Țânțarii - familia culicidae

Familia cea mai importantă sub aspect medical dintre Nematocere (insecte cu antene filiforme) este Culcidae.

Ţânţarii au o vechime de peste 50 de milioane de ani, cu mult înainte de adap¬tarea ulterioară la oameni. Toate populaţiile umane sunt afectate de către ţânţari, în principal prin înţepături şi prin transmisia bolilor. Au fost identificate peste 3500 de specii, genurile cele mai importante Anopheles, Culex, Mansonia şi tribul Aedes fac parte din subfamiliile Anophelinae, Culicinae şi Toxorhynchitinae).

Ţânţarii au fost primele insecte la care a fost observat un agent patogen al unei boli, filarioza Bancroftiană (1877). Cunoştinţele ulterioare au demonstrat că ei sunt vectori pentru agenţi patogeni ce fac parte din mai multe grupe taxonomice: virusuri, bacterii, protozoare şi helminţi, deşi în principal sunt recunoscuţi ca vectori ai malariei.

Ţânţarii se întâlnesc aproape peste tot în lume, în majoritatea tipurilor de zone ecologice, lipsind doar din Antarctica şi din câteva insule.

Sunt insecte holometabole, larvele şi pupele trăiesc în apă iar adulţii în mediul terestru. La acest grup de diptere, numai femelele sunt hematofage. Adulţii se disting de alte Nematocere ne-hematofage (ex. Chironomide) prin solzii de pe nervurile aripilor şi prin proboscisul lung, îndreptat anterior.

Morfologie şi ciclul de dezvoltare (Planşa 12, 13).

Adulţii – ţânţarii adulţi au în general între 5-20 mm lungime.

Capul globulos, prezintă doi ochi mari compuşi (fără oceli) şi antene filamentoase lungi (15 articule masculul, 16 articule femela). Articulele flagelului au la bază verticile de peri a căror lungime şi număr variază cu sexul (lungi şi numeroase la mascul – antene plumoase). Acestea poartă organele de simţ cu ajutorul cărora recunosc gazdele şi locurile pentru ovipoziţie precum şi organul lui Johnston cu ajutorul căruia masculii recunosc bătăile aripilor femelelor. Piesele bucale de tip înţepător sunt proeminente şi au o lungime egală cu ce a regiunii cap/torace fiind formate din labium ce înveleşte stileţii care s-au dezvoltat din labrum (ce formează canalul alimentar), cele două lacinii mandibulare şi hipofaringele nepereche conţin canalul salivar. Ansamblul lor formează trompa. Lungimea, forma şi pilozitatea palpilor maxilari alcătuiţi din cinci segmente diferă cu specia şi sexul, fiind reduse la masculi deoarece nu se hrănesc cu sânge, ci cu substanţe zaharoase şi nectar.

Toracele este globulos, alcătuit din trei segmente sudate şi poartă dorsal o singură pereche de aripi. Solzi de forme, culori şi cu dispunere variată acoperă aripile, segmentele toracice şi picioarele.

Abdomenul este format din 10 segmente (8 vizibile la exterior) este ornat cu solzi şi peri (solzii lipsesc la Anopheles). Ultimele segmente abdominale constituie genitalia; cele ale masculilor fiind mult utilizate în sistematică. Masculii şi femelele pot fi uşor separaţi cu ajutorul antenelor, care sunt mai păroase la masculi şi cu ajutorul pieselor bucale care la masculi sunt mai slab dezvoltate. După emerjare, genitaliile masculului se rotesc cu 180°, pentru a uşura copulaţia în timpul zborului.

Adulţii genului Anopheles au, în poziţie de repaus, toate părţile corpului (proboscisul, capul, toracele, abdomenul) dispuse în linie dreapta, formând cu suprafaţa un unghi de 30° – 45°. Venele aripilor sunt acoperite în mod caracteristic cu solzi de culoare deschisă sau închisă. De regulă, aceştia lipsesc total de pe sternitele abdominale. Ambele sexe au palpi lungi şi negri. La adulţii aflaţi în repaus, corpul este aproape paralel cu suprafaţa. Sternitele şi tergitele sunt acoperite cu solzi denşi iar palpii femelelor au o treime din lungimea proboscisului.

Longevitatea adulţilor variază puternic în funcţie de regiunea climatică, în medie două săptămâni la tropice şi patru sau cinci săptămâni în regiunile temperate dar şi câteva luni pentru femelele speciilor ce hibernează sau estivează.

Larvele se întâlnesc patru stadii ca larve, cu o morfologie comparabilă, diferenţele fiind date în principal de talie. Ele sunt alungite, au o capsulă cefalică bine sclerotizată, ce susţine mandibulele puternic sclerotizate, maxilele şi periile bucale, ce ajută la răzuirea suprafeţelor vegetale pentru desprinderea particulelor de hrană. Pe segmentele 8/9 fuzionate sunt situate o pereche de spiracule ce se deschid la suprafaţă la Anophelinae sau la capătul unui sifon sclerotizat la Culicinae. La toate speciile ultimul segment are o regiune sclerotizată ce poartă o perie ventrală utilizată ca o cârmă, la înot.

Normal, dezvoltarea embrionară este completată la câteva ore de la depunerea pontelor concretizându-se cu apariţia larvelor de stadiul I. În cazul genului Aedes larvele complet dezvoltate rămân în învelişul oului până ouăle sunt inundate şi pot rămâne aşa pentru lungi perioade de timp (în funcţie de temperatură şi umiditate chiar 4-5 ani). Larvele sunt acvatice şi apar în principal în apele dulci, unele specii se pot dezvolta şi în ape sărate. Mărimea habitatului poate fi foarte mică, ex. scorburile, baza peţiolului frunzelor, diferite recipiente artificiale. Durata totală a celor patru stadii larvale variază mult, chiar şi în cazul aceleiaşi specii, depinzând în special de temperatură şi cantitatea de hrană. La tropice ea poate fi completată într-o săptămână, în regiunile temperate câteva luni sau chiar mai mult în cazurile în care există diapauza. Unele specii sunt tolerante la frig altele trăiesc la 50°C. Larvele se hrănesc cu detritus sau cu plancton (filtratorii) sau sunt prădătorii altor larve. Unele larve sunt filtratori de suprafaţă (fără sifon) şi atunci când nu sunt deranjate ele rămân paralele cu suprafaţa apei. În contrast cu anofelinele, culicinele pot fi descrise astfel: larvele stau într-un unghi de circa 40° faţă de suprafaţa apei sau fixate de plantele acvatice (Mansonia).

Nimfele – dezvoltarea pupelor este de asemenea acvatică şi temperaturo-dependentă, durând între o zi şi trei săptămâni. Ele au formă de virgulă şi prezintă pe cefalotorace o pereche de trompete respiratoare cu care respiră la suprafaţa apei. Abdomenul recurbat alcătuit din 8 segmente se termină cu două palete înotătoare dispuse la capătul posterior.

Ponta – ouăle sunt depuse, de obicei, pe suprafaţa apei şi plutesc datorită tensiunii superficiale sau datorită prezenţei flotorilor laterali sau apicali.

Câteva criterii ne permit să facem distincţia dintre Anophelinae şi Culicinae (Planşa): ouăle de Anophelinae au formă de bărcuţă şi sunt depuse câte unul, plutind la suprafaţa apei cu ajutorul unor flotori. În cazul culicinelor, ouăle celor trei genuri se pot distinge astfel: ouăle negre de Aedes sunt depuse câte unul, cele de Culex sunt grupate, iar cele de Mansonia sunt lipite pe plantele submerse.

Facultatea de Biologie Universitatea Bucuresti