Existenta partidelor politice, partidismul, ca fenomen politic, reprezinta un element esential al unei vieti democratice. Intre partidism si democratie exista o relatie directa, biunivoca, in sensul ca democratia incepe sa se manifeste cu adevarat o data cu aparitia dezvoltarii partidelor ca institutii politice, acestea putand sa desfasoare o activitate sistematica si de amploare numai intr-un climat democratic autentic.
Apreciat ca "una dintre cele mai sugestive si mai interesante personalitati colective"[1]), partidul politic apare ca element si factor al sistemelor si actiunilor politice, sub infatisari variate si originale.
Preocuparile pentru intelegerea si tratarea partidului au sporit pe masura evolutiei istorice a acestuia si a dezvoltarii gandirii social-politice. In acelasi timp, specialistii care se apleaca asupra studierii partidelor politice releva atat vastitatea temei, cat si dificultatile in realizarea unei lucrari exhaustive in legatura cu acest fenomen, datorita diversitatii sale. Maurice Duverger, de pilda, apreciaza in cunoscuta sa lucrare "Partidele politice" ca definirea partidului nu poate fi decat "vaga, conjuncturala, aproximativa". Raspunzand unor tendinte ostile institutionalizarii partidelor politice si pledand pentru necesitatea lor ca o conditie sine-qua-non a afirmarii democratiei, Duverger subliniaza ca "A le refuza (partidele politice - n.n.) inseamna a refuza sa actioneze. Daca ar fi adevarat ca democratia este incompatibila cu ele, aceasta ar insemna ca democratia este incompatibila cu conditiile epocii noastre"[2]).
Pentru intelegerea clara a partidismului ca fenomen politic, o mare importanta o are conceptul de partid politic. Incercarile privind definirea partidelor politice au in vedere existenta lor ca sisteme grupale, care concentreaza mase de indivizi polarizati prin interese comune si factori identici comuni, a caror rezultanta este o cauza politica unitara raportata la puterea de stat existenta, la regimul politic din cadrul comunitar dat.
Dificultatea elaborarii conceptului "partid" consta, in mare masura, in faptul ca exista o mare varietate de partide cu o diversitate de programe si orientari, care sustin ca principalul lor scop il constituie servirea intereselor poporului, ale democratiei, libertatii. Insesi denumirile diferitelor partide sugereaza ca ele sunt in slujba poporului. Exista, de pilda, partide care implica in denumirile lor termeni ca: democrat, national, muncitoresc, taranesc, popular, republican, al dreptatii sociale etc. La acestea se adauga faptul ca, in unele situatii, intre programele partidelor si modul cum sunt transpuse ele in practica exista serioase discrepante. Experienta istorica a dovedit ca multe partide, afirmand ca tel slujirea poporului, au dus, practic, o politica antipopulara, contrara intereselor fundamentale ale cetatenilor.
In literatura de specialitate au existat si exista preocupari permanente pentru definirea conceptului "partid politic", preocupari care au condus la conturarea unei definitii cuprinzand trasaturile esentiale ale partidului.
Prin partid politic se intelege o grupare de oameni constituita pe baza liberului consimtamant care actioneaza programatic, constient si organizat pentru servirea intereselor unor clase, grupuri sociale, comunitati umane (popoare, natiuni), pentru dobandirea si mentinerea puterii politice in vederea organizarii si conducerii societatii, in conformitate cu idealurile proclamate in platforma program.
Din definitie rezulta o serie de trasaturi specifice partidului si care il deosebesc de alte institutii politice:
- caracterul constient pronuntat, deoarece partidul se constituie prin liberul consimtamant al cetatenilor care adera la o conceptie, un program, o ideologie. Un partid uneste deci oameni care impartasesc acelasi crez politic, doritori sa-l slujeasca si capabili s-o faca;
- caracterul de grupare sociala - uneori declarat - in sensul ca partidele servesc, in primul rand, interesele unei categorii sociale. De regula, partidele politice nu-si declara deschis slujirea intereselor anumitei clase, majoritatea afirma ca servesc interesele tuturor, dar, in practica, in mod tacit, iar uneori chiar deschis, se sprijina mai mult pe anumite categorii sociale. In principal insa, orice partid - actionand in directia preluarii puterii - se adreseaza, prin programul sau, tuturor cetatenilor tarii;
- caracter istoric, partidele aparand o data cu organizarea politica a societatii si evoluand impreuna cu aceasta. Asadar, geneza partidelor politice este legata de momentul iatoric al afirmarii modului de productie sclavagist, de momentele in care societatea in acea perioada a adoptat si forma democratica de conducere.
Rolul partidelor in organizarea si conducerea democratica a societatii se manifesta prin anumite functii precum:
- potentarea procesului de constientizare privind interesele fundamentale ale unor grupuri tot mai largi de cetateni si atragerea acestora spre o activitate politica constienta. Aceasta functie se realizeaza prin programele si platformele partidelor, care inscriu afirmarea unor idealuri de libertate si progres, pe care le vor propaga in randurile maselor;
- organizarea cetatenilor pe temeiul unor principii si reguli care asigura desfasurarea unei actiuni constiente, dirijate spre un anumit scop. Cetatenii pot fi grupati atat in partide si alte formatiuni politice, actionand pe baza platformelor - program ale acestora, cat si in organizatii profesionale de tip sindical;
- formarea si pregatirea cadrelor in scopul asigurarii personalului calificat pentru aparatul de stat in vederea guvernarii atunci cand partidul ajunge sa preia puterea politica de stat;
- asigurarea guvernarii, in perioada exercitarii puterii politice in stat, prin elaborarea unor programe, norme si orientari de dezvoltare, in concordanta cu interesele tarii respective, atat pe plan intern, cat si extern.
1. x x x Doctrinele partidelor politice, Institutul Social Roman, Editura Cultura Nationala, Bucuresti, 1923
2. x x x Drepturile omului. Documente adoptate de organisme internationale, Editura Adevarul, Bucuresti, 1990
3. x x x Traite de science politique, publie sous la direction de M. Frawitz et J. Leca, Paris, 1985
4. x x x Constitutia Romaniei, Editura Libertatea, 1992
5. Institutul de Teorie Sociala al Academiei Romane. Doctrina taraneasca in Romania, Editura Noua Alternativa, Bucuresti, 1994
6. x x x Agentia Nationala de Presa Rompres, Romania. Partide politice, 1993, Bucuresti, 1993
7. G. Almond, Bingham Powell jr., Analyse compare des systemes politiques, Tendances Actualles, Les Edition Inter-Nationales, Paris, 1972
8. G. Almond, B. Bingham Powell jr., Comparative Politics System, Procasa Policy, Boston, Toronto, Little Brown and Company, 1978
9. G. Almond, S. Verba, The Civic Culture Revisited, Boston, Toronto, Little Brown and Company, 1980
10. P. Andrei, Sociologie generala, Editura Academiei, Bucuresti, 1970
11. Aristotel, Politica, Editura Antet, 1999
12. Aristotel, Statul atenian, Casa Scoalelor, Bucuresti, 1944
13. Aristotel, Politica, Bucuresti, 1924
14. Aristotel, Statul atenian, Editura Agora, Iasi, 1992
15. R. Aron, Democratie et totalitarism, Gallimard, Paris, 1965
16. N. Baciu, Ialta si Crucificarea Romaniei, Fundatia Europeana Dragan, 1990
17. G. Balandier, Antropologie Politique, PUF, Paris, 1968
18. S. Barnes, M. Kaase, Political Action, Mass Participation in Free Western Democraties, Beverly Hills, Sage, 1979
19. John Bernal, Stiinta in istoria societatii, Editura politica, Bucuresti, 1964
20. L. von Bertalanfy, General Theory of Systems in the Social Sciences
21. R. Bierstedt, Power and Progress. Essay on Sociological Theory, New York, 1979
22. S. Brucan, Indreptar - Dictionar de politologie, Editura Nemira, Bucuresti, 1993
23. G. Burdeau, Traite de science, Libraire general de droit de jurisprudence, R. Pichou et E. Durand, Auzias, Paris, 1980
24. Z. Brzezinski, Marele esec. Nasterea si moartea comunismului in secolul XX, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
