Politica de dezvoltare regionala constituie un instrument important in cristalizarea identitatii europene. De aceea, problema atenuarii dezechilibrelor regionale si, in general, a sustinerii proceselor de dezvoltare regionala reapare in Europa, in ultimul timp, ca o preocupare majora atat in studiile de specialitate, cat si in analizele destinate fundamentarii masurilor de politica economica si sociala. Explicatiile interesului crescand pentru astfel de preocupari consta in mentinerea - uneori chiar agravarea - unor dezechilibre aparute in perioadele anterioare, sau o perceptie noua asupra acestora in actualul context economic, social si politic, in Europa Centrala si de Est, interesul actual pentru problemele regionale este determinat de necesitatea abordarii si rezolvarii in cadrul politicilor economice nationale a dificultatilor generate de procesele de restructurare si reforma, in cazul tarilor dezvoltate din vestul continentului, preocuparile in domeniul politicilor regionale s-au intensificat ca urmare a problemelor aparute in legatura cu procesele implicate de integrarea economica si politica.
Politica de dezvoltare regionala a Uniunii Europene isi are originea in diferentele de nivel ale veniturilor existente intre zone geografice distincte. Cele mai prospere zece regiuni ale UE sunt de trei ori mai bogate si investesc de trei ori mai mult in unitatile lor de productie decat cele mai sarace zece regiuni.
Aceasta problema s-a accentuat cu fiecare largire a Uniunii. Din 1988, aproape o treime din bugetul comunitar este dedicat sprijinirii zonelor mai putin avantajate, iar aceasta proportie tinde sa creasca.
Se cere facuta observatia ca sintagma "politica de dezvoltare regionala" desemneaza un set de masuri cu caracter unitar din punctul de vedere al adresarii - in speta, catre zone distincte din punct de vedere geografic, fara referire asadar la apartenenta de o anume tara sau grup de tari. O asemenea perspectiva globala trebuie corelata cu incidentele asupra capacitatii concrete de a influenta mersul lucrurilor si, totodata, cu interesele reale in dezvoltarea regionala. Formularea elementelor concrete de politica economica tine cont, prin urmare, de prezenta unor obiective si principii adecvate caracterului regional al primitorului de sprijin financiar, in contextul globalizarii abordarii din punctul de vedere al donatorului. Daca avem in vedere aceste aspecte, in cadrul acestui segment al politicii comunitare intra mai multe componente: ajutorul acordat tarilor in curs de dezvoltare, sprijinul pentru dezvoltarea unor regiuni din tarile membre si asistenta acordata tarilor candidate.
Includerea relatiilor cu tarile candidate pe lista politicilor regionale ale Uniunii Europene este de data relativ recenta, mai precis de la reuniunea Consiliului Europei de la Copenhaga (21-22 iunie 1993). Cu aceasta ocazie, obiectivele programului PHARE au fost extinse de la acordarea de sprijin financiar pentru crearea si consolidarea institutiilor democratice (aflat in competenta Directoratului pentru Afaceri Externe), la suport pentru pregatirea aderarii la Uniunea Europeana. Acest din urma scop al alocarii de fonduri s-a accentuat in 1997 si 1999, prin adoptarea programului "Agenda 2000", fiind prevazut ca din 2001, programul PHARE sa se concentreze prioritar asupra problemelor consolidarii cadrului institutional necesar in vederea aderarii.
Noutatea este semnificativa prin aceea ca o parte importanta din eforturile financiare ale integrarii este preluata chiar de catre Uniunea Europeana, iar procesul de aderare se desfasoara in doua etape distincte: prima, menita sa conduca la un nivel de dezvoltare necesar a fi realizat pentru inceperea negocierilor, iar urmatoarea, care respecta procedurile propriu-zise - negocierea conditiilor si documentelor de aderare, semnarea acestora etc. Pentru a accede in etapa finala, este necesar ca tarile candidate sa indeplineasca anumite cerinte cunoscute sub denumirea de "criteriile de la Copenhaga".
Reuniunea de la Copenhaga a introdus si un statut nou pentru tarile candidate la procesul de integrare europeana, care consacra un tip de relatii speciale intre Uniune si acestea, de la data reuniunii aparand in toate documentele oficiale denumirea de "tari asociate". Acestea beneficiaza de un tratament privilegiat in raporturile cu Uniunea, in acest cadru incluzand nu numai suportul financiar direct, ci si facilitati economice si comerciale. Durata acordarii acestor privilegii depinde de indeplinirea criteriilor pentru aderare, care au fost formulate astfel: "Calitatea de membru implica faptul ca tara candidata a realizat stabilitatea institutiilor care garanteaza democratia, legislatia, drepturile omului si protectia minoritatilor, existenta si functionarea economiei de piata, si de asemenea capacitatea de a face fata presiunii competitiei si fortelor pietei in cadrul Uniunii. Calitatea de membru presupune abilitatea candidatului de a-si asuma obligatiile de membru, inclusiv adeziunea la scopurile uniunii politice, economice si monetare.
Capacitatea Uniunii de a absorbi noi membri, la momentul integrarii europene, este de asemenea un considerent important al realizarii intereselor atat ale tarii candidate, cat si ale Uniunii.
Consiliul European va continua sa urmareasca indeaproape progresele realizate de fiecare tara asociata in vederea indeplinirii conditiilor de acces in Uniune si va trage concluziile de rigoare."
Concluziile Consiliului Europei vizeaza fiecare tara in parte, in mod individual si independent de celelalte, indiferent daca acestea fac sau nu parte din structuri sau tratate bi sau multilaterale. Acest principiu ramane valabil pentru toate candidaturile, fiind stipulat si in Tratatele de la Roma, precum si in cele de la Maastricht si Amsterdam.
In iulie 1997, Comisia Europeana a publicat "Agenda 2000", un document important privind reformele politicilor Uniunii, precum si pentru strategia de aderare, impreuna cu opiniile acesteia privind aplicatiile fiecarei tari candidate la calitatea de membru al Uniunii. Comisia a precizat ca nici una din tarile asociate in vederea aderarii nu satisfac in intregime criteriile, identificand pentru fiecare din acestea domeniile in care este necesar un anume progres pentru a indeplini obligatiile de membru.
Totodata, documentul mentionat propune o "strategie de preaderare", care cuprinde o noua abordare a problematicii, noi instrumente de realizare a sarcinilor decurgand din implementarea programelor corespunzatoare.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
