Sistemul public de pensii versus sistemul privat de pensii

1. Structura sistemului de pensii

Pana in 2002, sistemul de pensii avea trei componente:

-pensiile de stat avand la baza principiul redistribuirii (,,pay as you go")

-fondurile capitalizate care se obtineau din contributiile obligatorii, acestea fiind gestionate privat

-fondurile privat optionale.

In prezent, pensiile au fost redenumite astfel:

-de stat

-private obligatorii

-private facultative.

Pentru inceput, vom analiza sistemul de pensii folosit pana in anul 2002.

Sistemul de pensii se bazeaza pe 3 piloni. Pilonul I este sistemul public de pensii care se mai numeste ,,platesti pe masura ce esti platit" ( engl. - pay-as-you-go') si poate fi impus prin lege sau poate fi de tipul beneficiu definit. Pilonul II cuprinde provizioanele ocupationale pentru pensii (legate de locul de munca) si, de obicei, sunt dinainte constituite. Pensiile sunt gestionate de fonduri de pensii independente sau afiliate, prin contracte grup de asigurari de viata sau chiar de companii, acestea formandu-si rezerve. Pilonul III consta in economii individuale voluntare gestionate de asiguratori, fonduri mutuale, societati de investitii sau chiar de indivizii insisi. La modul general, este de tip contributie definita si de cele mai multe ori se bucura de taxe privilegiate.

Un amestec echilibrat al celor trei piloni reprezinta cea mai buna solutie si face posibila beneficierea de avantajele tuturor celor trei sisteme si, de asemenea, permite distribuirea riscurilor. Marimea lor optimala depinde de sistemul de pensii existent, de preferintele contribuabililor, de considerentele pietei de capital etc.

A) Sistemul public pay-as-you-go, ca si prim pilon, este potrivit pentru a preveni saracia varstnicilor si pentru a atinge obiective distributive. Mai mult, meritele lui constau in distribuirea mai corecta intre generatii a inflatiei si a riscurilor provocate de catastrofe(razboaie, recesiuni). Daca veniturile din pensii sunt incluse in salarii, varstnicii pot fi implicati in imbunatatirea bunastarii intregii societatii. Cele mai multe tari, insa au inlocuit indexarea salariilor cu indexarea preturilor. Reprezinta totusi un dezavantaj faptul ca cei in varsta depind de capacitatea si vointa generatiei tinere de a suporta povara financiara a sistemului de pensii.

Acest sistem este vulnerabil in fata somajului si imbatranirii populatiei. Deoarece finantarea se bazeaza de obicei pe contributiile asezate asupra salariilor brute, stimulentele salariale sunt reduse.

B) Al doilea si al treilea pilon sunt de regula ,,pre-funded "(fonduri dinainte constituite ) si au ca avantaj faptul ca incurajeaza economisiri private pentru perioada de pensionare. In cele mai multe cazuri, pensiile sunt finantate dintr-un stoc acumulat de active mai putin vulnerabile la schimbarile demografice decat cele bazate pe sistemul pay-as-you-go. Oricum socurile inflationiste sau catastrofele care devalorizeaza activele cumulate sunt periculoase pentru varstnici.

Structura sistemului de pensii difera considerabil intre tari datorita dezvoltarii istorice diferite. De exemplu, tarile cu amintiri nefericite legate de inflatie, precum Franta si Germania sunt mai suspicioase referitor la fondurile private de pensii. Tarile in care populatia nu agreeaza solutiile statului, ca si Marea Britanie si Statele Unite tind spre al doilea si al treilea pilon. Importanta acestor piloane reiese din marimea activelor acumulate gestionate de investitorii institutionali. Acolo unde povara fiscala a sistemului public de pensii este mai scazuta, populatia este inclinata sa constituie provizioane private.

In cele mai multe tari industriale, principalul pilon pentru fondarea provizionului de pensie consta intr-un plan de pensii public obligatoriu care este deseori completat de un sistem privat de pensii. Ca si regula, sistemul public de pensii este fondat pe ideea pay-as-you-go, adica plata curenta a pensiilor este finantata din veniturile prezente ale populatiei lucratoare. In Canada si Statele Unite sunt acumulate active pentru a face fata fluctuatiilor ratei contributiilor.

In cele mai multe tari eligibilitatea platilor legate de pensii solicita o anumita varsta si o perioada minima de contributie. Varsta de pensionare este in general cuprinsa intre 60 si 65 de ani. In Marea Britanie varsta de pensionare a barbatilor este mai mare decat a femeilor, dar se urmareste aducerea acesteia la acelasi nivel pana in 2010. In multe tari se doreste stabilirea unei varste de pensionare mai inaintate pentru a diminua povara financiara a sistemului public de pensii. Unele tari permit pensionarea anticipata cu o pensie mai mica daca o anumita varsta minima si o perioada de contributie minima sunt atinse. Suma primita depinde de intinderea perioadei de contributie si de nivelul veniturilor stabilite. Franta a marit aceasta perioada de la 25 la 40 de ani.

Bunastarea relativa a pensionarilor comparativ cu populatia lucratoare depinde de mecanismul de indexare al platilor facute catre ei. Aproape toate tarile folosesc indexarea preturilor, aceasta permitand mentinerea pensiei reale constante. Germania merge chiar mai departe si include pensiile in salariile nete ceea ce ii avantajeaza pe pensionari comparativ cu populatia lucratoare. Pana de curand, Franta si Japonia au indexat pensiile prin cresterea salariilor. De asemenea in Franta pensionarii se bucura de cel mai ridicat nivel al pensiilor publice cu 60% din salariul mediu, in timp ce pensionarii britanici au o pensie de doar 18% din salariul mediu.

In foarte multe tari sistemul public de pensii este suplimentat de cel privat. Provizionul pentru pensii poate fi asigurat fie de catre sistemul de pensii ocupational sau chiar de indivizi. Acestea sunt cel de-al doilea si cel de-al treilea pilon.

Companiile sunt de multe ori inclinate sa asigure provizioane pentru pensionare pentru a atrage angajati. Acestea pot constitui rezerve, sa incheie asigurari de viata in numele angajatilor sau sa depuna banii la un fond de pensii extern sau sa incheie un contract de asigurare de viata de grup.

Sistemul de pensii ocupational poate fi de tipul beneficiu definit sau de tipul contributie definita. Cea mai mare diferenta o reprezinta distribuirea riscului intre angajat si angajator.

a) In planul contributie definita, angajatul suporta riscul unei eventuale caderi a pietei de capital, care in cazul beneficiu definit este suportat de angajator. Angajatii se bucura de o mare flexibilitate, deoarece in orice moment valoarea capitalului lor poate fi calculata. Acest lucru este avantajos mai ales pentru angajatii mobili.

In acest plan, o formula precizeaza contributiile, dar nu si platile catre beneficiar. Contributia este o fractiune predeterminata din salariu, desi nu este obligatoriu ca aceasta fractiune sa fie constanta de-a lungul carierei angajatului. Fondul de pensii consta intr-un set de conturi individuale de investitie, cate unul pentru fiecare angajat. Nivelul pensiei nu este specificat in mod anticipat. El este determinat de momentul pensionarii, in functie de valoarea totala acumulata a contributiilor si a castigurilor rezultate din investirea contributiilor pentru a achizitiona anuitati. Adesea, angajatii au un anumit grad de libertate atat in alegerea nivelului contributiilor, cat si a modului in care contul este investit.