Teatrul românesc

inca din vremuri imemoriale, locuitorii pamintului romanesc de astazi au simtit necesitatea jocului teatral practicind obiceiuri si rituri in ale caror forme de manifestare colectiva deslusim elemente cu un evident caracter spectacular. Aceste manifestari - cuprinse in ceea ce Mircea Eliade denumea ,, traditie folclorica " si dintre care unele au razbatut pina in viata contemporana a taranului roman - erau menite sa determine, prin procedee de natura magica, fertilitatea pamintului (,,paparudele", ,,caloianul", ,,dragaica" ), sa contribuie la imbelsugarea traiului zilnic, sa consemneze momente calendaristice sau ciclul evenimential al vietii si al mortii ( ,,brezaia", ,,cucii", ,,calusarii", ,,unchiesii"). Ele se desfasurau, dupa imprejurari, in mijlocul naturii, mai ales primavara si vara, in sate ori in casele oamenilor, totdeauna in prezenta unui ,,public" interesat sufleteste de productiile respective (implicind adesea masti), si erau practicate potrivit unor ,,scenarii " constituite prin traditie orala, de catre ,,interpreti" (barbati, femei si copii) anume alesi. Acestor practici li s-au suprapus in antichitate manifestarile cu caracter spectacular ale autohtonilor geto - daci, cele aparute pe tarmul Marii Negre prin intermediul coloniilor grecesti, precum si cele aduse de colonistii romani in Dacia; in secolele II - VII ele au capatat trasaturile specifice noii spiritualitati romanesti atunci nascute, fiind imbogatite apoi cu adaosuri laice si religioase medievale, pentru a fi sintetizate treptat in asa numitele produttii folclorice cu caracter teatral care aveau sa devina in secolele XVIII - XIX elemente formative ale fenomenului teatral national cult.

Cea mai veche incercare dramaturgica originala cunoscuta pina astazi este cuprinsa intr-o scriere anonima (apartinind poate lui Samuil Vulcan), descoperita de Nicolae Densusianu in biblioteca Episcopiei romane din Oradea, datind, probabi, din anii 1778 - 1780 si intitulata Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expressa (Uciderea lui Grigore Voda in Moldova exprimata in forma de tragedie ). Manuscrisul este alcatuit din scene disparate, citeva scrise in alte limbi ( o predica in tiganeste, cintece in latina si maghiara ).

Din primii ani ai secolului al XIX - lea existau in Moldova cele trei scene pentru teatrul de papusi ale lui Costache Conachi, intitulate: Giudecata femeilor, Amoriul si Comedie banului, Constantin Canta. Aceasta din urma, scrisa in colaborare cu Niculae Dimachi si Dumitrache Beldiman vadeste certele inclinatii pentru dramaturgie ale autorilor dar si neimplinirea lor.

intre cele dintii incercari dramatice romanesti enumeram: fragmentul dintr-o piesa in versuri intitulata Serdarul din Orhei descoperita de Vasile Alecsandri, care presupunea ca dateaza din 1811, continind dupa parerea Bardului de la Mircesti, o incercare de satirizare a parvenitismului, apoi prelucrarea dupa Gessner si Florian Mirtil si Hloe a lui Asachi, dar mai ales pamfletele dramatice ale lui Iordache Golescu, intitulate Starea tarii Rumanesti acum in zilele Mariei Sale lui Ioan Caragea - Voievod(1818) si indeosebi Barbul Vacarescu, vinzatorul sarii (probabil 1828).

Cea dintiia perioada de inflorire a dramaturgiei originale o gasim in legatura cu momentul revolutionar de la 1848, sub forma dezvoltarii comediei satirice, cind o serie de dramaturgi si propun sa tintuiasca la stilpul infamiei, cu mijloacele comicului moravurile decazute ale societatii vremii: parvenitismul, casatoria din interes, moda imitarii cu dinadinsul a unor obiceiuri din lumea occidentala, stilcirea limbii romane, surprinse in structuri teatrale foarte simple si cu resurse literare inca modeste.

Printre acesti dramaturgi trebuie amintiti Costache Facca(1800 - 1845), autorul piesei Comodia vremii sau Frantuzitele(1833),Alecu Russo 1817- 1859 ), autorul pieselor Jignicerul Vadra si Bacalia ambitioasa (ambele in 1846),Costache Balacescu(1819-1880),autorul comediei O buna educatie (1845),marele prozator Costache Negruzzi(1808 - 1868),autorul Cirlanilor (1849) si al Muzei de la Burdujani (1851).

Principala contributie la dezvoltarea dramaturgiei originale o aduce Vasile Alecsandri (1821 - 1890), personalitate complexa si reprezentativa a culturii nationale: poet, prozator, memorialist si dramaturg, animator de viata literara si teatrala.

Format in spiritul culturii franceze, el si-a incercat initial pana de dramaturg prin prelucrarea unor teme din literatura pariziana a vremii, gasindu-si insa in curind tonul original.

inceputul il constituie Iorgu de la Sadagura (1844) si Issii in carnaval (1845). Ambele lucrari, impreuna cu Piatra din casa (1847) si O nunta taraneasca (1848) constituie ceea ce am putea numi prima faza de creatie a lui Alecsandri in domeniul comediei.

Anii care au urmat ii aduc lui Vasile Alecsandri maturizarea talentului, dramaturgul sintetizind din creatiile anterioare un personaj nou - Coana Chirita. Cele doua realizari principale din aceasta serie Chirita in Iasi (1850) si Chirita in provincie (1852) releva pozitia critica a lui Alecsandri fata de viata sociala a vremii, dar si perfectionarea mijloacelor sale de creatie (constructia decisa a personajelor, precizia replicii, efectele comice ) pina intr-atit incit personajul principal a ramas multa vreme legendar, iar piesele respective rezista inca reprezentarii in zilele noastre.

Din aceeasi perioada dateaza si comediile Concina; Millo director; Agachi Flutur; Ginerele lui Hagi - Petcu sau operele Scara mitei si Crai Nou (aceasta din urma pe muzica lui Ciprian Porumbescu ) sau ,,feeria" Sinziiana si Pepelea.

Putem afirma ca Alecsandri reprezinta punctul cel mai inalt atins in dezvoltarea comediei satirice la jumatatea veacului al XIX - lea (1840 - 1879) calitatile (spiritul viu de observatie, pitorescul personajelor, verva, umorul) fiind proprii intregii dramaturgii premergatoare.

A doua directie de dezvoltare a dramaturgiei originale o constituie drama istorica de inspiratie nationala.

Astfel, primii autori ce au scris drame istorice au fost: Gheorghe Asachi (Petru Rares, 1837), Theodor Codrescu ( Plaiesul Logofat mare, 1846 ), Nicolae Istrati ( Mihul ,1850 ), Al Pelimon (Curtea lui Vasile Voda,1852 ), C. Z. Halepliu ( Moartea lui Mihai Viteazul la Turda, 1854 ), Ioan soimescu (Moartea lui Radu VII de la Afumati, 1854).