In mijloacele audio-vizuale moderne, reportajul are mai putin rolul de a informa, cat pe acela de a reconstitui un eveniment. Aceasta reconstituire are loc cu participarea directa a reporterului si prin intermediul unei compozitii a textului care respecta normele narative. Reportajul apartine genului jurnalistic prin caracterul sau informativ, dar si literaturii, prin deschiderea lui spre creatie si prin libertatea totala a expresiei.
Din aceste prime observatii decurge dubla dimensiune a reportajului, si, prin urmare, dubla grila de valori careia ii raspunde. Desi aceasta ,,dedublare" este vizibila abia la nivelul textului trimis spre publicare, ea incepe din momentul documentarii. Caci tanarul reporter porneste spre evenimentul care va constitui subiectul reportajului sau pregatit atat pentru o documentare ,,informationala", care surprinde datele inerente ale oricarui text jurnalistic, cat si una mai profunda, menita sa capteze sensurile ascunse ale unei realitati. S-ar putea spune chiar ca documentarea ,,informationala", nevoita sa raspunda intrebarilor de baza ale stirii este doar un pretext pentru cea de-a doua documentare, care urmareste ,,povestea", gradul ei de dramatism, profunzimea ei umana.
1.1 Documentarea
In perioada documentarii, realitatea (si nu interpretarea ei) constituie preocuparea reporterului. Reportajul se defineste prin totala aderenta la faptul real si respingerea absoluta a fictiunii sau deformarii. Relatia directa cu realitatea este chiar actul sau de nastere, pactul social in virtutea caruia societatea poate fi exprimata prin reportaj. Odata cu aceasta stricta dependenta de real, parasim domeniul incert al ,,literaturii de frontiera", intrand in domeniul jurnalisticii.
Accesul la realitate se realizeaza prin documentare directa la fata locului, aceasta completata cand e cazul prin documentare prin alte surse decat cele directe. Se elimina astfel zona confuza a memoriei, observatii involuntare sau inlocuirea faptelor cu supozitii. Extrem de frecvente in literatura, aceste elemente devin ineficiente in reportajul modern. Prezenta reporterului in locul central al investigatiei sale pare a fi restrictiva. Orice avant al imaginatiei e retezat de concretetea si prospetimea intamplarii reale. Faptul brut se dovedeste a avea adancime, conflict, tensiune, ritm si o extraordinara bogatie de semnificatii. El, este deseori mai neverosimil decat orice fictiune. La acest element se poate ajunge numai printr-o documentare atenta si de durata mult mai complexa decat cea necesara celorlalte genuri jurnalistice. Trebuie precizat, insa, si faptul ca nu intodeauna reporterul poate fi prezent in locurile si la orele cand un anumit eveniment se deruleaza. In astfel de cazuri faptele pot fi " recuperate" prin tehnici de investigare indirecta, iar reportajul poate fi scris schimband unghiul de abordare. Marind distanta dintre reporter si eveniment putem ajunge la diverse puncte de interferenta ale reportajului cu eseul, comentariul sau interviul. Sunt posibile astfel reportajele scrise la distanta de decenii despre al II- lea Razboi Mondial, pe reconstituiri fidele ale evenimentelor, de la cronologie si atmosfera pana la ultimul detaliu descriptiv sau cea mai marunta replica. Acestea nu sunt, totusi, reportaje in sensul strict jurnalistic al termenului, in mare masura absenta reporterului anuleaza reportajul.
Un reportaj e scris cu unicul scop de a fi publicat cat mai repede intr-o publicatie periodica cu un tiraj cat mai mare. Aceasta este o noua despartire de literatura. Desi autorii de fictiune pot trai aceeasi nerabdare a publicarii
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
