Datorita stadiului avansat al tehnicii de lupta, dupa cel de-al doilea razboi mondial au aparut si s-au perfectionat noi tipuri de arme de mare eficacitate care au marit considerabil operativitatea tuturor genurilor de arme. Dintre acestea un rol deosebit îl are arma-racheta nucleara.
Principala calitate a rachetelor o constituie faptul ca pot fi lansate de pe un numar mare de purtatori, si anume : de pe nave de suprafata de toate clasele si rangurile, de pe submarine, din avioane si elicoptere etc., asupra tuturor genurilor de obiective mobile sau imobile.
Aceasta calitate este specifica armei-racheta. Instalatiile de lansare a rachetelor sunt usoare, pot fi construite astfel ca sa se lanseze simultan mai multe proiectile, iar bataia acestora poate acoperi aria dorita, bataia artileriei navale de calibru mare nu depaseste 200 cabluri, iar cursa tor¬pilei este cuprinsa între 30—40 cbl. In plus, posibilitatea dirijarii rache¬telor le face superioare artileriei. Rachetele, fiind dotate cu un sistem de dirijare, au o mare probabilitate de lovire si deci o precizie marita la tinta, ceea ce face sa fie tot mai mult utilizate în actiunile de lupta de pe mare sau pe uscat.
Desi pe navele de lupta exista în prezent diferite tipuri de rachete, totusi ele nu au înlocuit complet torpila, bomba antisubmarina si artile¬ria de calibru mic si mijlociu. De exemplu, artileria antiaeriana constituie înca principalul mijloc de lupta împotriva avioanelor si rachetelor care ataca la mica înaltime. Asadar, noile mijloace de lupta completeaza de fapt armamentul clasic existent la bord. Se apreciaza în mod deosebit capacitatea armei-racheta de a lovi pâna la distante intercontinentale, precum si puterea ei mare de distrugere. In rezolvarea misiunilor operativ-strategice, racheta constituie într-adevar mijlocul principal de lovire.
Istoria stiintei nu a consemnat în paginile sale nici numele aceluia care a inventat prima racheta si nici data aparitiei ei. Se presupune ca primele rachete au fost acelea cu pulbere întrebuintate mai întâi în scopuri distractive si apoi în scopuri militare, întrucât chinezii cunosteau pulberea neagra înca de acum 2 000 de ani, se presupune ca primele ra¬chete, rudimentare, au aparut în China. Cronicile povestesc ca asa-numi-tele „sageti de foc" erau cunoscute de multa vreme în China si India. „Sagetile de foc" (fig. 1.1) erau formate din niste tuburi de bambus închise la un capat, în interiorul carora se introducea pulberea neagra ; aceste tuburi erau fixate pe niste sageti de trestie.
Dupa amorsarea încarcaturii de pulbere, sageata zbura lasând în urma o dâra de fum. Utilizate în special noaptea, aceste sageti produceau un efect moral conside¬rabil atât prin urma de foc si fum, cât si prin zgomotul ce însotea miscarea lor în aer.
Cronicile chinezesti mentioneaza ca în anul 1225 chinezii au folosit asemenea „sageti de foc" în razboiul cu mongolii, iar arabii, în anul 1249, la asediul cetatii Diameta, numindu-le „sageti de foc chinezesti".
Cu toate acestea pâna în secolul al XlV-lea con¬structia rachetelor era foarte rudimentara, ca si pe vre¬muri în India si China, numai ca în locul tubului de bambus se folosea tubul metalic.
In timpul razboaielor sustinute de partizanii lui loan Huss (1369—1415) în Europa, constructia rachetelor a început sa capete aspect stiintific, datorita aparitiei în acea vreme a fabricilor de pulbere. Unele scrieri care au aparut în secolul al XVI-lea, cum ar fi lucrarea „Belii Fortis" a lui Conrad Schmidt (1501), precum si „Manualul de artilerie" al inginerului Luis Cellada (1586) de pe timpul lui Carpi Quintul vorbesc despre cons'tructia rachetelor si utilizarea lor în lupta din acea vreme.
Totusi pâna la prima jumatate a secolului al XVIII-lea racheta ramâne în stare rudimentara, datorita rezultatelor mai bune obtinute în constructia de tunuri cu tevi lise. Dar si în aceasta perioada de stagnare a constructiei de rachete apar o serie de scrieri care mentioneaza despre stadiul de dezvoltare a rachetelor.
Fig. 1.1 — Sageata de foc : l — sageata ; 2 — tub de bambus ; 3 — pulbere ; 4 — substanta incendiara
Totusi pâna la prima jumatate a secolului al XVIII-lea racheta ramâne în stare rudimentara, datorita rezultatelor mai bune obtinute în constructia de tunuri cu tevi lise. Dar si în aceasta perioada de stagnare a constructiei de rachete apar o serie de scrieri care mentioneaza despre stadiul de dezvoltare a rachetelor.
Astfel, în Rusia se mentioneaza pentru valoarea istorica lucrarea denumita „Regulament militar al îndeletnicirilor artileristice si al altor îndeletniciri din perioada de instructie antebelica", scrisa de Onisie Mi-hailov între anii 1607—1621. Între altele se vorbeste în acest regulament si de rachetele rusesti din acea perioada.
Contemporanii lui Petru I (1682—1725) marturisesc ca la Petersburg si Moscova se aprindeau focurile de artificii (niste rachete de semnali¬zare) în cinstea victoriilor obtinute în razboaie.
Racheta a cunoscut o dezvoltare mai deosebita în Anglia, Franta, Austria, Danemarca/Suedia etc., datorita unei împrejurari ivite în afara Europei. Este vorba de luptele purtate de englezi în India spre sfârsitul secolului al XVIII-lea. Astfel, în anul 1766 printul indian Hyder Aii mar¬inase un corp de armata cu rachete construite din sageti de bambus, lungi de 2,5 metri, cu vârf de fier, având ca încarcatura de reactie pulbere neagra. Desi efectul rachetelor asupra trupelor engleze a fost impresio¬nant, totusi dupa batalia de la Seringapatam diin anul 1799 englezii au obtinut victoria.
Dupa anul 1800 tehnicienii englezi încep studiul rachetelor sub con¬ducerea generalului William Congreve. Rachetele construite de el se
ANMB, academia navala constanta,
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
