Demersurile vizand dezvoltarea unei dimensiuni de securitate si aparare europene isi au originile inca din primii ani ai perioadei post-belice. In acest context se inscrie crearea Organizatiei Tratatului de la Bruxelles, prin semnarea la 17 martie 1948, de catre Belgia, Franta, Olanda si Marea Britanie a Tratatului de Cooperare Culturala, Sociala, Economica si de Aparare Colectiva. Conceput, in mare masura, ca un raspuns la tendintele expansioniste ale Uniunii Sovietice, Tratatul de la Bruxelles reprezenta, in egala masura, primul demers structurat de aplicare a principiilor de cooperare intre statele europene ce animau viata politica a Europei dupa sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial (Miscarea Europeana). In cadrul generat prin Tratatul de la Bruxelles, in septembrie 1948, a fost initiat un program de cooperare in domeniul apararii care viza integrarea capacitatilor de aparare aeriana si crearea unei structuri de comanda comuna la nivelul statelor semnatare.
Declansarea Razboiului Rece, dar si determinarea aratata de statele vest-europene in asumarea unui rol mai pronuntat in gestionarea propriei securitati au generat auspiciile favorabile extinderii cooperarii pe aceasta dimensiune. In acest sens, a fost initiat un amplu proces de consultari cu SUA si Canada in scopul formularii unui raspuns coerent la amenintarile de securitate cu care Europa se confrunta la acea data.
In urma integrarii Germaniei in sistemului de securitate vest-european propus si lansat de Franta, in octombrie 1950, s-a creat o Armata Europeana. Acest demers a condus la semnarea, in mai 1952, a Tratatului de constituire a Comunitatii Europene de Aparare(CEA), in cadrul careia urmau sa se mai inscrie Belgia, Marea Britanie, Italia, Luxemburg, Olanda.
Interesele si obiectivele de securitate ale statelor europene nu sunt generatoare de stari conflictuale, mediul de securitate fiind influentat pozitiv de procesele de integrare europeana si euroatlantica, de extinderea comunitatii statelor care impartasesc si promoveaza valorile democratiei si economiei de piata, de adancirea colaborarii regionale. Riscurile aparitiei unei confruntari militare traditionale pe continentul european s-au diminuat semnificativ. Totusi persista fenomene de instabilitate si criza la nivel subregional si tendinte de fragmentare, marginalizare sau izolare a unor state. Tari din Europa Centrala, de Est si de Sud-Est se confrunta cu dificultati economice, sociale si politice asociate procesului de tranzitie spre societatea bazata pe principiile democratiei si ale economiei de piata, care pot genera destule riscuri la adresa securitatii statelor din regiune.
Uniunea Europeana trece printr-un profund proces de reforma interna, concomitent cu derularea procedurilor pentru primirea de noi membri. Progresele in evolutia politicii externe si de securitate comuna, implicarea si solutiile alese de organizatiile internationale si europene in rezolvarea situatiilor dificile de pe continent demonstreaza ca Europa se pregateste sa isi asume un rol substantial in arhitectura propriei securitati, inclusiv in cea de aparare, si sa ofere modele de asezare, pe baze rationale, echitabile
1. Nicolae VOLONCIU, Tratat de procedura penala. Parte speciala. Vol. II, Editura Paideia, Bucuresti
2. www.mae.ro
3. www.infoeuropa.ro
4. www.mapn.ro
5. www.europa.eu
6. www.just.ro
7. www.wikipedia.org
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
