Telecomunicații

Inventarea telefonului marchează o etapa capitală în istoria telecomunicaţiilor, acesta fiind primul aparat capabil de a transmite sunetul în toată complexitatea sa: înaltime, intensitate si timbru. Un telefon este compus dintr-un emiţător, un receptor şi un disc sau un mecanism dotat cu butoane pentru formarea numerelor. Emiţătorul transformă sunetul într-un curent electric fluctuant, pe când receptorul retransformă acel curent în sunet. Telefonul poate funcţiona datorită deplasării sunetului prin aer sub formă de unde. Cuvintele sunt transportate de ele prin aerul mişcat de corzile vocale. Aceste unde sonore exercită o forţă destul de mare pentru a îndoi uşor a folie subţire de metal. Astfel, ea vibrează după modelul undelor de sunet. Un emiţător e format dintr-o asemenea diafragmă mică de metal ce acoperă o cămăruţă cu granule de carbon. Când un val de unde sonore presează pe diafragmă, ea comprimă carbonul şi foarte mult curent îşi face loc. Apoi, când folia metalică revine în poziţia iniţială, curentul revine şi el la normal. Astfel, intensitatea lui depinde de undele provocate de voce, variaţiile reprezentând replica electrică a vorbirii. Acest curent electric fluctuant se deplasează către receptorul telefonului. Înăuntrul părţii sale superioare este o sonerie între un magnet permanent şi o bobină. Ataşată de sonerie e o diafragmă de plastic. Când variaţiile curentului trec prin bobină, devine un electromagnet. Variaţia atracţiei magnetului asupra soneriei determină diafragma să vibreze, transmiţând unde sonore auzite ca voci umane. A treia parte din care e alcătuit telefonul este discul sau mecanismul dotat cu butoane care centralei unde doresc să apeleze. Formarea se permite utilizatorilor să comunice aparatului şi efectuează prin transmiterea unei serii de pulsaţii centralei. De exemplu, pentru cifra 9, curentul e întrerupt de nouă ori, pentru 8 de opt ori etc.Când este format un număr, pulsaţiile se deplasează prin cabluri de cupru ce leagă aparatul de o centrală telefonică locală. Acolo, aceste coduri sunt descifrate şi legătura este făcută cu linia telefonică dorită. Aparate telefonice

Cap.I Telecomunicaţii telefonie

Inventarea telefonului marchează o etapa capitală în istoria telecomunicaţiilor, acesta fiind primul aparat capabil de a transmite sunetul în toată complexitatea să: înălţime, intensitate şi timbru.

În anul 1860, un profesor german Philipp Reis realiză un aparat care transmitea sunete muzicale cu ajutorul electricitaţii. El a reusit sa comercializeze telefonul sau, dar calitatea aparatului era insuficientă pentru a transmite vorbele.

Telefonul îl datorăm americanului Graham Bell, care în anul 1876 construia primul aparat cu utilitate practică. Paternitatea telefonului a fost hotarâta în urma unui proces deoarece, la două ore diferentă după Bell a prezentat şi Elisha Gray o cerere de brevet bazată pe o schiţa asemănătoare.

În anul 1877 se creează Bell Telephon Company Edison, prin care telefonia intra în faza comercială. În acelaşi an, Western Union Company îi cere lui Thomas Edison să pună la punct un aparat pentru a concura cu Bell Company. Acesta construieşte un emiţător cu rezistenţă variabilă mai sensibil decât al lui Bell, care va deveni primul microfon cu grafit (27 aprilie 1877). Un an mai târziu David Hughes construieşte un microfon foarte sensibil format dintr-un creion de cărbune.

Primele aparate telefonice erau incomode deoarece microfonul şi cască receptoare nu erau fixate. Au apărut apoi, telefoane cu microfonul fixat de aparat si cască mobilă. În anul 1882 s-a construit un suport pe care au fost fixate cască receptoare şi microfonul. În ceea ce priveşte alimentarea, posturile telefonice erau cu baterie locală şi cu baterie centrală, în funcţie de locul unde era plasată pila de alimentare a circuitului de microfon.

Comunicaţiile - elementul esenţial în dezvoltarea oricărei afaceri - beneficiază, de cele mai multe ori, de foarte puţină atenţie din partea conducerii firmelor. Cele mai multe firme din Romania au centrale telefonice vechi, uzate atât fizic cât şi moral. Indiferent de tipul de centrală care urmează să fie înlocuită, de vechimea ei, de gradul ei de uzura, companiile romaneşti pot primi in locul acestora un echipament nou, modern, pregătit să facă faţă tuturor sistemelor de comunicaţie prezente Telefoanele, ele erau cu baterie locală si cu baterie centrală. Problema automatizării centralelor s-a pus încă din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Prima centrala din Europa, instalată la Amsterdam în anul 1898, putea deservi 400 de abonaţi.

Telefonia folosea la început liniile telegrafice care, cu timpul s-au dovedit insuficiente. Şi în telefonie ca şi în telegrafie s-a adoptat sistemul multiplex al transmiterii simultane, pe acelaşi circuit a mai multor convorbiri. O contribuţie importantă în domeniul telefoniei multiple are inginerul român Augustin Maior (1882-1963), care în anul 1905 realizează experimental comunicaţii telefonice multiple cu ajutorul curenţilor alternativi de înaltă frecvenţă. La sfârşitul anului 1877 s-au facut experienţe cu aparate telefonice la Fabrica de aparate telegrafice si de semnalizare „Tierich & Leopolder” din Bucuresti. În Moldova, Titu Maiorescu aflat la Dorohoi a vorbit la telefon cu statia Mihaileni. La Iasi, în anul 1882, s-au înlocuit unele aparate Morse de la secţiile de poliţie, cu aparate telefonice. Era o comunicaţie de serviciu care funcţiona pe linia telegrafica. Reteaua telefonică s-a extins în anul 1887, s-a introdus telefonia publica în anul 1896 şi telefonia automată in 1936.

În anul 1883 s-a instalat şi prima centrală manuală cu cinci numere. Primele comunicaţii interurbane s-au facut pe traseele Bucureşti - Sinaia si Bucureşti - Braila - Galaţi. În anul 1906 a fost instalată prima centrală automată cu 20 numere, însa practic automatizarea s-a realizat în anul 1927 când s-a instalat o centrală automată cu 300 de numere.

Istoria mondială a telecomunicaţiilor se înscrie pe o linie istorică începând cu telegraful şi extinzându-se până la Internet.Se prezintă anii apariţiei pe plan mondial ai Telegrafiei (1832 - 1844), Telefoniei.

(1876), Radioului (1895), Televiziunii (1884-1923) şi Internetului (1982) care constituie cele cinci mari etape ale telecomunicaţiior.

Rădulescu: Telecomunicaţii, Editura Teora, Bucureşti 1998

S. Condrea Reţele şi sisteme de Telecomunicaţii

Internet.