Cultura cerealelor pe glob

Agricultura reprezinta una dintre cele mai vechi forme de activitate umana si joaca un

rol vital in economia mondiala prin resursele economice asigurate.

Adevarul este ca astazi, ca si in alte perioade ale istoriei noastre, agriculturii ii revine un

rol determinant in dezvoltarea economico-sociala a unei tari agrare si in dezvoltarea, prin preluarea unor activitati din amontele si din avalul productiei agrare - in special, a fabricarii de unelte si prelucrare a produselor de catre tarile puternic industrializate, dar care, din diverse motive, nu au un potential agricol.

Este un lucru cert ca, inca de acum 8 10.000 ani i.Chr., civilizatiile din Extremul Orient

(China, India), din Orientul Mijlociu si apropiat (Mesopotamia, Persia, Fenicia), cele din nordul Africii (egiptenii) sau din sudul Europei (Grecia antica, Roma), iar mai tarziu civilizatiile din America precolumbiana (maya, incasa, azteca) au fost civilizatii agricole. Timp de milenii agricultura, alaturi de cresterea animalelor, a constituit unica ocupatie a vechilor civilizatii. De-a lungul timpului au existat o serie de momente cruciale privind evolutia, cele mai semnificative fiind: domesticirea animalelor, inventarea rotii, folosirea fortei animale in cultura plantelor, descoperirea irigatiilor, perfectionarea uneltelor si, mult mai recent, in epoca moderna, aparitia masinilor, chimizarea, imbunatatirile funciare, iar acum implicarea stiintei (ingineria genetica sibiotehnologiile), ceea ce a facut ca agricultura sa constituie in prezent o ramura economica de baza pentru unele regiuni sau state.

Dezvoltarea agriculturii are cauze bine determinate, una dintre ele reprezentand-o

cresterea exploziva a populatiei globului, de care este strans legata problema alimentara.

Agricultura asigura, in primul rand, resursele de hrana ale populatiei Terrei, hrana

pentru zootehnie, materii prime pentru industria usoara (textile, pielarie etc.) si alimentara si concentreaza la nivel global aproximativ 47,5% din forta de munca mondiala., iar in unele tari cu pronuntat caracter agrar (China, Thailanda, India s.a.) populatia ocupata in acest domeniu economic depaseste chiar 70%, pentru multe din aceste tari produsele agricole fiind produse comerciale importante.

Agricultura trebuie sa asigure hrana populatiei globului, dar productia agricola este

inegal repartizata pe diferite zone ale globului, aceasta neomogenitate a productiei,

randamentelor si a fortei de munca agricole fiind determinate de evolutia factorilor naturali si economico-istorici, de dezvoltarea inegala a statelor lumii, de rolul industriei utilajelor agricolesi a stiintei. Acest lucru genereaza si mentine puternice decalaje sub aspectul posibilitatilor de alimentatie. Astfel, vom intalni pe glob numeroase tipuri de regiuni agricole, de la agricultura primitiva pana la regiuni agricole moderne, de mare randament, in care se aplica biotehnologiile cele mai recente.

Pentru reducerea decalajelor privind posibilitatile de alimentatie, in cadrul Natiunilor Unite a fost creata FAO (Organizatia Mondiala pentru Alimentatie si Agricultura), care este cea mai mare agentie autonoma, ce include 180 natiuni membre, plus Comunitatea Europeana. Obiectivele sale sunt reducerea saraciei si a foametei in lume prin promovarea unei dezvoltari

durabile in agricultura si in mediul rural, ameliorare nutritionala si securitate alimentara. Dintre domeniile in care FAO este activa putem enumera punerea in valoare a teritoriului si a resurselor de apa, productia vegetala si animaliera, investitii, crize alimentare si agricole, etc. In acest sens, la 7 octombrie 1997, Comisia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE ) a elaborat si discutat un proiect de recomandare si un raport asupra situatiei agricole si alimentare, pe plan mondial, in lumina deciziilor Conferintei la varf a Organizatiei Mondiale pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) din cadrul Organizatiei Natiunilor Unite, care s-a desfasurat la Roma, intre 13 si 17 noiembrie 1996. Printre altele, a fost prezentat paradoxul cu care se confrunta in prezent omenirea: in timp ce regiunile dezvoltate ale lumii cunosc o prosperitate fara precedent, foametea a atins o amploare nemaiintalnita nicicand in istorie in regiunile subdezvoltate. Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura indica existenta a 800 milioane de personae subalimentate, in prezent, cu tendinta probabila de agravare a acestei situatii, ca urmare a faptului ca, in anul 2020, populatia mondiala va spori de la 5,8 la 7,6 miliarde de locuitori.

Alarmati de aceasta situatie si de perspectiva urmatorilor 20 de ani, participantii la

Conferinta la varf de la Roma, din noiembrie 1996, si-au exprimat vointa de a eradica foametea si de a reduce numarul de persoane subalimentate. Productivitatea activitatilor agricole a crescut considerabil, adesea cu un ritm mai rapid decat economia, in ansamblul ei. Agricultura a devenit in prezent o activitate tehnologica de varf si, in tarile dezvoltate, se bazeaza pe metode de productie, prelucrare si comercializare cu o mare investire de capital, folosind pesticide si ingrasaminte. Ca urmare, singura cale posibil de urmat, in tarile cele mai sarace, in care agricultura constituie, de regula, un sector esential al economiei, este adoptarea unei orientari similare cu cea existenta in tarile dezvoltate. In acest sens, APCE a recomandat Comitetului de Ministri sa invite guvernele statelor membre sa repartizeze, cat mai curand posibil, 0,7% din

PNB pentru asistenta agricola a tarilor beneficiare, conform obiectivului stabilit de ONU inca din anul 1970. Subliniind faptul ca ajutorul alimentar extern poate avea efecte negative asupra agriculturii tarilor in curs de dezvoltare, APCE a invitat Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) sa pregateasca o conventie internationala cu privire la libera circulatie si patrundere a alimentelor destinate populatiei civile, in special in cazuri de urgenta, si sa infiinteze o Banca Alimentara care sa coordoneze colectarea, gestiunea si distribuirea ajutoarelor alimentare solicitate de catre organizatiile si institutiile de profil, de diferitele tari aflate in necesitate sau urgenta.

In concluzie, se poate afirma ca agricultura reprezinta una dintre cele mai importante componente ale economiei mondiale, fiind extrem de diversificata in functie de factorii naturali, istorici si, nu in ultimul rand, de cei economico-sociali. Factorii naturali care au un rol determinant in dezvoltarea agriculturii sunt reprezentati de pozitia geografica a tarilor cultivatoare, relief si clima. Pozitia geografica se refera la limitele latitudinale, intre care agricultura se poate dezvolta in mod natural, fara restrictii climatice. Se poate ajunge pana la 65- latitudine nordica in Alaska, 68 - 70- latitudine nordica in Siberia si 50 - 52- latitudine sudica in Patagonia. Dincolo de aceste latitudini ponderea agriculturii este extrem de mica.

Relieful reprezinta suportul natural fara de care dezvoltarea agriculturii nu este posibila.Relieful influenteaza in mod direct culturile agricole. Astfel, campiile, deltele, dealurile si podisurile de pana la 1000 m concentreaza peste 80% din terenurile arabile. Culturile agricole se practica si in spatiile montane, pana la inaltimi apreciabile daca clima permite acest lucru. De exemplu, in Muntii Anzi, intre 0- - 15- latitudine sudica graul se cultiva pana la 3700 m.

Clima determina o zonalitate a agriculturii pe glob, impartita in trei mari categorii:

- zone climatice care permit o agricultura permanenta in climatele intertropicale,

subtropicale umede si temperat oceanice unde se pot obtine intre 2 3 recolte pe an;

- zone climatice care permit o agricultura sezoniera in climatul temperat cu toate

nuantele sale si in climatul subpolar unde se poate obtine o recolta pe an;

- zone climatice care nu permit o agricultura neprotejata sau neirigata cum ar fi zonele

foarte reci si cele aride tropicale.