina trebuie rescrise integral pentru noul tip de masina, folosind un nou set de instructiuni – care deobicei difera foarte
mult. Lucrurile stau altfel cu programele concepute cu ajutorul unui limbaj de nivel înalt, deoarece acestea sunt detasate de masina. Între un astfel de program si calculator se interpune compilatorul ( sau interpretorul ) care rezolva corect transformarea fisierului-sursa în fisier-executabil.
I.2. Limbaje procedurale – neprocedurale
Cele doua tipuri de limbaje, procedurale si neprocedurale, se diferentiaza prin nivelul
de organizare ( structurare ) a unui program. Limbajele neprocedurale sunt concepute pentru a gândi un program la nivel de instructiune, pe când cele procedurale, obliga programatorul sa conceapa programe la nivel de bloc. Într-un limbaj procedural (numit si limbaj structurat)
programele sunt scrise instructiune cu instructiune, dar ele sunt organizate logic în blocuri (grupuri de instructiuni ) ce realizeaza o actiune bine determinata. În general un bloc are un punct de intrare si un punct de iesire – nu mai multe.
Un limbaj procedural ofera posibilitatea utilizarii unui nivel ridicat de concepere a unui program si duce la realizarea de programe coerente si protejate la erori. Prin contrast, limbajele neprocedurale nu favorizeaza programatorul în a se desprinde de nivelul „instructiune „ si duc deseori la programe greu de controlat – mai ales în cazul programelor de dimensiuni mari.
Limbajele neprocedurale sunt înca preferate de unii utilizatori datorita timpului foarte scurt cât decurge învatarea si utlizarea lor.
I.3. Limbaje orientate
Din punctul de vedere al aplicabilitatii unui limbaj, limbajele pot fi orientate pe o
anumita problema sau concepute pentru solutionarea oricarui tip de problema – limbaje de uz general sau altfel spus, neorientate pe o problema.
Limbajele orientate prezinta un grad înalt de specificitate pe când un limbaj neorientat reprezinta un cadru general ce permite introducerea de catre utilizator a conceptelor si prelucrarilor dorite.
Deci, diferenta esentiala dintre cele doua tipuri de limbaje o constitue nivelul conceptual definit. Cele specializate poseda deja integral suportul necesar si permit programatorului sa se concentreze la ansamblul problemei, pe când cele nespecializate lasa în sarcina programatorului manevrarea nivelelor inferioare ale problemei.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
