Scriitorii Barocului

René Descartes (31 martie 1596 – 11 februarie 1650), cunoscut de asemenea cu numele latin Cartesius, a fost un filozof și matematician francez.

S-a născut în localitatea La Haye en Touraine în 1596, fiind al treilea copil al cuplului Joachim și Jeanne Descartes, o familie de mici nobili din regiunea Touraine, Franța. La numai un an de la nașterea lui René, mama sa se stinge din viață ; Descartes va fi crescut de o doică și se pare că a fost contaminat de boala de plămâni care a cauzat moartea acestuia. În 1604, la vârsta de 8 ani, este încredințat noului așezământ al iezuiților din La Fleche, bastion al gândirii aristotelice. Aici studiază latina și greaca, precum și matematica, fizica, logica, morala și metafizica. Îl cunoaște pe polimatul Marin Mersenne, cu care va purta o vastă și variată corespondență și va întreține o relație îndelungată de prietenie intelectuală. Între 1614 și 1617 își ia bacalaureatul și licența în drept la Universitatea din Poitiers.

În 1618 Descartes se înrolează într-una din armatele "la modă" de pe atunci, cea a prințului de Orania, fără vreun imbold deosebit pentru viața militară. Încartiruit în Olanda, la Breda, Descartes se va întâlni pe 10 noiembrie 1618 cu un om care-i va marca destinul: Isaac Beeckman, matematician și fizician care-i stimulează lui Descartes gustul invenției șiințifice. Tot în 1618, Descartes scrie un mic tratat de muzică (Compendium Musicae), dedicat lui Beeckman, și se ocupă intens de matematică.

În aprilie 1619 pleacă din Olanda spre Danemarca și Germania. Asistă la încoronarea (28 iulie) împăratului Ferdinand al II-lea, la Frankfurt. Petrece iarna la Neuburg, pe Dunăre, angajat în armata catolică a ducelui de Bavaria în decursul "războiului de 30 de ani" (1618-1648). În noaptea de 10-11 noiembrie are un faimos «vis» ce îi relevă "fundamentele unei științe admirabile", ideile directoare ale metodei sale de mai târziu.

Casa natală a lui René Descartes, acum muzeu

Între 1621 și 1622 –sejur în Franța la La Haye. Își vinde averea, pentru a-și asigura liniștea și "independența materială". Între 1623-1625 scurt sejur la Paris. Călătorește în Elveția, Tirol și Italia. În 1628 compune, în latină Regulile pentru îndrumarea minții, lucrare neterminată și rămasă inedită până în 1701.

În toamna lui 1628 se stabilește în Olanda, unde rămâne 20 de ani. Sunt anii în care publică cele mai importante opere ale sale: Discursul, Meditațiile, Principiile, Pasiunile. În noiembrie 1633 află de condamnarea lui Galilei și renunță la publicarea tratatului său "Lumea", care se sprijinea pe sistemul copernican. În 1635 se naște fiica sa, Francine, concepută cu o servitoare. În iunie 1637 apare la Leyda, fără semnatură, Le Discours de la méthode, în franceză, urmat de eseurile Dioptrica, Meteorii și Geometria. Urmează reacții vii la aceste tratate, mai ales din partea lui Roberval și Fermat, la care se adaugă tatăl lui Pascal. Tot în această perioadă se va declanșa și conflictul dintre Descartes și Fermat.

În 1640, în septembrie moare fiica sa Francine iar în octombrie moare tatăl său. Descartes e foarte afectat. În 1641 publică, la Paris, în latină, Meditationes metaphysicae, (Meditații metafizice), opera sa capitală; traducerea franceză apare în 1647, la Paris, revăzută de Descartes însuși. Descartes trimite tratatul, înainte de publicare, prin intermeiul lui Mersenne, unor intelectuali de seamă (printre care Pierre Gassendi și Thomas Hobbes) și unor iezuiți (printre care tânărul teolog Antoine Arnauld) pentru ca aceștia să-și exprime obiecțiile la pozițiile sale metafizice. Așa iau naștere 'Obiecțiile și răspunsurile', care vor fi publicate odată cu tratatul și fac corp comun cu acesta, având un important rol explicativ. Între 1642-1644 are loc prima confruntare majoră a cartezianismului cu filosofia vremii printr-o îndelungată polemică la Universitatea din Utrecht, cu Voetius, profesor de teologie și rector al universității, care îl acuză pe Descartes de calomnie și de ateism. Polemica a dus la condamnarea "filosofiei noi" în Olanda și a continuat la Leiden până după moartea lui Descartes, implicând tot mai multe personaje.

Coperta Meditaţiilor, 1641

În 1644 Principia philosophiae (Principiile filosofiei), scrise cu intenția de a înlocui manualele aristotelice, contribuie la sporirea renumelui lui Descartes și la diseminarea filosofiei carteziene. Între 1645-1646, la solicitarea prințesei palatine Elisabeta de Boemia, scrie Les Passions de l'âme (Pasiunile sufletului), publicată abia în 1649. Descartes întreține o semnificativă corespondență cu prințesa Elisabeta de Boemia. Descartes acceptă în 1649 invitația din partea reginei Cristina a Suediei pentru a se deplasa în îndepărtatul și frigurosul ținut nordic. Se stinge din viață pe 11 februarie 1650 în urma pneumoniei contractate în timpul deplasărilor de la reședința sa la palatul regal pentru a preda filosofia, la orele cinci ale dimineții – singurul moment al zilei în care regina considera că avea "mintea limpede". Rămășițele pământești sunt transportate, în 1667, în Franța la Saint-Etienne-du-Mont. Abia în 1792 au fost transferate la Jardin Elysee. Cartezianismul rămâne unul din curentele de gândire dominante pe toată cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, fiind continuat, pe plan metafizic, de Spinoza și Leibniz.

Honoré d'Urfé (11 februarie 1568 - 1 iunie 1625) a fost un scriitor francez din secolele 16 și 17. S-a născut în Marsilia, dar a murit în Spania, în orașul Villafranca din regiunea Navarra. Este cunoscut în special pentru opera L'Astrée.

Paul Scarron ( 4 iulie 1610 in Paris - 6 octombrie 1660 , la Paris) este un scriitor francez contemporan de Ludovic al XIII-lea , a cărui operă este cel mai bine cunoscut de benzi desenate Roman .

a primit darul preoției în 1629. El trăiește în Le Mans 1632-1640 în anturajul episcopului Charles de Beaumanoir și târguri frecvente provinciale. În 1638, el suferă de o boală care paralizează în cele din urmă picioarele. Conform legendei, cazul ar fi o baie în apa rece ca gheata in timpul carnavalului. Din 1638, Scarron nu mai este un corp slab răsucite și paralizat, imobilizat într-o fără picioare, așa cum este el descris cu un detaliu feroce și ironic:

Nu mai este timp pentru rimă,

Mi sa spus că este nevoie de détaller

Eu, care sunt o fără picioare,

Cine s-ar stârni mână sau picior,

Și nu au mai făcut un pas,

El trebuie să meargă la moarte .

Răsucit în formă de Z, genunchii ascuns în stomac, capul odihnindu-se pe umărul drept nu a putut îndrepta bratele la încheietura mâinii, sa mutat cu ajutorul un scaun cu rotile . El a luat cantitati mari de opiu care nu exonerat substanțial martiriul său . A început să scrie primele sale lucrari din 1643.

El sa întors la Paris și în 1652, la 42 de ani, sa căsătorit cu un orfan fără șaisprezece ani și jumătate avere, Françoise d'Aubigné , fetita "de Agrippa d'Aubigné și viitor Madame de Maintenon (care, în opinia sa, ia adus "două concentrații mari ochi răzvrătit, o bluză frumoasă, o pereche de mâini frumoase și o mulțime de spirit"). El a deschis un salon în cartierul Marais , care va fi în curând condus de familiarizați cu Luvru și mai ales datorită lui căsătorie , care-i un nou făcut fabulă din Paris. El a avut o casă de țară în Fontenay-aux-Roses . La anunțarea căsătoriei ei, Regina Anne a exclamat: "O femeie? Aceasta este piesa cea mai inutil de mobilier din casa lui!