Monografia localității Fundulea

Previzualizare proiect:

Extras din proiect:

,,Sa nu uitam niciodata istoricul locurilor unde ne-au fixat strabunii-strabunilor. Sa sapam cat mai adanc dupa el, cu orice mijloace, sa-l aducem la suprafata, pentru a fi cunoscut si de cei care ne vor urma noua, iar la randul lor, sa-l lase in Altarul Luminii, cat va fi neamul acesta. Sa nu rupeti file din acest istoric, adaugati cat mai multe amanunte, scrieti intocmai cum a fost! Scrieti despre toti conducatorii, de la nivelul obstilor, urbelor si a tarii, si despre faptele lor bune si rele, pentru a dovedi oricarui neavenit pe aceste locuri, ca numai Dumnezeu ne-a fixat pe noi, popor crestin aici, daruindu-ne aceasta tara, mica gradina a Edenului. Pe cei ce vremelnic ne-au aruncat in <<Rascrucea vanturilor>>, ne-au rapit portiuni din tara si ne-au asmutit unii impotriva altora, fiinte de acelasi neam si sange, aceeasi credinta, sa avem puterea de a-i ierta, dar si de a nu uita nici una din faptele lor care au provocat milioane de victime, si de aceea sa consemnam si acestea toate."

Desi satele sunt putine la numar, comunele, orasele de asemenea, le putem numara in fiecare zi de mai multe ori, locuitorii acestora sunt multi si amintirile peste timp sunt foarte multe despre satul, comuna, orasul lor pe care fiecare poate sa le redea in felul lui. Dar, paradoxal, oricat de multi am trai in oricare dintre acestea de pe acest Pamant, foarte putini, sau deloc, vom scrie aceste amintiri, ca ele, sa dainuie peste ani, si sa se transmita generatiilor viitoare. Este lucrul ce incerc eu sa-l fac acum, sa scriu in locul celor ce nu pot a scrie din motive care, uneori, nu tin de lipsa harului in ale scrisului, ci mai degraba de motive care nu au tinut de vointa lor. Incerc sa rescriu cele scrise pana la mine, cu increderea ca, altcineva va continua cat de sumar, sa retina orice crede de cuviinta si ca intereseaza pe cei ce vor veni; si a fi continuatori atenti, chiar a indrepta si unele inserate de mine.

DESPRE ASEZAREA SI POZITIA LOCALITATII FUNDULEA

Localitatea Fundulea este asezata in partea de sud-est a tarii si in partea de nord a judetului Calarasi, la aproximativ 44? 30" latitudine nordica si 24? 20" longitudine estica, intr-o zona cu climat continental extrem.

Aflata la o distanta de 33 de kilometri fata de Bucuresti, localitatea Fundulea beneficiaza de conditii favorabile de amplasare in teritoriu fiind strabatuta de linia principala de cale ferata Bucuresti-Constanta. Localitatea este asezata in manoasa campie a Mostistei, in prag de Baragan langa Tamadaul copilariei lui Alexandru Odobescu.

Vecinii localitatii sunt:

- la nord-est, comuna Belciugatele;

- la sud-vest, comunele Fundeni si Plataresti;

- la sud, comuna Sohatu;

- la sud-est, comuna Sarulesti;

- la est, comuna Tamadau;

- la nord-est, comuna Dragoiesti.

Teritoriul localitatii Fundulea este, prin excelenta, o zona de campie cu altitudini ce nu depasesc 50 - 60 de metri.

Localitatea Fundulea este situata pe raul Catana, rau propriu satului Fundulea, deoarece bazinul sau hidrografic se intinde in cea mai mare parte a lui pe teritoriul acestei localitati, la 2 kilometri de confluenta cu Mostistea cu care are legaturi puternice intrucat satul component Gostilele este situat pe malul drept al acestui rau. Atat pe Catana, cat si o pe parte din bazinul Mostistei care uda pamantul comunei, sunt amenajate iazuri de peste.

Satul Gostilele face parte din comuna Fundulea si este asezat in partea de nord a soselei nationale Bucuresti-Calarasi-Constanta, la o departare de circa 5 kilometri de orasul Fundulea, si se invecineaza la:

- nord, cu satul Mariuta;

- sud, cu orasul Fundulea;

Descarcă proiect

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Monografia localitatii Fundulea.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
10/10 (6 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
62 pagini
Imagini extrase:
62 imagini
Nr cuvinte:
26 172 cuvinte
Nr caractere:
125 733 caractere
Marime:
239.86KB (arhivat)
Publicat de:
Camil şerban
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Proiect
Domeniu:
Sociologie
Tag-uri:
Monografia localitatii Fundulea, geografie
Predat:
la facultate
Materie:
Sociologie
An de studiu:
II
Sus!