Imprimantă 3D

Previzualizare referat:

Extras din referat:

ABSTRACT

Acest referat are ca principal scop tratarea aspectelor legate de evoluţia imprimantei 3D. Dacă iniţial noţiunea de ,,imprimantă’’ era tratată ca un aspect simplu, respectiv ca un accesioriu prin care se lista pe hârtie datele din calculator, în prezent ea capătă un alt sens şi poate să dea naştere unei alte lumi digitale. Se poate evidenţia faptul că această evoluţie este determinată de schimbările de la nivel societal, de studiile realizate în domeniul ştiinţei şi de dezvoltarea tuturor domeniilor.

CUVINTE CHEIE: fiinţa umană, societate, tehnologie, imprimantă, imprimantă 3D, evoluţie, ştiinţă.

INTRODUCERE

Trebuie să precizăm iniţial că informatica reprezintă în prezent un domeniu de interes major şi este în plină ascensiune. În acest context, imprimanta a fost creeată iniţial pentru a tipări pe hârtie informaţiile ce sunt pe calculator, cum ar fi documente, fişiere grafice, articole, poze, chiar şi e-mail – uri. Dacă a apărut iniţial ca un simplu instrument de copiere a datelor, acest lucru se datora nivelului de viaţă de atunci, a factorilor economici şi sociali ai acelui moment, dar în prezent nu mai vedem acest accesoriu ca fiind banal, ci îl privim ca pe un factor ce poate marca începutul celei de-a doua revoluţii industriale. Noţiunea de ,,tipar digital’’ are în vedere elementul de tipărire a unor materiale pe diferite medii, inspirându-se din vizualizarea a diferite imagini. La nivel general, aceste elemente fac obiectul de identificare a procesului de tipărire profesională a unor materiale prelucrate prin intermediul a diferite programe digitale, lucru posibil prin stabilirea unor parametrii cum sunt imprimantele matriciale (sunt caracterizate ca având o rezoluţie scăzută şi este unicul tip care imprimă simultan 2 sau 3 exemplare), imprimantele cu jet de cerneală (este un următor pas în materie, însă se limitează doar la documente, poze şi grafice), imprimantele laser (oferă o calitate ridicată a obiectelor printate) şi imprimantele cu imprimare termică (acest segment este utilizat pentru documente precum legitimaţiile, cardurile). Dimensiunile acestor documente pot atinge limite minime (cum sunt cărţi de vizită, plicuri, fotografii) dar şi maxime (scheme utilizate de firmele mari, benăre, afişe).

În ceea ce priveşte costurile implicate pentru materiale şi echipamente, se amortizează prin reducerea timpului de procesare şi a resurselor, în comparaţie cu clasicile tipare.

În prezent, tiparul digital se pliază pe un volum de flexibilitate accelerat, baze tehnice care oferă o mobilitate crescută în ceea ce priveşte modificarea documentelor şi adaptarea lor la cerinţele societăţii. Acest progres, este bazat pe elementul competitiv al rapidităţii, prin cerinţele pieţei.

Bibliografie:

Vasile Bolog, ,,Merceologia şi expertiza perifericelor IT, Imprimante’’, Târgu-Mureş, 2008

http://ro.wikipedia.org

http://www.descopera.ro

http://www.digi24.ro

http://www.imdd.ro

http://www.link-academy.com

http://www.livescience.com

http://www.mediafax.ro

http://www.tipar-digital.ro

http://www.wsj.com

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Imprimanta 3D.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
8 pagini
Imagini extrase:
8 imagini
Nr cuvinte:
1 909 cuvinte
Nr caractere:
9 880 caractere
Marime:
464.28KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Calculatoare
Predat:
la facultate
Materie:
Calculatoare
Sus!