1.COSTUMUL BĂRBĂTESC DE BAZĂ
Costumul bărbătesc are piese de bază şi adăugătoare. Cele de bază acoperă pielea precum cămaşa şi pantalonii (izmenele, iţarii), sau le susţin pe acestea, ca brâul (chingă, frânghiile). Printre specialişti el mai este numit şi costum pentru timp cald sau costum de vară.
Ca să întregim imaginea bărbaţilor creată de vestimentaţia specifică timpului cald, trebuie să mai adăugam că atunci, când îşi acopereau capul, purtau pălării de paie sau pălării de pâslă, iar încălţămintea e sărbătoare preferată erau papucii, bocancii, ciobotele, cizmele, chiar dacă unii purtau opinci, ca în zilele de lucru. Datorită cămăşii şi pantalonilor, care sunt piesele cele mai mari, culoarea dominantă a costumului bărbătesc pentru timp cald este cea albă.
Cel pentru timp rece, dimpotrivă, întrunea mai mult nuanţe întunecate, pentru că era alcătuit din piese ţesute din lână sau cusute din piei de animale. În categoria pantalonilor intrau câteva haine: izmenele, iţarii, bernevicii, meşinii.
Toate aceste haine au fost atestate pretutindeni unde locuiesc moldovenii. Fiecare piesă avea calităţi specifice, ceea ce le făcea să se completeze. Izmenele cusute din pânză de cânepă, in sau bumbac erau pentru timp călduros, iţarii erau pentru timp mai răcoros.
Sunt făcuţi din ţesătură de lână de capră, ţesută în patru iţe, şi preiau coloarea naturală a
lânii albe. Meşinii sunt pentru timp rece. Aceşti pantaloni sunt cusuţi din piei de oi, având blana înăuntru, şi erau preferaţi pentru calităţile lor de către baci, ciobani, pădurari, tăietori de lemne, tăietori de stuf, cărăuşi, vizitii şi reprezentanţii altor ocupaţii practicate (inclusiv) pe timp de iarnă.
Bărbaţii din familii mai bogate, vornicul, primarul satului, dar şi proprietarii de boi purtau chimire cu trei sau patru catarame, cumpărate de la iarmaroc. De chimir erau prinse briceagul, punga cu bani, punga cu tutun, cremenea şi iasca.
Deasupra cămeşii şi a pantalonilor se îmbrăca bondiţa – o piesă din blană de oaie, iar în timpul iernii, în caz de necesitate, mai purtau pe deasupra şi cojocel sau cojoc mare. Aşa cum se poate vedea în imaginile fotografice de epocă, unii bărbaţi îmbrăcau pe deasupra cojocului sumanul, burca sau mantaua.
Spre deosebire de zilele de lucru, când purtau opinci, în cele de sărbătoare încălţau papuci, bocanci, ciobote sau cizme.
Particularităţi locale privind piesele de bază ale costumului bărbătesc.
Cămaşa era haina esenţială pentru om – îl însoţea de cum ieşea din scutece până la capătul zilelor.
În interiorul gospodăriei băieţii mici, dar şi adolescenţii care nu erau ieşiţi la joc, purtau pe ei doar cămaşă lungă, încinsă cu chingă, frânghie sau cu brâu de lână, la fel ca fetiţele.
Cămaşa bărbătească ca piesă de bază înregistrează două tipuri, de la care au derivat alte subtipuri ca urmare a vechimii şi funcţionării ei generale. Cămaşa de tip tunică este cea mai veche, de unde şi un alt nume al ei – cămaşă bătrânească (Briceni), cămaşă din întreg (Larga, Briceni; Zăicani, Râşcani),– a fost general răspândită în toate zonele spaţiului cultural românesc şi a rămas piesa de referinţă în portul ansamblurilor folclorice.
Exemplare bogat ornamentate au fost colectate de MNEIN din localităţile Criva şi Gremăncăuţi, Briceni; Ocolina, Soroca; Călăraşi; Talmaza, Ştefan Vodă; Pohrebea, Dubăsari). În timpul cercetărilor de teren au fost atestate asemenea cămeşi în satele Lencăuţi, Dângeni şi Lipnic, Ocniţa; Şuri şi Drochia, Drochia; Bisericani, Glodeni; Obreja Veche, Făleşti; Ştefăneşti, Frunzeni şi Roşietici, Floreşti; Hirişeni şi Mândreşti, Teleneşti; Săseni şi Onişcani, Călăraşi; Goteşti, Cârpeşti, Cociulia şi Cazangic, Cantemir. Fapt care argumentează răspândirea ei generală. Croiul ei este simplu, arhaic. Partea de dinainte şi cea de dinapoi sunt croite dintr-o singură pânză, fiece mânecă – dintr-o singură bucată de pânză, sub braţ fiind prinşi clinul şi pava. Ea are guler mic drept, sau guler răsfrânt, în ambele cazuri se lega la deschizătura de dinainte cu două canafuri (uneori câte trei sau patru de fiece parte) de aţă albă sau colorată. În părţile nordului, la sărbători s-a purtat şi cămaşă cu poale, poalele însemnând o a doua componentă a ei, de tip fustă încreţită, cu ajutorul căreia se prelungea cămaşa de tip tunică. În locul de unire a marginii de jos a
stanului cămăşii cu poale se lega brâul lat de lână.
Această cămaşă de ţinut era lungă până la genunchi, se făcea din pânză de in sau bumbac, avea mânicile largi, fără brăţară, sub braţ era prinsă pava şi clinii, uneori clinii având capătul de sus ascuţit, pentru a înlocui pava. Sunt câteva subvariante ale acestei cămăşi, care păstrează pânza pentru partea din faţă şi din spate ca principală, modificările fiind înregistrate prin includerea a câte doi clini laterali, prin adăugarea unei alte pânze la mânecă, sau prin finalizarea ei cu brăţară brodată. Acestea sunt mai puţin răspândite în spaţiul cercetat, au fost descrise de alţi specialişti, ceea ce ne scuteşte de necesitatea de-a insista asupra prezentării lora. Broderia este executată preferenţial într-o singură culoare/nuanţă: albastru, verde, vişiniu, gălbui sau negru, ori la ornamentarea lor se mizează pe combinarea a două-trei culori contrastante.
Pentru evenimente majore în viaţa bărbaţilor, precum este căsătoria, revenirea acasă din armată, femeile le brodau cămaşa numai cu alb, utilizând în acest scop aţa de mătase cumpărată (la nord şi în Bucovina) care străluceşte sau aţa din mătase de casă numită borangic, burunciuc (în localităţile de la sud), de nuanţe gălbui.
Broderia este amplasată pe guler, încadrează deschizătura de dinainte a cămăşii, marchează uneori umerii, marginile de jos ale mânecilor şi poalele cămăşii. Banda ornamentală cea mai îngustă este brodată pe guler când acesta este îngust (drept), iar celelalte benzi ornamentale au, de regulă, o lăţime de două ori mai mare ca acesta.
Decorul cămăşii este completat prin cheiţele cu ajutorul cărora au fost prinse bucăţile de pânză între ele. Cea mai lată cheiţă la cămăşile de la nord este la umărul cămeşii, este realizată din aţe de culoare albă sau gălbuie (de mătase) cu ajutorul cârligelului.
La începutul sec. al XX-lea femeile brodau cu mărgeluşe colorate doar gulerul îngust al cămăşilor, de la mijlocul secolului au extins această broderie pe toate sectoarele cămăşii brodate tradiţional.
UNIVERSITATEA PERTOL – GAZE PLOIEŞTI
FACULTATEA: ŞTIINŢE ECONOMICE
SPECIALIZAREA: ADMINISTRAREA AFACERILOR
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
