Referat Bibliografic Php și MySQL

1. Descrierea aplicaţiilor

1.1. Macromedia Dreamweaver

Macromedia Dreamweaver este o unealtă destinată creatorilor de pagini web. Dreamweaver a fost creat de Macromedia (acum Adobe Systems) şi momentan a ajuns la versiunea 9. Primele versiuni ale produsului serveau doar ca simple editoare HTML de tipul WYSIWYG dar în versiunile recente au fost implementate funcţii de editare avansate şi support pentru alte tehnologii web cum ar fi CSS, JavaScript etc.

Dreamweaver s-a bucurat de un larg succes încă de la sfârşitul anilor '90 şi momentan deţine aproximativ 80% din piaţa editoarelor HTML. Produsul poate fi rulat pe variate platforme software: Mac, Windows, dar suportă în acelaşi timp şi platforme UNIX cu ajutorul unor emulatoare software, cum ar fi Wine.

Ca orice alt editor WYSIWYG, Dreamweaver poate ascunde detaliile de implementare a paginilor HTML, făcând astfel posibilă crearea cu uşurinţă a paginilor web de către utilizatorii neexperimentaţi.

Unii creatori de pagini web critică aceste tipuri de editoare deoarece produc pagini de dimensiuni mult mai mari decât ar fi necesar, ceea ce conduce la o funcţionare neperformantă a browserelor web. Această afirmaţie este în mare parte adevarată deoarece paginile web produse folosesc design-ul pe bază de tabel. În plus, produsul a mai fost criticat în trecut şi pentru producerea de coduri care adesea nu erau conform standardelor W3C, dar acest aspect a fost mult îmbunătăţit în versiunile recente. Cu toate acestea, Macromedia a crescut suportul pentru tehnologia CSS precum şi alte modalităţi de design fără a fi necesară folosirea design-ului pe bază de tabel.

Dreamweaver permite folosirea majorităţii browserelor instalate pe calculatorul utilizatorului, pentru a previzualiza website-ul creat. De asemenea conţine şi câteva utilitare pentru administrarea site-urilor, cum ar fi cele pentru a găsi şi modifica un paragraf sau o linie de cod, în întregul web site, pe baza oricăror parametri specificaţi de către utilizator. Cu ajutorul panourilor de stare se poate crea cod JavaScript fără a avea cunoştinţe de programare.

Odată cu apariţia versiunii MX, Macromedia a încorporat utilitare de generare dinamică a conţinutului. De asemenea este oferit suport pentru conectarea la baze de date (cum ar fi MySQL şi Microsoft Access) pentru a filtra şi afişa conţinutul folosind script-uri de genul PHP, ColdFusion, Active Server Pages (ASP) şi ASP.NET, fără a avea nevoie de o prealabilă experienţă în programare.

Un aspect foarte lăudat al Dreamweaver-ului îl reprezintă arhitectura sa extensibilă. Extensiile, aşa cum sunt ele cunoscute, sunt mici programe, pe care orice dezvoltator le poate scrie (de obicei în HTML şi JavaScript) şi pe care oricine le poate descarca şi instala, acestea aducând un spor de performanţă şi funcţionalitate îmbunătăţită programului. Există o comunitate de dezvoltatori care produc aceste extensii şi le publică (atât comercial cât şi gratuit) pentru probleme de dezvoltare web, de la simple efecte rollover până la soluţii complete de vânzare online.

2. Descrierea tehnologiilor

2.1. Pagini web

Paginile de Web sunt scrise într-un limbaj numit HTML (Hypertext Markup Language limbaj de marcare hipertext). HTML permite utilizatorilor să producă, pagini care includ texte, grafică şi indicatori la alte pagini de Web. Vom începe să studiem HTML eu aceşti indicatori, pentru că ei reprezintă tocmai mecanismul care ţine Web-ul conectat

URL- Uniform Resource Locators

O pagină de Web poate să conţină referinţe la alte pagini. Să explicăm cum sunt implementate aceste referinţe. Încă de la crearea Web-ului a fost clar că pentru a avea o pagină care să indice spre altă pagină este necesar un mecanism care să permită numirea şi regăsirea paginilor. În particular sunt trei întrebări la care trebuie sa se răspundă înainte de a se putea afişa o pagină:

l. Cum se numeşte pagina ?

2. Cum este localizată pagina ?

3. Cum se face accesul la pagină ?

Dacă fiecare pagină ar avea un nume unic, atunci nu ar exista nici o ambiguitate în identificarea paginilor. Totuşi, problema nu este încă rezolvată. Să considerăm de exemplu o paralelă între oameni şi pagini. În SUA aproape fiecare persoană are un număr de asigurare socială; care este un identificator unic, astfel încât nu există două persoane cu acelaşi număr. Totuşi, cunoscând numai numărul respectiv nu există nici o posibilitate de a găsi adresa persoanei respective, şi sigur nu se poate afla dacă persoanei respective trebuie să i se scrie în engleză, spaniolă sau chineză. Web-ul are practic acelaşi fel de probleme.

Soluţia aleasă identifică paginile într-un mod care rezolvă toate trei problemele în acelaşi timp. Fiecare pagină are un URL (Uniform Resource Locater - adresa uniformă pentru localizarea resurselor) care funcţionează ca nume al paginii general valabil. Un URL are trei componente: protocolul, numele DNS al maşinii pe care este memorat fişierul şi un nume local, care indică în mod unic pagina (de obicei numele fişierului care conţine pagina). De exemplu, URL-ul departamentului din care face parte autorul este: http://www.cs.vu.nl/welcome.html

Acest URL este format din trei componente: protocolul (http), numele DNS al serverului (www.cs.vu.nd) şi numele fişierului (welcome.html), cu semnele de punctuaţie corespunzătoare.

Se utilizează notaţii care reprezintă prescurtări standard. De. exemplu user/ poate să fie pus în corespondenţă cu directorul WWW al utilizatorului user, folosind convenţia că o referinţă la directorul respectiv implică un anumit fişier, de exemplu index.html. De exemplu pagina autorului poate să fie referită ca: http://www.cs.vu.nl/~ast/

chiar dacă de fapt numele fişierului este diferit. Pe multe servere un nume de fişier indică implicit pagina organizaţiei căreia îi aparţine serverul.