Celebrii matematicieni

A.L.Cauchy s-a nascut la Paris, din copilarie manifestand capacitati mari fata de matematica. Primul educator si invatator al lui a fost tatal - un latinist si catolic inversunat.

incepand cu anul 1813 Cauchy se ocupa exclusiv cu stiinta si predarea si in 1816 devine membru al Academiei de stiinte din Paris.

Lucrarile lui Cauchy se refera la diferite domenii ale matematicii. in total el a publicat mai mult de 800 de lucrari in asa domenii ca: aritmetica si teoria numerelor, algebra, analiza matematica, ecuatii diferentiale, mecanica teoretica si cereasca, fizica matematica.

Meritul mare a lui Cauchy consta in dezvoltarea bazelor teoriei functiilor de variabila complexa, care au fost puse inca in secolul XVIII de catre Euler si d'Alembert. El a propus reprezentarea geometrica a variabilei complexe a punctului, care se deplaseaza in plan pe drumul de integrare; a aratat ca seria de puteri a0 + a1x + a2x2 + + anxn + in domeniu complex are cerc de convergenta; a dat notiunea de integrala cu limitele complexe.

Cauchy a fost membru al Asociatiei Regale din Londra si aproape a tuturor academiilor de stiinte ale lumii; a fost cavaler al ordinului Legiunii de Onoare.

(23.01.1862 - 14.02.1943)

David Hilbert a fost cu adevarat unul dintre cei mai mari matematicieni ai timpului. Lucrarile sale si insasi personalitatea lui entuziasmata pana in prezent au influentat adanc dezvoltarea stiintelor matematice.

in vara anului 1899 Hilbert s-a preocupat cu o problema veche cunoscuta ca principiul lui Dirichlet. Esenta problemei consta intr-o dificultate logica, pe care au observat-o doar pe timpurile lui Weierstrass. Gauss, Dirichlet, Riemann s.a. presupuneau, ca intotdeauna exista solutia asa numitei probleme la capete a ecuatiei lui Laplace. in septembrie 1899, peste cincizeci de ani dupa disertatia lui Riemann, Hilbert a prezentat Societatii Matematice din Germania o demonstratie, care a fost numita ca "reinvierea principiului Dirichlet".

"Datorita cercetarilor lui Hilbert s-a dezvaluit semnificatia reala a teoriei ecuatiilor integrale, - scria Courant. - in lucrarea lui Hilbert pentru prima data s-a manifestat legatura stransa intre domenii absolut diferite ale matematicii, aplicatiile largi, armonia interioara si simplitatea structurii". incepand cu Fredholm, matematicienii din toata lumea, dar mai ales in Germania si S.U.A. se ocupau cu cercetarea ecuatiilor integrale. insa prezentul indiscutabil ii apartinea lui Hilbert.

in toamna anului 1910 Academia de stiinte a Ungariei a anuntat despre conferirea Premiului doi Bolyai "lui David Hilbert, care cu profunzimea gandului, originalitatea metodelor si logica stricta a demonstratiilor a acordat o influenta considerabila in progresul stiintelor matematice".

Dupa moartea lui in revista "Nature" se spunea, ca "rar se gaseste vreun matematician, al carui lucrare nu este legata mai mult sau mai putin de lucrarile lui Hilbert. Ca un Alexandru Macedon el a lasat numele sau pe harta matematica: spatiul Hilbert, inegalitatea lui Hilbert, transformarea lui Hilbert, integrala invarianta a lui Hilbert, teorema lui Hilbert despre baza, axioma Hilbert, subgrupul Hilbert, campul claselor Hilbert".

(21.08.1789 - 23.05.1857)

"Autoritatea Nr.1 a timpului" - asa il numeau colegii, s-a nascut la 29 aprilie 1854 in orasul Nancy (Lorraine, Franta).

in februarie 1881 in "Comptes rendus" apare prima publicatie a lui Poincare despre functiile lui Fuchs. Datorita stralucitei descoperiri a functiilor Fuchs (automorfe) Poincare la varsta de 27 ani a obtinut o recunostinta mare in cercurile stiintifice, astfel incat lui i s-a propus functia de lector la Facultatea de stiite la Universitatea din Paris. Aici Poincare a studiat profund problema punctelor singulare ale ecuatiilor diferentiale. El a clasificat si a evidentiat punctele singulare ale familiei curbelor integrale, a studiat caracterul de comportament al curbelor integrale in vecinatatea lor. Patru memuare mari (1882-1886) cu denumirea "Despre curbele determinate de ecuatii diferentiale" au alcatuit continutul unui compartiment nou al matematicii. Denumirea acestui curs i-a dat-o insasi Poincare: "Metode calitative ale teoriei ecuatiilor diferentiale". Una din probleme ce se rezolva folosind aceste metode, este problema curbelor integrale definite pe un tor.

in toamna anului 1886 Poincare este ales sef al catedrei de fizica matematica si teoria probabilitatilor la Universitatea din Paris, iar in ianuarie 1887 - membru al Academiei de stiinte din Franta.

inca de mic copil Henri a fost adanc impresionat de stralucirea magica a cerului instelat. Mai tarziu el a scris in una din lucrarile sale: "Stelele ne trimit noua nu numai lumina sesizata de ochi, dar de la ele vine o lumina mai fina, ce ne limpezeste mintea". Aceasta lumina, probabil, i-a insuflat dorinta de a studia si a reinnoi aparatul mecanicii ceresti, folosind ultimele rezultate ale matematicii. Lucrand asupra problemelor mecanicii ceresti el paralel a pus fundamentul unei stiinte noi - topologia, numita de el "Analysis situs", in traducere - "analiza pozitiilor".

in numele lui Henri Poincare a fost numit Institutul de Matematica din Paris si un crater de pe Luna.

Gandirii omenesti Henri Poincare i-a consacrat cuvintele: "Istoria ne arata, ca viata este doar un epizod intre doua vesnicii ale mortii si in acest epizod gandirea constienta dureaza doar o clipa. Gandirea este doar o explozie de lumina in mijlocul unei nopti lungi.

Dar aceasta explozie este totul."

(25.01.1736 - 10.04.1813)

"Lagrange - piramida grandioasa a stiintelor matematice". Astfel Napoleon Bonaparte l-a apreciat pe cel mai mare si cel mai modest, dupa parerea lui, matematician al sec. XVIII Joseph Louis Lagrange, pe care el l-a facut senator, conte al imperiului si cavaler al ordinului Legiunii de Onoare.

Lagrange a fost analitic, si nu geometru. Primul volum de lucrari al Academiei de stiinta din Torino, "Actes de la societe privee de Turin" a aparut in 1759 cand Lagrange a avut 23 de ani. El insusi a prezentat aici articolul despre valorile maxime si minime la calculul variational. in acelasi volum Lagrange face un mare pas inainte: el aplica analiza in teoria probabilitatilor, esential se avanseaza mai departe de Newton in teoria matematica a sunetului. La varsta de 23 de ani Lagrange a fost recunoscut ca egal marilor matematicieni ai secolului - Euler si Bernoulli.

Cand Lagrange avea 19 ani i-a expediat lui Euler unele din lucrarile sale, vestitul matematician indata le-a recunoscut valoarea lor si l-a incurajat pe tanarul savant. Peste 4 ani Lagrange i-a comunicat lui Euler metoda adevarata de rezolvare a problemelor izoperimetrice de calcul variational, care in decurs de multi ani nu se rezolvau prin metodele semigeometrice ale lui Euler. Euler i-a dat lui Lagrange posibilitate sa le publice primul - "ca sa nu va lipsesc pe dumneavoastra de nici o particula a gloriei, pe care o meritati".

in pofida varstei neobisnuit de tinere a lui Lagrange - 23 de ani, Euler a reusit alegerea lui ca membru strain al Academiei de stiinte din Berlin (2 octombrie 1759).

Lucrarile lui Lagrange in matematica, astronomie si mecanica alcatuiesc 14 volume. in analiza matematica el a dat formula convenabila restului pentru serie Taylor, formula cresterilor finite si formula de interpolare, a introdus metoda multiplicatorilor pentru rezolvarea problemei aflarii extremelor conditionate.

in algebra a elaborat teoria ecuatiilor, a carei generalizare este teoria Galois, a gasit metoda de calcul aproximativ al radacinilor ecuatiei algebrice cu ajutorul fractiilor continue, metoda de separare a radacinilor ecuatiei algebrice, metoda de eliminare a variabilelor din sistemul de ecuatii, dezvoltarea radacinilor ale ecuatiei in asa numita serie lui Lagrange. in teoria numerelor cu ajutorul fractiilor neregulate el a rezolvat ecuatiile de ordinul doi cu doua necunoscute.

in domeniul ecuatiilor diferentiale Lagrange a elaborat teoria solutiilor singulare si metoda variatiei constantelor. Reiesind din legile de baza ale dinamicii, el a indicat doua forme