Conceptul de identificare proiectivă

In 1946, intr-un articol care trata despre anxietatea timpurie si primele mecanisme din dezvoltarea psihica a sugarului - "Observatii asupra unor mecanisme schizoide" -, Melanie Klein avanseaza o ipoteza inferata din materialul obtinut in analizele adultilor si copiilor, cu privire la atacurile fantasmatice, anale si uretrale, asupra figurii materne. Era vorba despre

"[ ] expulzarea unor substante periculoase (excremente) inafara eului, spre interiorul mamei. Odata cu aceste excremente nocive expulzate cu ura, mai sint proiectate asupra mamei, sau mai bine spus in mama, parti clivate din eu. Excrementele si partile "rele" din eu sint "trimise" nu numai sa raneasca obiectul, dar si sa-l controleze si sa-l ia in posesie. In masura in care mama ajunge sa contina partile "rele" din persoana proprie, ea nu mai este resimtita ca un individ separat, ci este perceputa ca fiind insasi persoana "rea" [ ]. Aceasta conduce la o forma particulara de identificare, care stabileste prototipul unei relatii de obiect agresive". Klein adauga in 1952, in acelasi text: "Propun ca acest proces sa se numeasca identificare proiectiva".

"Observatii asupra unor mecanisme schizoide" este un articol relativ scurt, dar foarte bogat, care prezinta numeroase elemente din viziunea kleiniana asupra functionarii psihice. Este adevarat ca autoarea se sprijina, in comentariile sale, pe tabloul simptomelor din psihoze (in primul plan schizofrenia, dar si paranoia sau starile maniaco-depresive), insa ea isi extinde ipotezele, asa cum procedase si Freud, asupra nivelului general al dezvoltarii psihice. Acest articol, citit la Societatea britanica de Psihanaliza la 4 decembrie 1946, va fi decisiv pentru stimularea cercetarilor a numerosi psihanalisti; dintre acestia, W. Bion reprezinta probabil cel care a profitat cel mai mult din inventia conceptului de identificare proiectiva.

In articolul sau, Melanie Klein isi exprima recunostinta fata de Paula Heimann pentru sugestiile acesteia, cu ajutorul carora si-a clarificat ideile. Ea mentioneaza si autori ca D. W. Winnicott, S. Ferenczi, W. C. M. Scott si H. Rosenfeld. Dar referintele cele mai importante sint Freud si Fairbairn. Credem - si vom incerca sa o aratam de-a lungul acestei lucrari - ca Klein a dorit sa realizeze, prin noul sau concept, un compromis teoretic intre Freud si Fairbairn, cu privire la pulsiune si la relatia de obiect, compromis fara succes, ramas la nivelul unei oscilari. Acest fapt este ilustrat prin ambiguitatea "identificarii proiective", termen incomod pentru unii, util pentru altii, in orice caz prezentind o lipsa de claritate ce ii confera cind nonsens, cind prea multe sensuri.

In momentul respectiv, viziunea kleiniana punea accent pe pozitia schizo-paranoida. Asa cum proceda de obicei, Klein se straduieste sa scoata in evidenta fidelitatea sa fata de opera lui Freud. In Anexa articolului sau, ea citeaza un comentariu al lui Freud asupra cazului Schreber : "Trebuie sa stabilim instalarea dispozitiei pentru aceasta psihoza [ schizofrenia] intr-un moment anterior celui cind se decide paranoia, undeva la inceputul dezvoltarii, in timpul trecerii de la autoerotism la iubirea obiectala". In 1946, Klein utilizeaza expresia "pozitie paranoida", desi ea cunostea deja termenul lui Fairbairn, "pozitie schizoida", si conceptia acestuia. In 1952, ea combina cei doi termeni si obtine "pozitie schizo-paranoida", semn ca ideile lui Fairbairn erau mai importante pentru ea decit s-ar fi crezut - si ne gindim mai ales la ideile care revizuiau teoria freudiana asupra structurii psihice si asupra plulsiunilor.

Care sint caracteristicile pozitiei schizo-paranoide?

Este vorba de o faza care precede pozitia depresiva la copil si in care exista relatii de obiect partiale, angoase de persecutie si mecanisme schizoide. Melanie Klein foloseste drept cadru teoretic distinctia freudiana intre pulsiunile de viata si pulsiunile de moarte. Dupa Freud, organismul amenintat de pulsiunea de moarte o deviaza pe aceasta inspre exterior, printr-un mecanism mai degraba biologic decit psihologic. Dupa Klein, aceasta deviere devine o proiectie, deoarece entitatea in cauza este eul primitiv, care are deja mecanisme de aparare, care resimte anxietate si care este capabil sa fantasmeze relatii de obiect. Astfel, sub amenintarea propriei sale dezintegrari, eul proiecteaza pulsiunea de moarte intr-un obiect care devine persecutor. Pentru a proiecta pulsiunea de moarte, eul trebuie sa se cliveze (un alt mecanism de aparare) intr-o parte distructiva si o parte libidinala, ultima fiind proiectata pentru crearea unui obiect ideal pe care eul sa-l poata introiecta (idealizarea si introiectia sint alte doua mecanisme primitive de aparare).

Melanie Klein considera ca acest tip de functionare are loc in timpul primelor luni de viata a sugarului, fapt ce l-a determinat pe Winnicott sa afirme ca a-l crede pe bebelus atit de sofisticat este o exagerare. Dar daca Klein tinea la ideea lui Freud ca schizofrenia isi are radacinile in perioada dinaintea iubirii obiectale (in termeni kleinieni, dinaintea relatiei de obiect intreg), ea trebuia sa plaseze aceste mecanisme la un nivel extrem de timpuriu al dezvoltarii. Realizind acest lucru, ea vine in contradictie cu conceptia lui Abraham, dupa care prima faza orala a sugarului este preambivalenta, adica lipsita de ura sau de teama fata de sinul matern.

Asadar, dupa Klein, angoasa de a fi distrus din interior, prezenta de la inceputul vietii, apare in principal din actiunea pulsiunii de moarte si se ataseaza ulterior la un obiect, fiind resimtita ca angoasa de persecutie. Aceasta angoasa primitiva mai are doua alte surse: trauma nasterii (angoasa de separare) si frustrarea nevoilor corporale care, desi percepute initial ca provocate de obiecte exterioare, devin surse persecutorii interne prin introiectie, participind la teama de dezintegrare si fiind reproiectate odata cu pulsiunea distructiva.

Discutind despre necesitatea ca eul sa administreze angoasa, Melanie Klein ne aminteste ca, dupa Freud, o parte a pulsiunii de moarte care nu a fost deviata in exterior este legata de catre libido in interiorul organismului. Autoarea ii citeaza pe Ferenczi si Winnicott, care sugerau ca integrarea eului sugarului - deci si gestionarea angoasei - depinde esentialmente de conditiile exterioare (ingrijirea de catre mama). Ne pare important de observat ca acest articol arata in numai citeva pagini unul dintre aspectele esentiale ale viziunii kleiniene: in vreme ce este constienta de influenta mediului asupra proceselor psihice si nu uita sa ne informeze asupra acesui punct, Klein alege in mod deliberat sa traduca orice element exterior in termenii realitatii interne. Din acest punct de vedere, ea ii ramine fidela lui Freud, teoria sa avind o aparenta atit de complicata tocmai in scopul pastrarii realitatii psihice ca termen unic de referinta. De exemplu, jocul pe care ea il prezinta deseori ca avind loc intre procesul de proiectie si cel de introiectie pare echilibrat, dar exista intotdeauna un accent final pe proiectie, adica pe natura subiectiva a perceperii lumii externe. In operele kleiniene exista o buna coerenta cu privire la acest aspect.

Cu exceptia notiunii de identificare proiectiva

In timpul procesului de identificare proiectiva, sugarul, proiectindu-si pulsiunile agresive in mama, proiecteaza si o parte din distructivitatea sa, asa incit, in fantasma de atotputernicie pe care o are, mama ii devine persecutoare. Dominique Arnoux observa ca este vorba de un fel de extindere a mecanismului general de proiectie, mecanism oferind personajelor parentale o semnificatie creata de pulsiunile copilului si construind obiecte inafara realitatii, pe care apoi copilul le introiecteaza sub forma obiectelor interne. Dar in identificarea proiectiva, nu numai pulsiunea este proiectata in obiect, ci si parti din self, fiind vorba astfel de un ansamblu mecanism-fantasma.

Herbert Rosenfeld, ale carui ilustrari clinice cu pacienti schizofreni vor sprijini ipotezele lui Klein, va oferi in 1969 o definitie operatorie a identificarii proiective:

"[ ] un proces de clivaj al eului timpuriu, prin care parti bune sau rele din self sint clivate si detasate de acesta, apoi proiectate cu iubire sau cu ura in obiecte exterioare, ceea ce conduce la o fuziune si o identificare a partilor proiectate din self cu obiectele exterioare. Aceste procese pun in joc importante angoase paranoide, deoarece obiectele pline cu parti agresive din self devin persecutorii si pacientul le resimte ca amenintatoare, se teme de represalii din partea lor, care ar consta in a intra cu forta in eul sau, cu toate partile daunatoare din self pe care le contin".

Hanna Segal vorbeste despre "scopuri" ale identificarii proiective : a se debarasa de o parte indezirabila din sine insusi; a poseda obiectul cu aviditate; a-l vida; a-l controla. Cit priveste proiectia partilor din self resimtite ca bune, scopul este de a evita separarea, de a idealiza obiectul, de a evita un conflict intern sau de a pune la adapost aceste parti in obiect. Acest scop se leaga de o puternica angoasa fata de propriul interior, ce conduce la o idealizare excesiva a obiectului, insotita de devalorizarea self-ului. Cu privire la natura identificatorie a acestui proces, spre deosebire de Rosenfeld, Segal se exprima astfel: "Unul din rezultate este identificarea obiectului cu partea din self care a fost proiectata (de unde si termenul de identificare proiectiva)".

Segal pastreaza astfel expresia exacta utilizata de Melanie Klein cind se refera la psihoza: identificarea obiectului cu partile nedorite din propria persoana. Vom vedea, atunci cind vom discuta despre componenta proiectiva a identificarii proiective, daca diferenta de formulare exprima o viziune diferita asupra mecanismului in cauza, sau ea nu are nici o importanta.

Daca acest mecanism serveste la apararea eului impotriva angoasei de dezintegrare, fantasma subiacenta, de "a irumpe cu violenta" in corpul mamei, produce la rindu-i alte angoase, "in special teama de a nu fi inchis si persecutat in interiorul mamei". In comentariul asupra romanului lui Julien Green Si j'etais vous, Melanie Klein descrie maniera in care personajul Fabien se simte inchis in corpul strain in care intrase, in mod sadic, spre a-si implini dorintele avide.

Clivajul si identificarea proiectiva excesive conduc la o slabire si la o saracire a eului, la o pierdere de contact cu ceilalti si cu sine insusi. "Altfel spus, sint perturbate atit realitatea psihica, cit si raportul cu realitatea exterioara" ( Klein ). Este ca si cum, in mod aparent paradoxal, eul se saraceste si se slabeste singur, in scopul de a evita un dezastru - propria disparitie. Ne vine in minte tactica de razboi in care cei agresati isi distrug bogatiile pentru ca armata agresoare sa ramina fara resurse !