Criptografia Computatională

În aceste circumstante, securitatea informaticã a devenit una din componentele majore ale cea ce numim Cyberspace. Analistii acestui concept au sesizat o contradictie aparentã (antinomia) între nevoia de comunicatii si conectivitate, pe de o parte si necesitatea asigurãrii confidentialitãtii si autentificãrii datelor la calculatoare si retele, pe de alta parte. Domeniul relativ nou al securitãtii informatice cautã o serie de solutii tehnice pentru rezolvarea acestei contradictii. Viteza si eficienta pe care o aduc comunicatiile instantanee de documente si mesaje (postã electronicã, mesagerie electronicã, transfer electronic de fonduri, etc) actului decizional al managerilor care actioneazã într-o economie puternic concurentialã, conduc la un fel de euforie a utilizãrii retelelor, bazatã pe un sentiment fals de securitate a comunicatiilor, care poate transforma potentialele câstiguri generate de accesul la informatii, în pierderi majore cauzate de furtul de date sau de inserarea de date false sau denaturate.

Criptografia computationalã oferã cele mai puternice solutii pentru toate aceste aceste probleme privind securitatea informaticã. Folositã multã vreme pentru asigurarea confidentialitãtii comunicatiilor în domeniul militar si diplomatic, criptografia a cunoscut în ultimii 20 de ani progrese spectaculoase datorate aplicatiilor sale în securitatea datelor la calculatoare.

Putem spune cã domeniul criptografiei computationale a devenit azi un spatiu legitim de intense cercetãri academice.

Criptografia este stiinta scrierilor secrete. Un cifru se defineste ca transformarea unui mesaj-clar sau text clar în mesaj-cifrat ori criptogramã. Procesul de transformare a textului clar în text cifrat se numeste cifrare sau criptare, iar transformarea inversã, a criptogramei în text clar, are denumirea de descifrare sau decriptare. Atît cifrarea cît si descifrarea sunt controlate de cãtre una sau mai multe chei criptografice. Criptoanaliza studiazã metodele de spargere a cifrurilor, de obicei pentru determinarea cheii de cifrare din criptogramã si text clar echivalent.

Un sistem criptografic (criptosistem) are cinci componente:

- spatiul mesajelor în text clar, {M};

- spatiul mesajelor în text cifrat, {C};

- spatiul cheilor, {K};

- familia transformãrilor de cifrare,

Ek: M-> C ;unde K Î{ K}

- familia transformãrilor de descifrare, Dk: C -> M, unde KÎ{K}

Fiecare transformare de cifrare, Ek, este definitã de un algoritm de cifrare, E, comun tuturor transformãrilor familiei, si o cheie, K, distinctã de la o transformare la alta. În mod similar, fiecare transformare de descifrare, Dk, este definitã de un algoritm de descifrare D, si de cheia K. Pentru un K dat, DK reprezintã inversa lui EK, adicã:

Dk(Ek((M))=M, ,MÎ{M}.

Existã douã mari categorii de sisteme criptografice folosite azi în securitatea informaticã:sisteme simetrice si sisteme cu chei publice.

Istoria recentã a criptografiei cunoaste numeroase inovatii care au marcat o cotiturã semnificativã în dezvoltarea metodelor criptografice. Acestea sunt legate de dezvoltarea retelelor de calculatoare al cãror stimulent extraordinar s-a manifestat atît prin presiunea exercitatã de tot mai multi utilizatori, a cãror dorintã expresã era pãstrarea secretului si a sigurantei postei electronice private, a transferului electronic de fonduri si a altor aplicatii, cît si prin potentarea gamei de instrumente folosite, pe de o parte pentru executia algoritmilor de cifrare iar pe de altã parte pentru spargerea sistemelor criptografice. Vom marca câteva din aspectele caracteristice ale utilizãrii criptografiei în domeniul calculatoarelor si retelelor.

Algoritmi criptografici cu cheie secretã

Pentru asigurarea confidentialitãtii datelor memorate în calculatoare sau transmise prin retele se folosesc preponderent algoritmi criptografici cu cheie secretã (simetrici). Ei se caracterizeazã prin aceea cã ambii utilizatori ai algoritmului împart aceeasi cheie secretã, folositã atât la cifrare cât si la descifrare (a se vedea schema criptosistemului simetric).