La inceputurile crestinismului, cartea de cultura pentru crestini era Sfinta Scriptura. Tot ceea ce trebuia sa stie, sa faca si sa creada crestinii se afla in cartile ei. Sfintii Apostoli au propovaduit invataturile Sfintei Scripturi, indeosebi invataturile Sfintelor Evanghelii, avind in vedere ca ele contineau cuvintele, invataturile si poruncile Mintuitorului Hristos.
Dupa moartea Apostolilor, de mare autoritate s-au bucurat scrierile Parintilor apostolici, nume sub care trebuie sa intelegem pe ucenicii lor imediati. Ei au cunoscut direct pe Apostoli si invatatura lor deriva din cea apostolica. Scrierile lor reprezinta marturia generatiei a doua despre originea crestinismului. Ei au creat literatura cea mai veche a Bisericii. Opera lor este un monument de valoare istorica si religioasa, dar nu si un monument de arta literara. Ei raspund la nevoile practice ale credinciosilor, urmarind zidirea lor sufleteasca.Cea mai veche scriere literara crestina, dupa scrierile Noului Testament, este Invatatura celor doisprezece Apostoli sau Didahia, scrisa, probabil, catre anul 100, intr-un mediu crestin. Autorul ei nu se cunoaste, dar, dupa cuprins, este un barbat care a trait in jurul Apostolilor. Ea a fost descoperita in 1875 de mitropolitul Nicomidiei, Filotei Bryennios, intr-un manunscris din Ierusalim, cu data de 1054, si publicata la Constantinopol in 1883.
Cuprinsul, alcatuit din 16 capitole, este in genere un catehism pentru pregatirea catehumenilor la botez. Partea intiia, cap. 1-6, numita si Cartea celor doua cai, a vietii, si a mortii, este primul manual de morala crestina. Partea a doua, cap. 7-10, este un rezumat liturgic, care trateaza despre savirsirea Botezului, depre post si rugaciune si despre Sfinta Euharistie. Partea a treia, cap. 11-15, cuprinde prescriptii asupra vietii in comunitate. Capitolul 16, ca incheiere, trateaza despre priveghe si venirea Domnului.
In secolele IV si V, stiinta teologica si literatura bisericeasca au atins cel mai inalt grad de inflorire. In special secolul al IV-lea si prima jumatate a secolului al V-lea formeaza epoca de aur a literaturii crestine.
Cauzele care au contribuit la aceasta sint in primul rind pacea si linistea de care s-a bucurat Biserica, in urma edictului de toleranta dat de Constantin cel Mare la Milan, in 313.
Apoi, autoritatea rodnica a celor doua scoli vestite, scoala din Alexandria si scoala din Antiohia, care si-au continuat cu statornicie activitatea lor in directia pe care fiecare o apucase de la inceput. Ele au avut o mare influenta asupra teologiei Apusului, pina in secolul al V-lea, cind in fine, Apusul incepe sa se emancipeze, croindu-si o directie proprie in teologie, dupa modelul stabilit indeosebi de Fericitul Augustin (+ 430).
Parinti Apostolici:
1) Sfantul Clement Romanul: (91-100) este, dupa episcopii Lin si Anaclet, al treilea episcop al Romei. Dupa informatia Sfintului Irineu (+ 202), el a cunoscut personal pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel. Din opera lui reiese ca a fost un iudeu elenist. Pe numele sau au fost puse numeroase scrieri, dar numai una este autentica, Scrisoarea I-a catre Corinteni, scrisa catre 96-98. Prilejul pentru compunerea Scrisorii l-au oferit tulburarile provocate de unii tineri in Biserica Corintului, care au alungat din functie pe preoti. Sfintul Clement ii mustra pentru aceasta, subliniind necesitatea ierarhiei bisericesti, si-i indeamna pe toti la supunere si iubire reciproca.
Tema centrala a Scrisorii este ierarhia. Sfintul Clement Romanul aminteste cele trei trepte ale ierarhiei crestine, episcopi, preoti si diaconi, pe care-i compara cu arhiereii, preotii si diaconii Vechiului Testament (cap. 40, 5-41). Iata cuvintele sale: <<Arhiereului ii sint date slujiri proprii, preotilor li s-a rinduit loc propriu, levitilor le sint orinduite diaconii proprii, iar laicului ii sint date porunci pentru laici>> (cap. 40, 5).Interventia Sfintului Clement ca episcop al Romei in Biserica Corintului este interpretata de romano-catolici ca argument in favoarea primatului papal. Argumentul este, insa, fara valoare, deoarece Sfintul Clement se adreseaza corintenilor din dragoste fata de frati. Tonul scrisorii nu este al unui superior, ci al unui egal.
Sfintului Clement Romanul i se atribuie si a doua Scrisoare catre Corinteni, dar de fapt ea este o Omilie, scrisa in prima jumatate a secolului al II-lea.
I s-au atribuit, de asemenea; doua Scrisori catre fecioare.
O alta scriere, neautentica, este Pseudo-Clementinele, un roman apostolic, compus din 20 de omilii si 10 carti de Recunoasteri, in care se povestesc calatoriile Sfintului Petru si luptele si controversele sale cu ereticul Simon Magul.
2) Sfintul Ignatie Teoforul (+ 107), episcopul Antiohiei, este un celebru discipol al Sfintului Ioan Evanghelistul.
Sfintul Ignatie a suferit moarte martirica, fiind adus in lanturi la Roma si aruncat fiarelor salbatice in 107, in circul Colossaeum, in timpul jocurilor organizate de imparatul Traian (98-117), in urma victoriei sale contra dacilor din 105-106.
De la el ne-au ramas 7 scrisori, adresate intre 104-106, in timpul calatoriei sale la Roma, Bisericilor crestine din cetatile Asiei
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
