Banca Națională a României

Capitolul 1 – Natura juridică a instituţiei

Banca Naţională a Romaniei reprezintă o instituţie care a fost infiinţată prin legea organică din 17 aprilie 1880, în baza căreia, băncii ii este acordat privilegiul de a emite monedă naţională(fondatorul băncii a fost Eugeniu Carada). Instituţia a avut, de asemenea, privilegiul de a resconta titlurile comerciale si biletele de trezorerie şi de a participa la constituirea capitalului unor societăti financiar-bancare, impreună cu statul.

Forma tradiţională de organizare a BNR a fost de societate comercială, ai cărei acţionari au fost atât entităti private, cât si statul roman. Din punct de vedere al constituirii capitalului, acesta era de 30 milioane lei, din care 10 milioane erau depuse de către stat, restul fiind constituit prin subscripţie publică.

Inspirată după modelul belgian, legea din 1880, a autorizat BNR de a emite bancnote convertibile in aur si argint si de a efectua operaţiuni specifice unei bănci centrale (rescontare, credite guvernamentale).

Bancnotele emise de BNR, erau garantate atât cu titluri si efecte comerciale, rezultate din tranzacţii reale, cât şi cu rezerve de aur şi argint, care nu puteau reprezenta mai puţin de o treime din valoarea emisiunii monetare.

Primele bancnote ce au circulat sub formă de titluri de stat, emise in timpul Războiului de Independenţă, au fost transformate dupa 1880, in bancnote prin aplicarea ştampilei BNR.

Ulterior au fost emise noi bancnote, iar vechile titluri au fost lichidate.

Adoptarea de către România, în anul 1890, a sistemului monometalist “gold standard” a imprimat activităţii de emisiune a BNR, caracteristicile acestuia. În circumstanţele primului război mondial, guvernul solicită BNR, un împrumut, pentru a face faţă cheltuielilor militare, situaţie in care, bancnotele emise, neconvertibile in aur, au reprezentat monedă hârtie, cu valoare nominală.

În anul 1929, unificarea si reforma monetară au reprezentat momentul în care a fost adoptată moneda naţională cu denumirea “LEU” si cu definirea legală de 10 miligram.

Perioada interbelică a situat BNR pe poziţia adoptării unor măsuri importante in vederea susţinerii economiei, fiind emise, de asemenea, si reglementări care să pună capăt etalonului monetar aur-devize.

Dintre momentele mai importante din evoluţia BNR, reţin atenţia următoarele:

-în 1946, BNR devine bancă cu unic acţionar, statul român

-în 1948 şi 1970 denumirea oficială a băncii se modifică potrivit cu titulatura ţării

-reforma monetară lansată in 1947 a avut un puternic caracter de clasă, obiectivele propuse fiind: stoparea inflaţiei, conferirea unei anumite stabilităţii monedei naţionale şi inflaţiei, conferirea unei anumite stabilităţii a raportului dintre preţuri.

-actul naţionalizării din 1948 a favorizat deprecierea puternică a monedei naţionale, ceea ce a necesitat mai târziu o reformă, cea din 1952. Potrivit acestuia, echivalentul in aur al leului este fixat la 0,079346 gr.aur, iar cursurile valutare in raport cu alte monede, au fost determinate pe baza acestei valori prioritare

-după 1952, situaţia economică, financiară si monetară a ţării s-a consolidat progresiv, iar noua redefinire a leului, din 1954, nu a generat implicaţii interne importante.

Operaţiunile efectuate de BNR erau:

-scontarea sau cumpărarea de poliţe

-scontarea bonurilor de tezaur până la nivelul de 20 % la nivelul capitalului vărsat

-tranzacţii cu metalele preţioase (aur, argint)

-primirea sumelor in cont curent şi în depozit, a titlurilor, a metalelor preţioase

Constituită in contextual politic determinat de obţinerea independenţei de stat a României, Banca Naţională a României are un rol esenţial in dezvoltarea economică a ţării şi în evoluţia sistemului bancar român, rol demonstrat cu prisosinţă de-a lungul istoriei sale de 126 de ani, afirmându-se drept o instituţie fundamentală a societăţii româneşti , a cărei contribuţie majoră a fost evidenţiată în nenumărate rânduri de însăşi practica economiei naţionale.

Banca Naţională a României s-a constituit ca bancă de emisiune a statului şi de-a lungului timpului a căpătat mai multe funcţii şi atribuţii în contextul conceptului de bancă a băncilor, specific unei asemenea instituţii.

Dacă această funcţie de bancă de emisiune s-a păstrat şi se păstrează şi în prezent, Banca Naţională a României a cunoscut în ceea ce priveşte natura sa juridică, o diversitate de forme, consacrate în legislaţia specială privind statutul său. Astfel, decretul nr. 124/1970 privind organizarea şi funcţionarea Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România prevede, că Banca Naţională a României este organ central al administraţiei de stat, Banca Naţională a României este subordonată, în cadrul sistemului, Consiliului de Miniştri, titulatură sub care era denumit Guvernul şi, ca atare, răspundea pentru activitatea sa faţă de acesta.

În ceea ce priveşte Statutul Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România, se stipula expres că Banca Naţională a României asigură înfăptuirea politicii partidului si statutului în domeniile specifice activităţii sale funcţionale-cel monetary sic el al creditului-binînteles menţinându-şi calitatea acestei instituţii de “unică bancă de emisiune a ţării”.

În contextual faptului că Banca Naţională a României era organ central de stat al administraţiei de stat, şi în conformitate cu principiul subordonării pe cale ierarhică, aceasta trebuia să se subordoneze actelor administrative ale organului ierarhic uperior, iar conducerea instituţiei era subordonată organului central al sistemului, ceea ce demonstrează cu claritate faptul că nu se poate vorbi de independenţa instituţiei şi nici a conducerii sale, în acest system de subordonare cu o ierarhie legal stabilită.