Zimbru - Bison bonasus

Zimbrul este cel mai mare mamifer european dispărut din libertate. Trăsăturile puternice şi compacte oferă imaginea unui animal masiv, dar în acelaşi timp, fizionomia sa reflectă forţa maiestuasă şi înfricoşătoare a naturii originare, primitivă, sălbatică.

Zimbrul prezintă un dimorfism sexual accentuat. Taurii sunt vizibil mai mari decât vacile, cu o disproportionalitate clară între partea anterioară şi posterioară a corpului. La tauri îndeosebi, procesele spinale ale vertebrelor toracice sunt bine acoperite cu muşchi, rezultând cocoaşa dezvoltată care dau masculilor aspectul impozant. Cocoaşa vacilor este mult mai mică. Capul puternic este ţinut ridicat de un ligamentum nuchae.

Trunchiul zimbrului este scurt şi îngust, un caracter adaptativ care faciciliează deplasaraea în habitatul de pădure. Capul este mare şi coborât, în timp ce profilul este uşor convex. Urechile masculilor sunt relativ late şi greu observabile prin blana animalului.

Blana adultului este cafeniu maronie, pe părţile laterale ale capului şi părţile joase ale picioarelor închisă la culoare. Capul, gâtul şi partea anterioară a corpului sunt acoperite cu peri lungi, acestea formând aşa numita barba, localizată de-a lungul părţii inferioare a grumazului şi partea superioară a pieptului. Partea de dinapoi a corpului este acoperită cu pilozitate scurtă, cu excepţia cozii care prezintă pilozitate lungă.

Culoarea de bază este maronie, dar există o oarecare variabilitate individuală între adulţi (unii sunt cenuşii sau maroniu închis) (WROBLESKI, 1927). Noii născuţi sunt roşcaţi maronii, iar după prima năpârlire, la 3-4 luni după naştere rămân cu o blană de culoare gri-maronie. Viteii născuţi târziu (în toamnă sau iarna timpuriu) au o culoare a blănii asemănătoare celor fătaţi primăvara, după prima năpârlire.

Blana zimbrului cuprinde 3 tipuri de peri. Pilozitatea de protecţie (stratul extern), pilozitatea ţepoasă şi stratul pufos (stratul interior). Stratul de protecţie şi cel ţepos determină densitatea, lungimea şi culoarea blănii în întregime. Perii ce formează aceste straturi sunt variaţi ca lungime pe diferite părţi ale corpului. Numărul perilor ţepoşi şi mai ales a celor pufoşi (lânoşi) se modifică de la un sezon la altul, cu tendinţă crescătoare în sezonul de iarnă când asigură termoizolaţia necesară. Pilozitatea pufoasă nu prezintă zonă medulară spre deosebire de cea de protecţie şi cea ţepoasă (PILARSKI, 1962; SOKOLOV, 1979). Cei mai lungi peri se găsesc la nivelul cozii (atingând peste 50 cm) (WROBLEWSKI, 1927; PILARSKI, 1962).

Zimbrul începe să năpârlească la sfârşitul iernii şi începutul primăverii, cel mai adesea la începutul lunii martie. La masculii adulţi, procesul începe din jurul capului şi a gâtului. În funcţie de starea fiziologică a animalului, năpârlirea poate fi de scurtă durată sau poate dura până la un an. Pe măsură ce năpârlesc, zimbrii scapă de blana de iarnă frecându-se de arbori şi trunchiuri.

Pielea zimbrului este groasă şi în acelaşi timp flexibilă. Porţiunea cea mai groasă se găseşte în zona centrală a gâtului (14 mm), de 9,4 mm la nivelul manubrium sterni şi de 8 mm pe părţile laterale ale gâtului (PILARSKI, 1962). Pielea este subţire (1,8 mm) în aria paramediană a carpusului. Pielea zimbrului este elastică şi foarte rezistentă la distrugere. Luptele între zimbri lasă adesea porţiuni de piele fără păr, dar foarte rar pielea ajunge să fie străpunsă.

Ambele sexe au coarne, care proemină în apropierea marginii posterioare a capului. Mugurii coarnelor sunt prezenţi la viţei imediat după naştere, şi abia după 2 ani coarnele încep să se curbeze spre interior. Curbura creşte cu vârsta, mai ales la femele. În timp ce la masculi coarnele suportă o uşoară curbare spre interior, la femele curbura se realizează mai accentuat. Coarnele sunt negre la culoare. La exemplarele bătrâne, vârful coanelor este adesea bont. Coarnele taurilor sunt mai îndepărtate, mai lungi şi mai groase decât cele ale femelelor.

Ochii sunt relativ mici, maronii şi localizaţi adânc în orbitele telescopice. Orbitele proeminente protejează ochii de a fi afectaţi de ramuri în deplasările prin pădure. Zimbrul nu are o vedere foarte bună, şi este foarte probabil ca în pădure să-i scape din vedere un eventual observator, mai ales dacă acesta este adecvat îmbrăcat şi stă nemişcat.

În deplasarea sa prin pădure, zimbrul lasă o urmă caracteristică. Urmele lăsate de picioarele din faţă sunt mai mari decât cele posterioare. Urmele lăsate de masculi sunt aparent mai mari decât cele lăsate de femele. Ambele sexe şi zimbrii la toate vârstele elimină un miros de mosc care rămâne în locurile unde au poposit cu mult după plecarea lor. Ţinând seama de faptul că pielea zimbrului este impregnată cu acest miros de mosc, se crede că acesta este eliminat de glandele sebacee din piele, ale căror ducte se varsă în zona foliculului pilos.

Strigătul zimbrului este un grohăit. Sunetul este mai frecvent auzit în comunicarea vacilor cu viţeii, în timp ce masculii sunt auziţi mai ales în perioada de rut. Sunetele emise de tauri sunt mai joasă şi mai răguşită decât a vacilor.