Calculul valorii unitare a activului net al OPCVM - particularități în state ale UE

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

CAPITOLUL 1. CALCULUL VALORII UNITARE A ACTIVULUI NET AL O.P.C.V.M. / 3
1. DEFINIŢIA O.P.C.V.M. / 3
2. FUNCŢIONAREA FONDURILOR DESCHISE DE INVESTIŢII / 4
3. CALCULUL VALORII UNITARE A ACTIVULUI NET / 6
4. MODIFICĂRI ALE MODULUI DE CALCUL AL VALORII UNITARE A ACTIVULUI NET / 9
5. PIAŢA FONDURILOR DESCHISE DE INVESTIŢII / 10
CAPITOLUL 2. PARTICULARITĂŢI ÎN STATE ALE UNIUNII EUROPENE / 16

Extras din referat:

CAPITOLUL 1. CALCULUL VALORII UNITARE A ACTIVULUI NET AL O.P.C.V.M.

1.1. DEFINIŢIA O.P.C.V.M.

Organismele de plasament colectiv reprezintă vehicule investiţionale care realizează atragerea economiilor individuale prin ofertă publică sau apel privat şi plasarea colectivă a acestora în scopul fructificării.

Organismele de plasament colectiv în valori mobiliare sunt organisme de plasament colectiv care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) au ca scop unic efectuarea de investiţii colective, plasând resursele băneşti în instrumente financiare lichide, operând pe principiul diversificării riscului şi al administrării prudenţiale;

b) titlurile de participare sunt, la cererea deţinătorilor, răscumpărabile continuu din activele respectivelor organisme. Activitatea O.P.C.V.M. de a se asigura că valoarea titlurilor sale de participare pe o piaţă nu variază semnificativ în raport cu valoarea activului net unitar poate fi considerată echivalentă cu operaţiunea de răscumpărare.

O.P.C.V.M. sunt înfiinţate fie sub formă de fonduri deschise de investiţii, pe bază de contract civil, fie sub formă de societăţi de investiţii, prin act constitutiv, şi funcţionează numai în baza autorizaţiei emise de C.N.V.M. Un O.P.C.V.M. va fi autorizat după ce, în prealabil, C.N.V.M. a autorizat societatea de administrare a investiţiilor, regulile fondului deschis de investiţii sau, după caz, actul constitutiv al societăţii de investiţii, alegerea depozitarului şi prospectul de emisiune. Condiţiile care au stat la baza autorizaţiei emise de C.N.V.M. trebuie menţinute pe toată durata de existenţă a respectivului O.P.C.V.M.

Valoarea unitară a activului net (VUAN) se calculează împărţind activul net la numărul de unităţi de fond în circulaţie (sau la numărul de acţiuni emise în cazul fondurilor închise de tipul SIF).

În cazul fondurilor deschise, valoarea unei unităţi de fond este chiar valoarea unitară a activului net, în cazul fondurilor tranzacţionate (ca de exemplu SIF), preţul la bursă poate diferi de valoarea unitară a activului net, caz în care se calculează indicatorul preţ/valoarea unitară a activului net şi se foloseşte pentru comparaţii între diverse fonduri, pieţe, perioade, etc.

Dacă valoarea unitară a activului net creşte susţinut pe o perioadă de un an, societatea de administrare poate solicita C.N.V.M. aprobarea conversiei unităţilor de fond. Factorul de conversie trebuie stabilit astfel încât valoarea unei unităţi de fond să nu scadă sub echivalentul în lei al unui euro, la data efectuării conversiei.

Un O.P.C.V.M. trebuie să respecte o serie de limite, astfel încât să se poată asigura o dispersie a riscului şi un grad ridicat de lichiditate, care să ofere posibilitatea onorării, în orice moment a oricărei cereri de răscumpărare depuse de investitori.

Aşadar, un O.P.C.V.M. trebuie să respecte în primul rând o limită de investiţii pe emitent de valori mobiliare şi instrumente ale pieţei monetare, astfel încât să nu se realizeze o concentrare a riscului.

1.2. FUNCŢIONAREA FONDURILOR DESCHISE DE INVESTIŢII

Un fond deschis de investiţii este un instrument de investiţie prin care sunt atrase colectiv resurse financiare de la investitori individuali şi sunt plasate în anumite categorii de instrumente financiare lichide, pe principiul diversificării portofoliului.

Principiul fundamental de funcţionare a unui fond deschis de investiţii este cel al emisiunii şi răscumpărării continue a unităţilor de fond, un investitor având posibilitatea de a se retrage din fondul respectiv în orice moment. Un avantaj important al plasamentelor în unităţi de fond al fondurilor deschise îl constituie faptul că se pot investi sume foarte mici, sumele respective fiind administrate profesional de către o societate având ca obiect de activitate administrarea portofoliilor colective – societăţi de administraţie a investiţiilor – în acest mod asigurându-se o diversificare largă a instrumentelor de investiţii, precum şi posibilitatea retragerii în orice moment din fondul deschis de investiţii respectiv.

Prin aceste caracteristici, fondurile deschise de investiţii sunt instrumente potrivite unei strategii de investiţii atât pe termen mediu şi lung, cât şi pe termen scurt. Un fond deschis de investiţii se constituie la iniţiativa unei societăţi de administrare a investiţiilor pe bază de contract de societate civilă, potrivit dispoziţiilor generale ale Codului Civil, ale dispoziţiilor speciale ale legii privind piaţa de capital şi ale reglementărilor emise de C.N.V.M. Iniţiativa constituirii unui fond deschis de investiţii aparţine exclusiv societăţilor de administrare a investiţiilor, în conformitate cu decizia luată de către organele statutare ale acestora potrivit competenţelor stabilite prin acte constitutive. Fondul deschis de investiţii pentru a putea funcţiona, trebuie autorizat de către C.N.V.M. la solicitarea unei societăţi de administrare a investiţiilor care are iniţiativa constituirii acestui fond.

Mecanismul de funcţionare a unui astfel de fond se realizează conform schemei de mai jos:

Observații:

proiectul a fost prezentat in cadrul FEAA Iasi

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Calculul Valorii Unitare a Activului Net al OPCVM - Particularitati in State ale UE.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
18 pagini
Imagini extrase:
18 imagini
Nr cuvinte:
3 864 cuvinte
Nr caractere:
20 488 caractere
Marime:
201.13KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Bănci
Predat:
la facultate
Materie:
Bănci
Profesorului:
Anton Sorin
Sus!