Arta și arhitectura bizantină

ARTA MEDIEVALĂ

În primele secole ale erei creştine, dezvoltarea artei în Imperiul roman a fost influenţată de invazia barbarilor şi de civilizaţiile orientale. Contribuţia orientală se face simţită, în primul rând, în arhitectură prin folosirea cupolei, a bolţii, a arcurilor frânte pe pandantive.

Barbarii au adus gustul pentru bijuterii şi o tehnică aparte de prelucrare a metalelor preţioase: cloisonné (cloisonné=tehnică decorativă pentru metal,în care suprafaţa de decorat este compartimentataă prin fire sau benzi metalice sudate pe suprafaţa suport,fiecare compartiment urmând a fi umplut cu lamele de pietre preţioase sau semipreţioase,lemn de esenţe rare,fildeş,coral sau sidef). Printre primele clădiri în care se constată prezenţa elementelor orientale se evidenţiază palatul lui Diocleţian, din Split (Spalato) şi Bazilica lui Constantin cel Mare.

CIVILIZAŢIA ŞI CULTURA BIZANTINĂ

Denumirea de „bizantin” a fost dată în secolul XVII imperiului care a succedat celui roman, dezvoltat între secolele IV-XV d.Chr., a cărui capitală a fost Constantinopolul, ridicat pe locul unei vechi colonii greceşti, Bysantion (astăzi Istanbul). Civiliazţia bizantină a realizat o sinteză între tradiţia latină, moştenită de la Imperiul Roman, cea elenistică, la care s-au adăugat elemente din Orientul Apropiat şi Îndepărtat, precum şi componenta religioasă creştină.

Dincolo de trăsăturile ei generale, relativ unitare privitoare la organizarea politică, administrativă, religioasă, economică, artistică, civilizaţia bizantină prezintă o mulţime de particularităţi regionale şi locale, datorită tradiţiilor culturale ale diferitelor arii geografice şi populaţii care au făcut parte din Imperiul Bizantin.

Între anii 330 – 610 se situează perioada de început, marcata de data întemeierii Constantinopolului, de către împăratul roman Constantin cel Mare şi de domnia lui Heraclios. Caracterul roman a fost dominant, latina era limba oficială iar greaca limba culturii. Oficial capitala se numea Noua Romă, ceea ce evidenţiază faptul că primul împărat bizantin, ca şi unii dintre cei care i-au urmat, se considerau urmaşii împăraţilor romani. Noua capitală a fost plasată într-o poziţie strategică, pe ţărmul răsăritean al Bosforului, cu un zid de apărare lung de 3 km iniţial, la care s-a adăugat altul. Capitala era apărată atât pe uscat cât şi pe mare, ceea ce a făcut să nu poată fi cucerită timp de opt secole. Dispunea de un mare port maritim, la intersecţia drumurilor comerciale cu Orientul şi Occidentul. Aspectul general al Constantinopolului era de tradiţie romană : situat pe şapte coline, ca şi Roma, împărărţit în 14 sectoare, cu patru pieţe principale, cu forumuri, palate imperiale, apeducte, terme, coloane cu statuile împăraţilor, arcuri de triumf, hipodrom, biblioteci. Numeroase opere de artă greceşti şi romane au fost aduse aici din diferite părţi ale Imperiului Roman.

În anul 381 creştinismul a fost declarat religie oficială de stat iar cultele păgâne au fost interzise. În această perioadă au avut loc invaziile unor popoare migratoare, precum goţii şi vizigoţii, invazii ale persanilor. Iniţial, Imperiul bizantin cuprindea Imperiul Roman de Apus şi cel de Răsărit iar mai târziu în partea apuseană au apărut o serie de regate care s-au desprins de sub dominaţia Constantinopolului. Domnia împăratului Iustinian (527 – 565) ultimul mare împărat roman, ce dorea să reânvie trecutul glorios al vechii Rome, a marcat o perioadă de apogeu pe plan militar şi cultural-artistic, datoriră recuceririi unor teritorii pierdute între timp , reformelor legislative iniţiate de împărat, înfloririi artelor. În secolul VI a fost construită cea mai mare biserică creştină, Sf. Sofia iar în anul 425 s-a înfiinţat Universitatea din Constantinopol.

În perioada clasică, dintre 610 – 1081, civilizaţia bizantină şi-a dobândit un deplin caracter grecesc, prin aportul elementelor orientale. A fost o perioadă de transformări pe multe planuri, s-au pus bazele statului medieval, au apărut noi structuri administrative, au fost cucerite noi teritorii în regiunea Balcanilor, precum şi Siria, Armenia, Mesopotamia. Deşi din punct de vedere militar se înregistrează un declin spre sfârşitul acestei perioade, viaţa culturală şi artistică a fost deosebit de înfloritoare.

Între 1081 – 1453, s-a accentuat declinul din punct de vedere politic şi militar al Imperiului. Aristocraţia feudală concentra în mâinile sale aproape toată puterea economică, resursele financiare ale statului s-au diminuat şi din cauza tot mai numeroaselor privilegii dobândite de negustorii veneţieni şi genovezi, parteneri tradiţionali de comerţ. Prin constituirea statelor bulgar şi sârb în Balcani se pierde dominaţia asupra acestor teritorii, ca şi a altora, de asemenea cruciadele occidentalilor au dat serioase lovituri imperiului, în 1204 Constantinopolul a fost jefuit şi cucerit de către aceştia, pentru ca în 1453 , în urma asediului armatelor turce conduse de Mahomed al II-lea să rămână definitiv în stăpânirea acestora.