Organizația Tratatului Atlanticului de Nord

Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este o alianta politico-militara de

aparare colectiva. Obiectivul principal al NATO este acela de a salvgarda libertatea si

securitatea tuturor membrilor sai, facând uz de mijloace politice si militare.

Tratatul Nord-Atlantic, semnat la Washington pe 4 aprilie 1949, a creat o alianta între zece state europene si doua nord-americane, pentru apararea militara reciproca (Weigall, 2002, p 160).

Membrii fondatori ai NATO - Belgia, Canada, Danemarca, Franta, Islanda, Italia,

Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia si Statele Unite ale Americii - s-au angajat, prin tratatul încheiat între ei, sa se sustina reciproc în eventualitatea unei agresiuni militare.

Contextul crearii Aliantei

Ţările din Europa Occidentală şi aliatii acestora din America de Nord, respectiv S.U.A. si Canada, au fost confruntate in perioada 1945-1949 cu nevoia urgenta de restructurare economica, fiind in acelasi timp ingrijorate de politica si metodele expansioniste utilizate de U.R.S.S

Dupa ce trupelor statelor occidentale li se redusese capacitatea combativa, ca urmare a intelegerilor dintre statele Natiunilor Unite din timpul si de la sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial, guvernele occidentale erau din ce in ce mai preocupate de faptul ca Uniunea Sovietica intentiona sa-si mentina nediminuata capabilitatea fortelor sale armate.

In acelasi timp, având in vedere ideologia declarata a partidului comunist sovietic, era din ce in ce mai evident ca apelurile pentru respectarea Cartei O.N.U. si a intelegerilor internationale, incheiate la terminarea razboiului, nu puteau garanta suveranitatea si independenta tarilor democratice, confruntate atât cu amenintarea unei agresiuni externe cât si cu aceea a subversiunii interne.

Inlocuirea regimului politic democratic cu regimul nedemocratic, represiunea opozitiei institutionalizate si a celei neinstitutionalizate, violarea flagranta a drepturilor omului in cele mai multe dintre tarile Europei Centrale si de Est, dar si in Asia si in alte regiuni ale globului, au constituit tot atâtea elemente ce s-au adaugat temerilor preexistente.

Planul Marshall si Razboiul Rece

NATO a fost strâns legata la început de Planul Marshall (1947-1952), initiat de SUApentru a oferi mijloace de stabilizare economica tarilor Europei Occidentale. Rolul NATO era acela de a asigura apararea colectiva împotriva oricarei forme de agresiune si de a mentine un mediu de securitate sigur pentru consolidarea democratiei si crestere economica în statele membre.

Tratatul Nord-Atlantic

Textul Tratatului este documentul de baza al Aliantei. Statele membre se angajeaza sa rezolve prin mijloace pasnice orice disputa internationala în care ar putea fi implicate si sa se abtina sa recurga în relatiile internationale la amenintarea cu forta sau la folosirea fortei. Cel mai important punct al Tratatului este articolul 5, care prevede posibilitatea unei interventii militare comune, în cazul unui atac îndreptat împotriva unui stat membru:

Functionarea Aliantei

Stabilitatea în timp a NATO a fost asigurata de procesul specific de luare a deciziei în cadrul Aliantei, bazat pe consens. Toate deciziile trebuie sa fie adoptate prin unanimitate, indiferent de câte consultari este nevoie. Consensul în luarea deciziilor are doua avantaje:

Suveranitatea si independenta fiecarui stat membru sunt respectate. Decizia are sprijinul total al tuturor statelor membre si beneficiaza de angajamentul acestora de a o pune în practica.

Cea mai importanta structura decizionala este Consiliul Nord-Atlantic, format din reprezentantii permanenti ai tuturor statelor membre. Reprezentantii permanenti au rang de ambasador si sunt sprijiniti de o delegatie nationala formata din personal diplomatic si consilieri pe probleme de aparare. Consiliul Nord-Atlantic îsi asuma atributii în diferite domenii legate de securitatea membrilor Aliantei, cum ar fi planificarea apararii, problemele militare, planificarea nucleara NATO este condusa de un Secretar General, provenind din unul din statele membre.

Secretarul General prezideaza reuniunile Consiliului Nord-Atlantic si ale altor structure importante ale NATO si contribuie la crearea consensului între statele membre.