Barocul și clasicismul

Barocul si clasicismul sunt specifice secolului al XVII-lea, epoca de consolidare a marilor monarhii nationale - Regatul Frantei - si de ascensiune a primelor puteri maritime, comerciale si industriale ale lumii: Olanda si Anglia.

In acelasi timp asistam si la procesul de laicizare si de mentinere a echilibrului in relatiile dintre ordinele sociale in Occident si statele europene.

Se dezvolta arhitectura si arta ce glorifica infaptuirile "monarhului de drept divin".

Din a doua jumatate a secolului al XVI-lea si pana la mijlocul celui de-al XVII-lea barocul este dominanta estetica a artei europene. El a fost pus in serviciul politic al Contrareformei, ampla actiune initiata de papalitate pentru a recastiga terenul pierdut in fata protestantismului la jumatatea secolului al XVI-lea. Barocul isi trage practic seva din Renastere si, cronologic, primele sale manifestari sunt sesizate la Roma dupa devastarea orasului de catre mercenarii germani in prima parte a secolului al XVI-lea.

Muzica este dominata de stilul polifonic, de liniile melodice ornamentate pana la exces. Acest curent cultural promoveaza , totusi, inceputurile operei, concertului, sonatei.

Cea de-a doua jumatate a veacului al XVII-lea este dominata de curentul cultural al clasicismului. Principiile sale estetice au fost fundamentate de Nicholas Boileau: puternica inspiratie din Antichitatea clasica; cautarea naturalului si a echilibrului; gustul masurii, claritatea stilului, finei ea analizelor filozofice si de morala

Modelul clasic al omului s-a cristalizat in a doua jumatate a secolului al XVII-lea, intr-o societate cu un puternic atasament fata de principiul de autoritate. In toate doctrinele religioase europene se percepe o cautare a lui Dumnezeu, se pune cu tarie chestiunea "mantuirii prin credinta", a afirmarii "imparatiei, puterii si gloriei" lui Dumnezeu. Ganditori ai epocii socoteau ca "regii sunt facuti pentru popor si nu poporul pentru regi".

Intre numele emblematice ala clasicismului se inscriu: Corneille, Racine, Lully, Rameau, Rembrandt, Caravaggio, Moliere, Bossuet si Bach (1685-1750, compozitor german, organist, conducator al orchestrei principelui Leopold de Anhalt).

Operele sale se caracterizeaza prin arhitectura lor perfecta, armonie, inalta spiritualitate: Cantate, Preludii, Concertele brandemburgice.

Baroc (in italiana si portugheza "Barocco", in franceza si engleza "Baroque") desemneaza simultan o perioada in istoria europeana dar si un curent artistic care a fost generat in Roma, Italia, in jurul anilor 1600, migrand si fiind relativ rapid asimilat in celelalte tari si culturi europene, de unde a migrat apoi si in cele doua Americi dar si in alte parti ale lumii. Stilul baroc se regaseste clar reprezentat in arhitectura, dans, filozofie, mobilier, muzica, literatura, pictura, sculptura si teatru.

Barocul, ca modalitate artistica, a excelat in arhitectura intre 1600 si 1780 in intreaga Europa, avand o revitalizare ulterioara in decursul secolului al 19-lea care s-a extins uneori (spre exemplu, in Romania, a reinflorit pana in ani premergatori Primului razboi mondial) pana in deceniile 1901 - 1910 si 1911 - 1920; de asemenea a fost "exportat" in cele doua Americi, dar si pe alte continente; in mobilier se regaseste in special in Franta, in perioada Regelui Soare (Ludovic al XIV-lea); in pictura a fost adoptat de catre toate marile scoli de pictura europene; in sculptura a fost prezent in special in Italia, Germania, Austria, Anglia si Cehia de azi, dar si in alte culturi; in muzica s-au creat compozitii de catre toate marile scoli muzicale ale Europei, italiana, austriaca si germana, inventandu-se chiar un nou gen muzical, opera.

Indiferent de domeniul in care se regaseste, stilul baroc se caracterizeaza prin utilizarea exagerata a miscarii si a claritatii, respectiv a bogatiei folosirii detaliilor ce simbolizeaza lucruri ce se pot interpreta cu usurinta si lipsa de ambiguitate. Toate aceste elemente sunt folosite de catre artistii genului baroc pentru a produce momente de tensiune, drama, exuberanta si grandoare in privitor, ascultator si/sau participant la actul de cultura.

Atat Biserica Catolica cat si aristocratia seculara au aderat rapid la valorile barocului, ba chiar mai mult, l-au imbratisat si incurajat pentru ca vedeau in el diferite modalitati de a-si extinde controlul asupra societatii. Biserica catolica vedea modul in care dramatismul stilului ar putea atrage oamenii spre religie iar burghezia considera barocul arhitectural si artistic ca un mod de atrage clienti si de a face concurenta economica. Nu intamplator, cladirile baroc, atat cele subventionate de biserica cat si cele subventionate de aristocratie au fost construite in spatii largi, publice sau private, avand prin conceptie si structura o succesiune de intrari, holuri, incaperi, coridoare, scari interioare si exterioare, sali de receptie, crescand progresiv in volum, grandoare si opulenta.

Pictura, sculptura, mobilierul si arhitectura barocului, pe de o parte, muzica, dansul, literatura, filozofia, opera si teatrul baroc, pe de alta parte, nu au facut decat sa se inspire una de la alta si sa se sustina armonios si interdependent.

Precum intreaga miscare artistica a barocului, sculptura realizata in acest stil este in primul rand destinata unei citiri directe, adresandu-se direct simturilor umane si componentei emotionale a privitorului. De asemenea, sculptura baroca este caracterizata printr-o dorinta irezistibila a artistului de a sugera miscarea prin surprinderea unei actiuni in timpul executiei