I.GENERALITATII - definitie, clasificare, date epidemiologice.
Mana omului a constituit obiectivul a numeroase studii de paleontologie, antropologie si embriologie. Aceste lucrari subliniaza in general un paradox: daca din punct de vedere morfologic mana pastreaza vestigii anatomice ances-trale ( fiind derivata fara transformari prea mari dintr-un timp primitiv in filoge-nia speciilor ) in schimb din punct de vedere functional mana este apogeul pro-ceselor de evolutie orientata catre prehensiune delicata si de forta cat si catre o perceptie senzoriala fina.
Importanta senzoriala si motorie, a mainilor pentru viata sociala si profesionala a omului este considerabila.
Tandemul ,,creer-mana" organ de executie, permite actul complex al prehensi-unii si in plus, ca organ de informare, degetele sunt un adevarat receptor senzori-al care permit omului sa palpeze organele din jur si sa interpreteze informatiile vizuale.
Progresele mecanizarii si automatizarii au dus la reducerea meseriilor manua-le si artizanale fara a scadea importanta functionala considerabila a mainilor.
Mana reprezinta cel mai complicat segment de membru din organism. Atat sructutra, cat si functia sa sunt adaptate complexitatii activitatii umane. Suprafata, proportional enorma din cortexul cerebral care controleaza aceasta activitate, este o dovada a complexitatii acestui adevarat ''organ''.
Mana nu este doar organul prehensiunii ( pentru prizele globale sau pentru cele de mare finete ) si ale celei mai importante sensibilitati discriminative, ci este, in acelasi timp, organul sensibilitati umane, a expresivitatii a profesionali-tatii celei mai elaborate.
In fond tot restul membrului superior, umar, brat, antebrat, pumn nu au decat rolul de a pune mana in pozitia cea mai favorabila pentru o actiune determinanta.
Tipurile lezionale ale microtraumatismelor mainii sunt cele obisnuite: plagi, contuzii, luxatii, entorse si fracturi care pot interesa toate structurile anatomice: pielea, ligamentele, muschii, tendoanele, articulatiile, oasele, vasele si nervii.
Mana mai prezinta o serie de sindroame, boli disfunctionale, in a caror etio-patogenie, microtraumatismul joaca un rol determinant.
Traumatismul pumnului si a mainii propriu-zise este un ansamblu al tulburarilor de ordin local si general produse prin actiunea unui agent voluntar a carui forta depaseste rezistenta tesuturilor asupra carora actioneaza, producand printre altele: entorse, fracturi, luxatii.
Fractura - prin fractura se intelege o intrerupere totala sau partiala a continuitatii unui os, aparuta in urma uni traumatism.
Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercursiune locala, ci un proces patologic complex, care angajeaza intreg organismul. Fractura este de si o boala generala (dereglari posttraumatice generale), declansata mai ales prin intermediul sistemului nervos.
In mod clasic fracturile se impart in:
Fracturi inchise (segmentele sunt acoperite integral de piele)
Fracturi deschise (tegumentul si straturile de sub el au fost lezate fie de agentul vulnerant,fie de fragmentele osoase - dinauntru in afara - si osul ajunge in contact cu exteriorul).
Fracturile directe sunt cele produse cand agentul traumatic fractureaza osul chiar la nivelul de aplicare a socului violent. Sunt mai frecvent intalnite la oasele neacoperite de muschi: clavicula, tibie.
Fracturile indirecte sunt cele in care traiectul de fractura se afla la distanta fata de punctul de aplicare a traumatismului si se produc prin: flexie, rasuciri, tractiuni, presiuni etc.
Entorsa - forma minora a traumatismelor articulare, in care nu se pierde contactul permanent intre suprafetele articulare si consta din intinderea sau ruptura unuia sau mai multor ligamente ale unei articulatii.
In functie de violenta miscarii, entorsele pot fi:
Usoare - de gradul I = o intindere brusca a tesuturilor;
Grave - de gradul II si III = rupturi ale unora sau mai multor structuri conjunctive si ligamentare periarticulare.
Luxatia - este leziunea care consta din pierderea contactului normal dintre suprafetele articulare ale oaselor care formeaza o articulatie (deplasarea capetelor osoase ale unei articulatii).
Dupa modul de producere luxatiile pot fi:
Complete - cand cele doua suprafete articulare nu mai au nici un contact intre ele.
Incomplete - cand mai exista un oarecare contact.
II. ETIOPATOLOGIE - cauze, mecanisme, anatomie patologica
In etiologia traumatismelor se intalnesc factori mecanici, fizici, chimici si biologici.
- Factorii mecanici produc traumatisme prin obiective taioase sau ascutite, prin caderi sau loviri;
- Factorii fizici produc leziuni traumatice diverse: arsuri, degeraturi, iradieri, electrocutari;
- Factorii chimici produc traumatisme numite coroziuni;
- Factorii biologici produc leziuni traumatice prin: intepaturi, muscaturi, sfasieri, etc.
Lucretia Titirca - Urgentele Medico-Chirurgicale (sinteze pentru cadre medii), Ed. Medicala, Bucuresti, 1989.
Profesor Dr. Doc. Victor Ciobanu - Recuperare functionala in practica reumatologica, Ed. Medicala, Bucuresti, 1979,
Dumitru Dumitru - Gid de reeducare functionala, Ed. Sport-Turism, Bucuresti 1981.
Tudor Sbenghe - Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare, Ed. Medicala, Bucuresti, 1987.
Kiss Iaroslav - Fiziokinetoterapie si recuperare medicala, Ed. Medicala, 2002
Sbenghe Tudor - Recuperarea medicala a sechelelor posttraumatice ale membrelor, Ed. Medicala, 1981
Conf. Dr. V. Ranga, Prof. Dr. I. Teodorescu Exarcu - Anatomia si Fiziologia Omului, Ed. Medicala, Bucuresti, 1969.
Dr. Clarence Dail si Charles Thomas - Hidrotermoterapie (tratamente simple pentru afectiuni obisnuite), Casa de Editura-Viata si Sanatate, Bucuresti, 1999.
Vasile Marcu - Masaj si Kinetoterapie, Ed. Sport-Turism, Bucuresti 1983.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
