Abandon școlar

1. Introducere

Abandonul școlar este considerat una dintre marile provocări ale politicilor educaționale la nivel global, inclusiv al celor din Uniunea Europeană, nefiind doar o problemă la nivelul României, care, este important de menționat totuși, că alături de Bulgaria se află în topul abandonului școlar din Uniunea Europeană, unde lideri la această categorie sunt Malta și Portugalia. Statistic vorbind, la nivelul Uniunii Europene, acest fenomen afectează peste patru milioane de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, care au părăsit sistemul educațional la nivelul primului ciclu al învățământului secundar și nu urmează nicio formă de studii sau formare (conform definiției Uniunii Europene). Acești tineri intră rapid într-o spirală descendentă, caracterizată de eșec, un nivel scăzut al stimei de sine, stigmatizare și excluziune socială și vocațională. În plus, mulți dintre acești tineri fie nu își găsesc de lucru, fie au locuri de muncă de joasă calificare și, adesea, instabile, la care se adaugă aspecte legate de veniturile scăzute, dependența de subvențiile guvernamentale și deteriorarea sănătății fizice și mentale ca urmare a condițiilor de viață precare, toate acestea conduc adesea la retragere socială, la o atitudine fatalistă față de viață și la o implicare substanțial redusă în societate, ceea ce face ca fenomenul abandonului școlar să fie, pe lângă una dintre cele mai mari provocări ale politicii din domeniul educației, așa cum am menționat anterior, și un subiect politico-economic important.

2. Documentare prealabilă. Delimitări conceptuale.

2.1. Definiții

Problematica abandonului școlar este vastă, raportând-se nu numai la câmpul educativ, ci și la spațiile culturale, economice, politice, sociale, la opțiunile fundamentale ale unei societăți.

Acesta se distinge prin intensitatea maximă a devalorizării educației școlare și anihilarea motivației pentru învățătură, marcând eșecul adaptării reciproce a elevului la cerințele școlare, dar și a școlii la trebuințele individuale de învățare ale elevului.

Termenii abandon școlar și părăsirea timpurie a școlii sunt fenomene distincte. Astfel, abandonul școlar face referire la elevii care renunță să mai frecventeze școala, iar părăsirea timpurie a școlii face referire la tinerii cu vârste cuprinse între 18- 24 de ani, care au părăsit școala înainte de finalizarea învățământul obligatoriu, neurmând nici un alt program de formare profesională sau calificare (Bonea, 2019, p. 387).

Abandonul școlar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării școlii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obținerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii. Efectul abandonului școlar are consecințe grave, deoarece tânărul care nu are nici o calificare profesională indispensabilă integrării sale socio-economice, nici formarea morală și civică necesare exercitări rolului de cetățean al unei comunități, nu reușește practic să se adapteze corespunzător vieții sociale. Neavând nicio calificare, cei ce abandonează școala sunt viitorii șomeri și reprezintă pe termen mediu și lung, o sursă de dificultăți pentru societate dar și de pierderi pentru ei înșiși.

Tinerii care renunță prematur la studii se confruntă cu șomajul, sărăcia și marginalizarea (McGrath & Van Bergen 2015, 2- 5). Școala românească a trecut prin mai multe procese de schimbare și modernizare, însă nu suficient de eficiente ca sa facă față problemei abandonului școlar. Astfel, își face loc analfabetismul funcțional, slaba motivare economică a profesorilor și modernizarea timidă a școlilor din mediul rural.

În limbajul de specialitate se realizează o diferență între termenele de „părăsirea timpurie a școlii” respectiv „abandonul școlar”. Termenul „părăsirea timpurie a școlii” include renunțarea la toate formele de educație și formare profesională înainte de finalizarea învățământului secundar superior sau echivalentul în educația și formarea profesională (ciclul superior al liceului, clasele XI - XII/XIII, precedat, după caz, de anul de completare) până când „abandonul școlar” este utilizat cu un sens mai restrâns: ea se referă la întreruperea unui curs în desfășurare în învățământul general sau profesional și de formare.

Părăsirea timpurie a școlii reprezintă un potențial pierdut. Acesta are costuri sociale (ruptură socială, cerere mai mare în sistemul de sănătate și coeziune socială mai redusă) și costuri economice (productivitate mai scăzută, venituri fiscale mai mici și o creștere a alocațiilor sociale acordate).

Socializarea joacă un rol esențial în dezvoltarea copilului și poate determina într-o oarecare măsură gradul său de adaptivitate la condițiile sociale ale mediului în care se află.

Socializarea este un proces psihosocial de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, concepțiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunități în vederea formării, adaptării si integrării sociale a unei persoane (Zamfir, 1993, p. 555).

Ca proces continuu, socializarea se realizează prin diverse mecanisme, cum ar fi: adoptarea succesiva de statusuri si roluri(copil mic, preșcolar, școlar, adolescent etc.), învățarea sociala, învățarea instituționalizată, jocul, imitația, identificarea etc. Specificul socializării în familie (denumita si socializare primara) e dat de caracterul ei constrângător, de cadrul informal in care se realizează și in care climatul de securitate afectiva joaca rolul primordial.(Cristina Neamțu, 2003, p.66)

1. Bonea, G. V. (2019). Abandonul școlar. Revista Calitatea Vieții. (4). 387- 403.

2. Hurjui, A. (n.d). Prevenirea și combaterea abandonului școlar. https://www.academia.edu/12080914/PREVENIREA_%C8%98I_COMBATEREA_ABANDONULUI_%C8%98COLAR.

3. Lewis, R., Romi, S., Qui, L. & Katz, Y. (2005). “Teachers' classroom discipline and student misbehavior in Australia, China and Israel”. SUA: Teach. Teach. Education, (21). 729- 741.

4. McGrath, K., Van Bergen, P. (2015). “Who, when, why and to what end? Students at risk of negative student-teacher relationships and their outcomes”. SUA: Education Res. Review. (14). 1- 17.

5. Neamțu, C., (2003). Devianța școlară. Iași: Polirom

6. Prevatt, F., Kelly, F. (2003). “Dropping out of school: a review of intervention programs”. SUA: J. School Psychology. (41). 377- 395.

7. Zamfir, C. (1998). Dicționar de sociologie. București: Babel.