Hazarde Naturale

Hazardele naturale sunt manifestări extreme ale unor fenomene naturale, precum cutremurele, furtunile, inundaţiile, secetele, care au o influenţă directă asupra vieţii oamenilor, asupra societăţii şi a mediului înconjurător, în ansamblu.

Producerea unor asemenea fenomene face posibilă atingerea unor anumite praguri de adaptare a societăţii la condiţiile mediului. Atunci când hazardele produc distrugeri de mare amploare şi pierderi de vieţi omeneşti, ele sunt numite dezastre şi catastrofe naturale.

Efectele acestor fenomene sunt atât de puternice încât sunt necesare intervenţii rapide din partea unor echipe special antrenate la nivel naţional şi internaţional. Un fenomen natural extrem poate fi numit un dezastru dacă sunt înregistrate cel puţin zece pierderi de vieţi omeneşti sau cincizeci de personae rănite şi dacă se produc pierderi materiale de peste un million de dolari.

Trăsături ale hazardelor naturale

• Vulnerabilitatea pune în evidenţă gradul de expunere a omului şi a bunurilor sale faţă de diferite hazarde, indicând nivelul pagubelor pe care le produce un anumit fenomen.

• Riscul reprezintă nivelul probabil al pierderilor de vieţi omeneşti, al numărului de răniţi, al pagubelor aduse proprietăţilor şi activităţilor economice de către un anumit fenomen natural sau un grup de fenomene într-un anumit loc şi într-o anumită perioadă.

Hazardele naturale pot fi de mai multe feluri, in functie de geneză:

• Hazarde endogene a căror acţiune este generată de energia provenită din interiorul planetei (cutremure, erupţii vulcanice).

• Hazarde exogene, generate de factori climatici, hidrologici, biologici.

Hazarde endogene

Cel mai costisitor dezastru a fost cutremurul de la Kobe (Japonia) din 1975, cu pagube de 100 mld de dolari.

Cutremurele de pământ sunt mişcări bruşte ale scoaţei care produc unde elastice reflectate în trepidaţii cu un impact puternic asupra aşezărilor umane. Anual se produc pe Glob peste un milion de cutremure, dar numai o mică parte din acestea sunt suficient de puternice pentru a fi considerate hazarde naturale.

Cele mai numeroase şi mai puternice cutremure sunt generate de dinamica internă a Terrei, fiind numite cutremure tectonice care se produc în lungul contactului dintre plăcile tectonice. Energia eliberată se măsoară în ergi şi e utilizată pentru calcularea magnitudinii cutremurului. Magnitudinea se măsoară cu ajutorul unei scări logaritmice, numită scara Richter, cuprinsă între 0.3 şi 9 grade.

Intensitatea cutremurelor pune în evidenţă efectele acestora, diferite de la un loc la altul. (scara Mercali – 12 unităţi şi scara Medvedev-Sponhauer-Karnik – în ţara noastră).

Hazarde primare legate de transmiterea undelor seismice din locul de producere al cutremurlui din adâncul scoarţei, numit focar. Aceste unde se propagă spre exterior cu viteze şi amplitudini diferite şi produc trepidaţii care duc la fisurarea, distrugerea şi prăbuşirea clădirilor la mari pagube materiale şi la pierderi de vieţi omeneşti. Amplitudinea mişcării terenului este mai mare în apropierea epicentrului şi tinde să scadă pe masur îndepărtării de aceasta.

Hazarde secundare legate de procesele generate de undele seismice la suprafaţa Pământului şi cuprind alunecări, prăbuşiri, apariţia sau reactivitatea unor falii, formarea vulcanilor noroioşi, formarea unor valuri uriaşe numite tsunami etc.

În ţara noastră, cele mai puternice cutremure se înresgistrează în zona seismică Vrancea, situată în regiunea de curbură a Carpaţilor. Astfel de cutremure s-au înregistrat la 26 noiembrie 1802, 10 noiembrie 1940 si 4 martie 1977. Alte regiuni seismice cunoscute în ţara noastră sunt: Aria Făgărăşană, Aria Banatică (Danubiana), Aria de Nord-Vest, Aria Transilvăneană şi Aria Pontică, dar unde cutremurele sunt rare şi au o intensitate redusă.

Erupţiile vulcanice sunt datorate energiilor accumulate în rezervoruri subterane care conţin lave şi presiunilor exercitate de forţele tectonice, care determină ascensiunea materiilor incandescente spre suprafaţă. Un vulcan este o deschidere profundă în scoarţa terestră, prin care sunt aduse la suprafată incandescente sub forma de lavă, cenuşi vulcanice, fragmente de rocă şi gaze.