Internetul

1. Istoricul Internet-ului

In perioada anilor 60 Departamentul de Aparare a Statelor Unite avea nevoie de o retea de comunicare in cazul unui atac nuclear. RAND o corporatie militara a propus centralizarea comunicatiilor intr-o retea.Aceasta retea continea noduri capabile sa transmita si sa primeasca mesaje.Departamentul apararii pentru proiecte avansate (The Defense Departments Advanced Research Projects Agency ) cunoscut sub numele de ARPA sau DARPA a decis sa extinda aceasta retea .In 1969 primul "Interface Message Processor",predecesorul router-ului de azi a fost instalat la UCLA (University of California in Los Angeles) incit ARPANET-ul a inceput sa se extinda.ARPANETUL include citeva servicii care sint si azi foarte importante in Internetul de azi,cum ar fi FTP-ul (File Transfer Protocol),remote login (TELNET) si E-mail (electronic mail).In timp ce ARPANET-ul incepe sa creasca,companii ca Xerox dezvolta tehnologia retelelor locale (LAN).Reteaua cu cel mai mult impact a fost Ethernet-ul,retea ce permitea conectarea mai multor calculatoare impreuna.Prima versiune avea teoretic o rata de transfer de 3 Mbps si mai tirziu 10 Mbps.Cercetatorii de la ARPANET au inceput sa creada ca ar fi folositor sa conecteze LAN-urile la ARPANET.Pentru a putea realiza acest lucru a fost dezvoltat un protocol pentru a putea conecta tipuri diferite de echipamente.Astfel TCP-ul (Transmission Control Protocol) si Internet Protocol (IP).In 1983 cresterea Internetului a fost impulsionata de aparitia versiunii 4.2 BSD de UNIX care continea si protocolul TCP/IP.

Creşterea numărului de calculatoare conectate la Internet se datorează si conectării unor reţele deja existente (reţeaua de fizică spaţială NASA, reteaua de sisteme de calcul a IBM-ului etc.).

Calculatoarele personale se pot conecta la Internet, folosind o linie telefonică uzuală, un modem (pentru conversiile de date între formele analogică si digitală) şi un program software folosit pentru realizarea comunicaţiei. Aceste calculatoare primesc uzual o adresă IP temporară şi pot avea acces la serviciile de informare şi comunicare specifice Internetului prin schimburi de date cu alte calculatoare din Internet; transferurile de informaţii fiind intermediate de router-ul furnizorului de servicii la care sunt conectate.

Cele mai populare servicii disponibile în mediul Internet sunt:

l Poşta electronică (E-mail) – permite transmiterea de mesaje private şi de fişiere ataşate mesajelor, uneia sau mai multor persoane.

l Liste de e-mail-uri (Mailing List) – permite unui grup de oameni să poarte discuţii de grup prin intermediul poştei electronice şi oferă o modalitate de a distribui ştiri între membrii grupului.

l Grupuri de ştiri (Usenet newsgroups) – permite discuţii de grup folosind un sistem de servere de ştiri pentru stocarea mesajelor din peste 10000 de teme.

l Conversaţii în timp real (chat online) – oferă o modalitate pentru derularea discuţiilor în timp real; participanţii citesc mesajele scrise unul altuia, la interval de câteva secunde de când acestea au fost

scrise.

l Conferinţe de tip voce şi video – permit transmiterea de mesaje vocale, însoţite de imagini în timp real, precum şi partajarea altor aplicaţii.

l WWW (World Wide Web) este un sistem distribuit de pagini legate între ele, pagini ce pot conţine text, imagini, sunete, video şi alte tipuri de informaţii.

l Transfer de fişiere – permite descărcarea fişierelor de pe servere publice de fişiere, inclusiv o mulţime de programe. Caracterul academic, guvernamental şi industrial pe care l-a avut

Internetul, până în 1990, s-a transformat o dată cu apariţia noii aplicaţii WWW (World Wide Web), care a adus în reţea milioane de utilizatori neprofesionişti. WWW a fost inventat de fizicianul Tim Berners Lee de la CERN şi a făcut uşor de folosit facilităţile existente. Prin programele de navigare (Mosaic, Netscape, Internet Explorer) apărute, WWW a făcut posibil ca un site să pună la dispoziţie un număr de pagini de informaţie conţinând text, imagini, sunete, video şi legături între pagini (hipertext). Acest sistem s-a dovedit foarte util pentru informarea utilizatorului în domenii diverse. În scurt timp, au apărut diverse tipuri de pagini: hărţi, tabele cu cotaţii de bursă, cataloage de bibliotecă, programe radio înregistrate, pagini personale etc.

Extinderea Internet-ului urmează o curbă exponenţială, o dată cu creşterea performanţelor şi accesibilităţii serviciilor oferite.

2. Modul de lucru al Internetului

Reţeaua Internet este o reţea cu comutare de pachete. Serverele din Internet sunt conectate între ele prin intermediul routerelor, legând reţele diferite de tip Ethernet, Token Ring, linii telefonice etc. În vederea transmiterii datelor, mesajele sunt împărţite în componente de dimensiuni mai mici, numite pachete şi care, pe lângă conţinutul propriu-zis, au ataşate informaţiile de adresare necesare. Neavând legături directe cu toate celelalte routere, un router decide traseul optim pe care trebuie să-l urmeze un pachet până la destinaţie, folosind informaţia de adresă conţinută în pachet. Regulile folosite pentru a stabili cum şi unde să se livreze pachetul sunt cuprinse în protocoale. Protocolul Internet (IP) este format dintr-un set de astfel de reguli, astfel că fiecare router va cunoaşte ce trebuie să facă cu pachetele cu date care ajung la el. Protocolul IP foloseşte o schemă de adresare care face posibilă identificarea fiecărui calculator conectat la reţea prin intermediul unei adrese unice.Identificarea maşinilor din Internet se realizează folosind adresele Internet sau adresele IP. Fiecare calculator conectat la Internet trebuie să aibă o adresă IP unică, pentru a putea comunica eficient cu celelalte

calculatoare conectate la Internet. Adresele IP sunt segmentate într-o structură ierarhică şi sunt formate din 4 numere cuprinse între 0 şi 256, separate între ele prin puncte. Adresa Internet (IP) este memorată pe 4 octeţi şi este alcătuită din două părţi: adresa reţelei din care face parte calculatorul şi adresa calculatorului. Alegerea tipului de adresă se face în funcţie de numărul de calculatoare şi de gruparea acestora în diverse subreţele, ţinând cont şi de extinderile viitoare. Astfel, adresele IP se împart în 3 clase, împărţire realizată în funcţie de dimensiunile celor două câmpuri (adresa reţelei şi adresa calculatorului):

1. Adresele Internet de clasă A sunt folosite pentru câteva sute de reţele care suportă mii de maşini şi este alcătuită din 8 biţi – adresa de reţea şi 24 biţi adresa calculatorului.

2. Adresele Internet de clasă B sunt folosite pentru câteva sute sau mii de maşini. Adresa din această clasă este alcătuită din 16 biţi pentru adresa de reţea şi 16 biţi de adresa calculatorului.

3. Adresele Internet de clasă C pentru milioane de reţele care au maxim 256 de maşini fiecare.