Ceremonia ceaiului (??? chanoyu, ?? chado sau sado in japoneza) este un ritual traditional influentat de Budismul Zen1 prin care ceaiul verde matcha sau ,,roua pretioasa lichida" -- este preparat intr-o maniera ceremonioasa de catre o persoana initiata si servit unui grup mic de oaspeti intr-o atmosfera linistita. In esenta sa, ceremonia ceaiului reprezinta expresia sintetica a aspectelor fundamentale ale culturii japoneze.
1. Istorie
Ceaiul a fost inainte de toate unmedicament. Planta ceaiului (Camellia sinensis) se pare ca este originara din muntii din sudul Asiei, de unde a fost adusa in China. In timpul dinastiei Tang (616 - 907) ceaiul era baut mai ales pentru gustul sau si era asa de important incat a devenit subiectul unei carti in trei volume numita Cha jing, Cartea sacra a ceaiului, scrisa de Lu Yu, (733 - 804), poet chinez. In acea perioada frunzele de ceai se presau si se uscau in forma de calupuri solide. Pentru preparare se foloseau diverse arome, spre exemplu ghimber si sare.
In timpul dinastiei Song (1127 - 1280), frunzele verzi ale ceaiului erau uscate si apoi transformate in pulbere (praf). Acest ceai verde sub forma de pulbere era folosit, in principal, pentru ceremoniile din temple, dar era apreciat pentru gustul sau si de catre laici. Ceaiul a fost folosit in curtile aristocratice si in ceremoniile budiste incepand cu secolul al XII-lea.
Preotul budist Eisai (1141 - 1215), fondator al scolii de zen Rinzai, a introdus ceaiul in Japonia la intoarcerea sa dinChina, dupa studii care au condus la aprecierea valorii ceaiului folosit in timpul meditatiei. Astfel, acesta a scris Kissa Yojoki, un tratat ce prezenta proprietatile ceaiului atat pentru sanatatea fizica cat si pentru cea spirituala. In Uji, localitate din vecinatatea orasului Kyoto, infiinteaza o gradina botanica unde cultiva, printre alte plante, si planta ceaiului. Frunzele plantei au constituit baza pentru licoarea preparata prin infuzie si servita ca o bautura revigoranta in templu. Vizitatorii si calugarii budisti de la alte manastiri, care doreau sa invete cultivarea ceaiului, primeau la plecare seminte si lastari. Eisai este cunoscut in Japonia ca ,,parintele ceaiului". Ceaiul a primit curand dupa aceea binecuvantarea imparatului devenind astfel cunoscut peste tot in Japonia.
Interesul lui Eisai pentru ceai a fost impartasit si de discipolul sau Dogen (1200 - 1253) cunoscut ca fondator al scolii de zenSoto.
Cand Dogen s-a intors din China in 1227 a adus cu sine numeroase ustensile pentru ceai si instructiuni pentru ceremonie cu reguli pe care ulterior le-a folosit pentru a imbunatati viata de zi cu zi din templul Eiheiji, fondat de el in provincia Fukui.
Aprecierea ceaiului nu a ramas ingradita in temple, ci popularitatea sa s-a raspandit la casele nobililor din Kyoto si printre samurai. Intrunirile acestora erau un eveniment de bucurie si includeau momente in care participantii identificau diverse tipuri de ceai care erau oferite invingatorilor.
Din aceste manifestari initiale de divertisment, folosirea ceaiului s-a transformat in ,,cultul ceaiului", in chanoyu, numit asa de preotul budist Murata Juko (1422 -1503), care a stabilit
- The book of Tea, Okakura Kakuyo
- Emanoil Bucuta, traducerea volumului Cartea ceaiului, Cartea vremii, 1927
- Mircea Eliade, Cartea ceaiului, revista Cuvantul, 13 februarie 1927, p.2, editie curenta , Cartea ceaiului, in Itinerariu spiritual, Scrieri de tinerete, 1927, Bucuresti, Editura Humanitas, 2003, p. 75
- Mircea Eliade, o nota din noiembrie 1973 , in Jurnal. 1970-1985, Bucuresti, Editura Humanitas, 2003, pp. 138-142
- The way of tea, Master Lan Kam Chuen,Londra,1988,tradusa in italiana de Silvia Bogliolo cu titlul La via del te
- The book of tea, Kakuyo Okakura,N.Y.,1906, tradusa in italiana de Laura Gentili cu titlul Lo Zen e la cerimonia del te
- The japonese way of tea, Sen XV Soshitsu, Tokio, 1979, tradusa in italiana cu titlul Chado,Lo Zen nell'arte del te
- Petite enciclopedie du the , Kitti Cha Sangmanee, Paris, 1996
- Il libro del te verde,Diana Rosen
- Articolul Licoarea magica si sensul , de Catalin Ghita in "Adevarul-literar si artistic" din 11 octombrie 2005
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
