Plante și Animale Rare din România

Situată la intesecţia a trei mari regiuni geografice: central-europeană, est-europeană şi sud-europeană, având majoritatea tipurilor de relief, numeroase influenţe climatice şi o mare varietate de soluri, România este o ţară cu o floră şi o faună foarte bogată şi foarte diversificată.

Pe suprafaţa României se întâlnesc grupe de vegetaţie dacică, carpatică şi danubiană, peste care se suprapun unităţi balcanice, pontice, sarmatice, mediu-europene, atlantice şi endemice.(Pârvu C. 1983)

Datorită fie a activităţii antropice, fie a faptului că unele specii de plante şi animale nu s-au putut adapta la mediu, acestea au dispărut sau sunt pe cale de dispariţie. Pentru conservarea acestor specii atât de sensibile s-au creat rezervaţii ale biosferei. O rezervaţie a biosferei presupune conservarea şi ocrotirea anumitor specii “in situ”. De multe ori aceste rezervaţii se suprapun peste parcurile naţionale. În România, arealele naturale protejate de interes naţional, sunt: Delta Dunarii, Domogleţ - Valea Cernei, Retezat, Porţile de Fier, Cheile Nerei-Beuşniţa, Munţii Apuseni, Rodna, Bucegi, Cheile Bicazului- Hăşmaş, Ceahlău, Călimani, Cozia, Piatra Craiului, Grădiştea Muncelului- Cioclovina, Semenic-Cheile Caraşului, Munţii Măcin şi Balta Mică a Brăilei.

Atunci când ne referim la ocrotirea unor specii de animale sau de plante, trebuie să luăm în considerare faptul că există mai multe categorii de specii care se află în pericol:

1. endemice- sunt acele specii care au arealul de răspândire doar pe o anumită suprafață geografică restrânsă şi bine definită;

2. rare- sunt acele specii care se pot întâlni pe mai multe areale, dar în întreaga lume există un număr restrâns de exemplare;

3. vulnerabile – sunt acele specii care urmează a fi numite “pe cale de dispariţie” dacă nu se face nimic în acest sens;

4. pe cale de dispariţie- speciile despre care se preconizează că vor dispărea peste 10- 20 de ani.

Flori ocrotite de lege în România

În ceea ce priveşte plantele ocrotite din România, ne putem mândri cu numeroase specii. Dintre florile de o frumuseţe rară, ocrotite de lege, amintim:

1) Floare de lotus sau dreţe (Nymphaea lotus thermalis) – specie endemică, ce se întâlneşte doar în pârâul Peţea din apropierea apelor termale “1 Mai” de lângă Oradea. Preferă apa liniştită cu temperatura minimă de +20oC şi maximă de +40oC. Este o plantă perenă, cu frunze mari, dinţate pe margini şi îndoite în sus. Floarea este alb- gălbuie, însă poate fi văzută doar noaptea şi în prima partea a dimineţii. O floare rezistă între 4-7 zile. În mod normal aceasta plantă creşte în Filipine, Noua Guinee, India sau Africa tropicală. În ţara noastră este prezentă de peste 300 000 de ani şi este un monument al naturii.

2) Floare de colţ sau floarea reginei (Leontopodium alpinum) - este o floare foarte rară în România. Ea creşte doar în zona alpină, pe masivi calcaroşi şi mai rar în zonele subalpine. Se întâlneşte în Munţii Maramureşului, Munţii Rodnei, Bucegi, Făgăraş, Cozia şi Retezat. Prezintă o tulpină scurtă, care se termină cu o floare sub formă de stea de culoare albă. Toată planta este acoperită cu peri argintii şi catifelaţi.

3) Garofiţa Pietrii Craiului (Dianthus callizonus) - este o floare unicată în întreaga lume datorită faptului că se găseşte doar în România în Munţii Piatra Craiului, fiind la început o curiozitate pentru biologii. O floare asemănătoare se află în China, fiind o relictă dintr-un trunchi primitiv. O altă ipoteză ar fi că această plantă s-a păstrat într-o enclavă carpatină în care s-au păstrat condiţiile de climă şi sol. Fiecare tulpină are o singură floare, de culoarea roşu- carmin, brăzdată de nişte dungi mai închise la culoare. În mijocul florii se află un inel purpuriu pestriţ, iar dosul petalelor are culoarea alb- verzuie. Înfloreşte vara, în lunile iulie şi august.

4) Sângele voinicului – prezintă două specii: Nigritella nigra şi Nigritella rubra. Este o plantă perenă, prima specie având în pământ între 2 şi 5 tuberculi, iar cea de-a doua, 2-3 tuberculi. Nigritella nigra prezintă o tulpină ierboasă şi dreaptă, înaltă de 8- 20cm; frunze cu formă lineară, orientate în sus, având o culoare de verde închis pe partea superioară şi mai deschis pe cea inferioară. Inflorescenţa are formă oval-globuloasă, alcătuită din numeroase flori de culoare roşu-purpuriu închis spre negricios. Au un puternic parfum, asemănător cu cel al vaniliei. Înfloreşte din iunie până în septembrie şi poate fi admirat, în România, în Munţii Buzăului, Bucegi, Cibinului, Mehedinţi şi Godeanu. Cea de-a doua specie prezintă o tulpină mai înaltă,10-25 cm. Ceea ce diferă cel mai mult faţă de prima specie, este inflorescenţa. Aceasta are o formă ovoidală sau conic- ovoidală până la alungit- ovoidală. Culoarea este mai deschisă, de la roz până la roşu-purpuriu. Are un miros plăcut şi puternic, asemănător cu cel al Nigretellei nigra. Se găseşte în Munţii Rodnei, Bistriţei, Giurgeului, Ciucaşului, Bucegi, Muntele Mare şi Trascăului.

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

Facultatea de Geografie şi Geologie