Elemente de psihologie religioasă. Educația creștină a elevilor pe vârste

Din cele mai vechi timpuri, mintea iscoditoare a omului a fost preocupata de ceea ce se intampla in realitatea inconjuratoare, a incercat sa patrunda tainele universului, sa le cunoasca. Odata cu societatea a aparut si educatia, ca un proces in desfasurare, cu particularitati distincte de la un moment istoric la altul, dupa cum existenta socio-umana in ansamblul sau se afla in continua devenire.

Notiunea de educatie a determinat formularea mai multor definitii, luandu-se in considerare diverse aspecte: scopul educatiei, natura procesului, continutul educatiei, laturile sau functiile actului educativ. Etimologic, ,,educatie" provine din latinescul ,, educoare" ce inseamna ,,a creste, a instrui, a forma, a scoate din". Am putea spune ca educatia inseamna a scoate individul ,,din starea de natura" si a-l introduce ,,in starea de cultura".

Educatia este una dintre cele mai nobile si mai complexe activitati umane. Ea se realizeaza in perspectiva unui ideal de personalitate umana, acordat la repere culturale si istorice bine determinate. Educatia este absolut necesara omului, existand in acesta dorinta, inclinatia, dar si capacitatea de a raspandi zestrea intelepciunii si invataturii sale, de a se perpetua spiritualiceste, dincolo de timpul si spatiul ce i-au fost harazite. Prin educatie, omenirea dureaza si dainuie. Din aceasta perspectiva, o cultura importanta trebuie sa dispuna si de un invatamant pe masura. Prin el, isi construieste elementele dainuirii sale Acest lucru se intampla daca tinem cont de cele doua mari scopuri ale educatiei; primul este "sa dam copilului cunostinte generale de care ,bineinteles, va avea nevoie sa se serveasca : aceasta este instructia. Celalalt e sa pregatim in copilul de azi pe omul de maine si aceasta este educatia." Nu achizitia in sine este valoroasa, ci cum, cand si ce se actualizeaza atunci cand trebuie.

Astfel, pentru antichitatea greaca, esenta educatiei consta din realizarea "kalokagathiei" adica obtinerea in paralel a frumusetii fizice si bunatatii sufletesti. Socrate, unul din reprezentantii de seama ai lumii grecesti, considera ca pentru a deveni virtuos, omul trebuie sa cunoasca mai intai binele, care nu este in afara lui, ci salasluieste in om. El ne invita la o permanenta cunoastere de sine, aceasta fiind socotita drept inceputul intelepciunii si trebuind sa stea in centrul tuturor preocuparilor. Platon - un alt reprezentant de seama, este cel care propune, cel dintai, un sistem teoretic de educatie In viziunea lui, exista doua mari laturi ale educatiei: intelectuala si fizica. Cea intelectuala se realizeaza prin stiinta, arta, mestesug, insa nu este admisa orice arta, ci numai cea care modeleaza, intareste si creeaza armonie; iar cea fizica se realizeaza prin gimnastica, rostul ei fiind acela de a preveni imbolnavirile si de a intari organismul. Mai mult, acest mod de gimnastica se adreseaza, in conceptia lui Platon, in primul rand sufletului si apoi trupului. Tot la Platon apare un element foarte important, anume, educatia facuta din placere si cu placere, fara a fi fortata.

Un indreptar de baza pentru educatie il constituie Vechiul Testament, cele mai multe sfaturi si principii pedagogice gasindu-se in Levitic, Numeri, Deuteronom, Pilde, Psalmi. Din cartile mentionate rezulta ca scopul educatiei este dobandirea intelepciunii spre care trebuie sa tindem din toate puterile. In conceptia veche- testamentara este considerat om intelept nu cel ce are multe cunostinte, ci cel care stie cum sa traiasca pentru a fi bine placut lui Dumnezeu. Asadar, insusirea poruncilor divine transmise prin Moise nu la modul pur teoretic, ci prin implinirea lor in fapte de viata constituia scopul educatiei la evrei. Ca metoda de educatie, Vechiul Testament recomanda in special exemplul parintilor, care trebuie sa-si educe copiii si atunci cand este cazul, sa-i mustre si sa-i bata: "Cine cruta toiagul sau isi uraste copilul, iar cel care il iubeste il cearta la vreme" (Pilde 13, 24). Familia detine rolul fundamental in educatie, ceea ce s-a pastrat pana in zilele noastre.

Ideea de educatie este prezenta si in Noul Testament, copiii fiind supusi unei indrumari atente orientate spre Hristos. Aceasta rezulta din chiar cuvintele Mantuitorului: "Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci imparatia cerurilor este a celor ca ei." (Matei 19, 24). Educatia crestina are drept inceput si sfarsit dragostea de om si de Dumnezeu, in vederea fericirii omului pe pamant si in ceruri. Prin realizarea ei pe pamant, aceasta educatie urmareste sa castige imparatia cerurilor. Educatia nou-testamentara o depaseste pe cea vetero- testamentara prin faptul ca postuleaza dragostea fata de oameni, inclusiv fata de dusmani, bunatatea, sfintenia, dreptatea, egalitatea, smerenia. Educatia crestina inseamna convertire totala la Hristos.

In epoca patristica, ideile despre educatie sunt cuprinse in diverse tratate de educatie generala si speciala, omilii, comentarii, catehisme, opere filosofice, opere poetice, opere polemice, opere stiintifice propriu-zise. Parintii si scriitorii bisericesti creeaza o noua forma de spiritualitate care implica o orientare noua pentru fiecare individ. Ei foloseau metode diferite de educatie in functie de situatii, imprejurari si oameni, ei nu doar vorbeau despre educatie, ci se aplecau cu foarte mare daruire si rabdare asupra sufletului fiecarei persoane, manifestau o indrumare directa, personala si un control continuu al fiintei umane. In epoca patristica era pretuita atat educatia individuala, cat si cea in masa. Biserica era cea care facea educatia, in spirit de fratietate si de dragoste, proces in care personalitatea nu era anulata, ci integrata in ansamblul celorlalte personalitati. Vom urmari, pe scurt, cum era privita educatia la Sfintii Parinti Capadocieni ( Vasile cel Mare, Grigore de Nazianz, Grigore de Nyssa), la Sfantul Ioan Gura de Aur si Clement Alexandrinul. Ei acorda importanta si trupului si sufletului, educatia realizandu-se, pentru trup, cu ajutorul exercitiilor de gimnastica la care se adauga o deosebita grija privitoare la hrana si imbracaminte, iar pentru suflet prin educarea simturilor. Ca mijloace de realizare a acestui tip de educatie se recomanda artele, precum: poezia, pictura si muzica. Toate acestea innobileaza sufletul, il imbraca in hainele iubirii de bine, de frumos si de adevar. Pentru educatia vointei, al carei scop este virtutea, primul factor al realizarii ei este exemplul. Educatia vointei trebuie facuta in sensul vointei lui Dumnezeu si cu ajutorul Sfantului Duh. Autorii patristici ofera in operele lor modele vrednice de urmat: patriarhi, prooroci, apostoli, misionari si ravnitori pentru bine. De asemenea, acordau un rol deosebit in educatie recompensei si pedepsei, recomandand ca adevaratul pedagog sa imbine blandetea cu severitatea. Primul ganditor crestin care a lasat o lucrare de pedagogie sistematica, din care s-a alimentat traditia crestina privind educatia este Clement Alexandrinul cu a sa lucrare "Pedagogul". Conform invataturii sale, idealul educatiei crestine este inscrierea omului pe drumul catre Hristos, dobandirea virtutii prin urmarea modelului suprem, Iisus Hristos, mantuirea sufletului prin rascumparare, dar si prin educatie sistematica. Viata aleasa propusa de aceasta educatie priveste atat sufletul cat si trupul. Scopul educatiei nu se poate implini singur, ci prin colaborarea activa a credinciosului cu harul divin. Aceasta idee apare, de altfel, la toti marii Parinti si scriitori bisericesti. In viziunea Sf. Vasile cel Mare, educarea copiilor trebuie sa se faca in disciplina si iubire fata de Dumnezeu, in vederea realizarii unei personalitati moral-religioase si a vietuirii intru Hristos. Acest sfant parinte recomanda inceperea educatiei de timpuriu, cand sufletul, fiind moale ca ceara, poate fi usor de modelat si format.

Asadar, principiul psihologic isi are radacini adanci, in insasi invatatura Sfintilor Parinti. Precum doctorul nu prescrie acelasi medicament pentru toti bolnavii, asa si pedagogul isi exercita arta de a invata pe copii dupa posibilitatile si caracteristicile fiecaruia.

Din acest punct de vedere, Sf. Vasile cel Mare este un fin psiholog, un bun cunoscator al sufletului celui educat, si recomanda tuturor pedagogilor sa tina seama de acest aspect deosebit de important in demersul educativ.

Ideea respectarii particularitatilor individuale, a accesibilizarii cunostintelor, a continuitatii invatarii apare si la Sf. Grigorie de Nazianz, care considera ca nu se cade a vorbi orice despre Dumnezeu, in orice vreme si oricui, ci este o vreme anume cand trebuie sa vorbim despre El.

O importanta deosebita i se acorda educatiei si de catre Sf. Ioan Gura de Aur, fiind considerata problema capitala a omului, din lipsa acesteia decurgand toate relele posibile. De asemenea, semnalam necesitatea inceperii educatiei de la cea mai frageda varsta, deoarece atunci sufletul este modelabil, precum o pasta care ia orice forma ii dai. Idealul educatiei are o profunda dimensiune religioasa pentru ca vizeaza cultivarea credintei, si dispretuirea bunurilor trecatoare. Sf. Ioan Gura de Aur evidentiaza rolul parintilor, indeosebi al femeii, al mamei in efortul educativ. Ca o incununare a intregii conceptii despre educatie a Sf. Ioan Gura de Aur si, implicit, a tuturor Sfintilor Parinti, propunem frumoasele cuvinte ale sfantului, izvor de intelepciune si indreptar in vederea realizarii unei educatii corecte si eficiente: "A educa inseamna a cultiva curatenia sufleteasca si buna cuviinta a copiilor si tinerilor, a-l creste pe copil moral si in evlavie, a avea grija de sufletul lui, a-i modela inteligenta, a forma un atlet pentru Hristos, pe scurt, a te ingriji de mantuirea sufletului lui. Educatia este asemenea unei arte: arta mai mare ca aceasta nu exista, pentru ca, daca toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educatiei se savarseste in vederea accederii la lumea viitoare"

I. IZVOARE

1. Sfanta Scriptura, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti,1997;

2. Sf. Ioan Gura de Aur, Cuvantul 44- Pentru cresterea copiilor, pag. 410-425 si Cuvantul 46-Pentru ce fel de clironomii trebuie sa lasam copiilor nostri, pag. 426-431 in vol. ,,Putul si impartire de grau", Bacau, 1995;

3. Idem, Despre slava desarta si despre crestrea copiilor in vol. Despre feciorie. Apologia vietii monahale. Despre cresterea copiilor, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2001, pag. 389-427;

4. Sfantul Vasile cel Mare, Omilia catre tineri ( in vol. Nr. 17 din colectia Parinti si scriitori bisericesti, prescurtat= P.S.B.), trad. Pr. D. Fecioru, Bucuresti, 1986, pag. 566-582;

II CARTI, STUDII, ARTICOLE

5. Anghelescu, pr. prof., Anton, Psihologia religioasa a copilului si a adolescentului cu aplicatiuni la invatamantul religios (teza de doctorat), Atelierele tipografice "Presa'', Braila, 1939;

6. Antonescu, G. G. , Din problemele pedagogiei moderne, Bucuresti,1924

7. Badea, Elena, Caracterizarea dinamica a copilului si adolescentului cu aplicatie la fisa scolara, Editura Tehnica, Bucuresti, 1997;

8. Idem, Consiliere psihologica. 417 raspunsuri la intrebarile studentilor mei, Editura Orion, Bucuresti 1999;

9. Balca, diac. prof., Nicolae, Caracteristici esentiale ale sufletului crestinului autentic, in "Studii teologice'', nr. 9-10/1954, pag. 475-494;

10. Bologa, Lucian, Psihologia vietii religioase, Tip. Cartea Romaneasca, Cluj, 1930;

11. Bulacu, pr., prof., Mihail, Probleme de pedagogie catehetica in "Studii teologice'', nr. 3-6 /1950, pag. 236-261;

12. Idem, Principiile catehezei si personalitatea catehetului, in "Studii teologice'', nr. 7-8 / 1949;

13. Calugar, pr. prof. dr., Dumitru, Catehetica, (manual pentru institutele teologice ale Bisericii Ortodoxe Romane), Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti,1976;

14. Idem, Principii fundamentale in invatamantul religios (teologic) in, "Mitropolia Ardealului'', nr. 9-10/1975, pag. 594-599;

15. Cerghit, I. , T. Radu, si E. Popescu, L. Vlasceanu - Didactica (manual pentru clasa a X-a scoli normale), Ed. Didactica si Pedagogica, R. A., Bucuresti, 1994;

16. Colectiv, Psihologia pedagogica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1967;

17. Colectiv, Psihopedagogie (pentru examenul de definitivat si gradul didactic II), Editura Spiru Haret, Iasi,1994;

18. Colectiv, Pastoratie si misiune in Biserica Ortodoxa (Tematica pentru cursurile pastorale si de indrumare misionara a clerului, conform hotararii Sfantului Sinod nr. 572/1998), Editura Episcopiei Dunarii de Jos, Galati, 2001;

19. Coman, pr. prof., Ioan G., Frumusetile iubirii de oameni in spiritualitatea patristica, Editura Mitropoliei Banatului, Timisoara, 1988;

20. Coman, pr., Vasile, Religie si caracter (Contributiuni la cunoasterea si predarea religiei in epoca adolescentei), Brasov, 1944, Tipografia "Minerva'';

21. Cucos, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iasi,1996;

22. Idem, Educatia religioasa. Repere teoretice si metodice, Editura Polirom, 1999;

23. Curriculum National pentru Invatamantul obligatoriu. Programe scolare pentru clasele I-VIII, Aria curriculara: Om si societate, Religie, elaborat de Ministerul Educatiei Nationale, Consiliul National pentru Curriculum, Bucuresti, 2003;

24. Danion, Vasile, Cum sa ne crestem copiii, Editura Sofia, Bucuresti, 2002;

25. Dumitru, preot dr., Valeriu, Vasile Bancila si educatia religioasa, Editura Thalia, Bucuresti, 2002;

26. Iancu, Stela, Psihologia scolarului (De ce merg unii elevi "incruntati" la scoala?), Editura Polirom, 2000 ;

27. Irineu, Episcop de Ecaterinburg si Irbitk, Mama, ai grija ! (Calauziri pentru cresterea si educarea ortodoxa a copiilor), Editura Bunavestire, Bacau, 2002;

28. Galeriu, pr. prof., Constantin, Mantuitorul Iisus Hristos-Invatatorul nostru suprem in "Ortodoxia'', nr. 1/1983, pag. 34-61;

29. Gordon, preot lect. dr., Vasile, Elemente pentru cursul de Catehetica, anul al III-lea, teologie pastorala, 2001;