Uniația din Transilvania și consecințele ei

Dupa schisma de la 1054, in decursul istoriei au avut loc numeroase incercari de unire a celor doua Biserici, incercari determinate mai mult de motive politico-militare si mai putin religioase, in sensul ca bizantinii ortodocsi amenintati de puterea crescanda a turcilor otomani si de inaintarea lor in Europa si schisma din 1054 au atacat granitele bizantine ocupand o mare parte din tinuturile Asiei Mici

Desi inaintarea turcilor a putut fi oprita cateva secole vanitatea si dorinta lor de cucerire coroborate cu slabiciunile Imperiului bizantin i-au facut pe turci un pericol permanent pentru aceasta.

Incercari de unire s-au facut si din interese politice: fie cel al imparatilor Comneni de a obtine si coroana Imperiului german, cu care papii secolului al XII-lea erau in grele conflicte; fie cel al imparatilor greci de la Niceea de a recuceri Bizantul ocupat de latini in urma cruciadei a IV-a din anul 1204; fie motivul celor din urma imparati bizantini de a obtine sprijinul Occidentului in lupta impotriva turcilor care ajunsesera la portile Constantinopolului.

In acest sens pana la caderea Constantinopolului in mai 1453 au avut loc cateva uniri formale, partiale, cele mai insemnate fiind cele de la Lyon (6 iulie 1274) si de la Ferrara-Florenta (1438-1439), toate acestea dovedind ineficienta si zadarnicirea lor. Toate aceste tratative si incercari de unire au luat sfarsit in anul 1453, data care marcheaza caderea Bizantului si incetarea lui ca entitate politica in istorie.

Trebuie sa spunem ca intre latinizarea Bisericii si stapanirea turceasca, bizantinii au preferat pe cea din urma, socotind pericolul politic mai mic decat cel religios. Au strigat ca: ,,Vor vedea mai bucurosi turbanul turcesc decat palaria de cardinal in Constantinopol." Si au intrat sub stapanire necrestina cu un mare resentiment impotriva Apusului si indeosebi a papei, care timp de patru secole speculase nefericirea grecilor.

Singurele uniri pe care au reusit sa le realizeze papalitatea, au fost cele facute cu sprijinul politic al statului in tarile cu populatie ortodoxa, aceasta (populatia ortodoxa) traind sub regim de persecutie si in stare de teroare si mizerie.

In aceste conditii, o parte a credinciosilor si preotilor din Ucraina au acceptat in 1596 la Brest-Litovsk, unirea cu Biserica Romei, act conceput si organizat prin abuz si fals, asa cum se va intampla un secol mai tarziu si cu romanii din Transilvania. Astfel, spre deosebire de toate religiile si de toate confesiunile crestine, uniatismul nu s-a nascut dintr-o aderare a unor mase de oameni la o conceptie religioasa, deosebita de cea pe care au avut-o inainte, care sa aduca o schimbare si o imbunatatire a vietii lor spirituale, ci uniatismul a fost rezultatul unei indelungate actiuni de violentare a constiintei religioase a poporului roman din Ardeal, care, supus unei infernale propagande catolice, a acceptat o dependenta administrativa de Roma, dar si-a pastrat in realitate tot cultul si intreaga invatatura ortodoxa. Astfel, a luat nastere acest nefericit fenomen al istoriei romanesti, care se numeste uniatia - ca un compromis artificial si hibrid intre presiunile exercitate asupra poporului roman si intre forta lui de rezistenta - si atat cat a daruit si cat va exista va pastra pecetea silniciei religioase la care au fost supusi romanii din Transilvania. De aceea marele istoric Nicolae Iorga a spus: ,,Biserica unita era o creatie artificiala, nu pornire dintr-o convingere".