Tema lucrarii a fost aleasa nu numai datorita pasiunii si interesului meu pentru teatru si televiziune, ci mai ales din dorinta de a elucida unele probleme pe care timpul si societatea noastra contemporana le ridica. Alegandu-mi acesta tema voi cauta pe parcursul lucrarii sa descopar si sa inteleg ce a deteminat intruziunea televiziunii si a filmului in arta teatrala si cum de a decazut teatrul in fata mijloacelor mass-media.
Este foarte adevarat ca toate artele au pierdut teren in fata ecranului, fie el, al cinematografului, al televizorului sau la monitorului calculatorului din ratiuni economice, sociale si politice. Arta a fost absorbita de o cultura populara, de masa, de consum, devenind "produs cultural" vanzandu-se cu aceleasi strategii de marketing cu care este vandut si un produs de uz casnic.
Aceasta schimbare a patruns si in cultura romaneasca care tinde sa devina un bun cultural, supus legilor "americane"; dar care din pacate nu e decat un hibrid prost fabricat.
Demersul acestei lucrarii este acela de a explica de ce se simte necesitatea intrepatrunderii filmului, televiziunii in arta spectacolului. Evident, acest proces este "de imprumut" pentru spectacologia romaneasca dar si pentru specialistii filmului, la care se apeleaza din ce in ce mai mult Si ei sunt confruntati cu invatarea unor noi mijloace video folosite in arta spectacolului care nu sunt cu mult diferite de cele ale filmului dar au nevoie de un alt gen de expresivitate.
Nu sunt inca foarte convinsa ca acest "imprumut " este o moda sau o zbatere a teatrului de a supravietui cu orice pret in fata generatiilor viitoare pentru care textualul nu are valoare in fata vizualului.
De aceea pe parcursul lucrarii voi incerca sa explic :
- Cine este aceasta generatie si de ce simte nevoia atat de acuta de a vedea "filme", "proiectii multi- media", in timpul spectacolelor si de ce teatrul clasic devine pentru ei plictisitor si inactiv?
- De ce temele alese de dramatugi sunt probleme sociale culese din cadrul emisiunilor de stiri?
- De ce piesele devin din ce in ce mai mult simulacre de emisiuni de tip "reality show"?
- Unde a pierdut teatrul si unde castigat televiziune?
- Care au fost conditiile economice, sociale si culturale care au determinat regandirea paradigmei comunicarii de masa?
- Care e portretul robot al consumatorului tanar de teatru contemporan multimedia; care e in acelasi timp si vajnicul telespectator si cinefil actual?
- Care este psihologia multimedia sau ce se intampla cu spectatorul in fata impulsului mediatic?
- Cum isi doreste teatrul tanarul de azi, sau mai exact: ce vrea sa vada?
- Piesele sunt considerate"bune" in functie de "audienta", "target", "sondaje"? Atunci devenind cultura de masa isi pierde conditia de arta?
- Cum a evoluat teatrul in ultimele decenii lovit de aripa televiziunii?
- Ce se va intampla in viitor? Se pot trage concluzii?
I.EVOLUTIA TEATRULUI LA SFARSIT DE SECOL XX
Cum a evoluat teatrul in ultimele decenii lovit de aripa televiziunii?"
Teatrul secolului al XX-lea isi are propria istorie, lunga si complicata, si a jucat un rol important in ascensiunea postmodernismului in special in Europa, gratie experimentelor expresionistilor germani, spectacolelor dadaiste si futuriste, operelor lui Maeterlinck si Yeats, si intr-o perioada mai apropiata, creatiilor lui Artaud si Brecht.
Cu toate acestea specialistii teatrului au fost mai putin nerabdatori decat altii sa proclame existenta unor miscari moderniste, distincte in lumea teatrului. Acest lucru s-ar putea datora faptului ca teatrul, comparativ cu alte forme culturale, este mai refractar la inovatiile formale radicale, dat fiind dependenta sa stransa cu conditiile comerciale si structurile profesionale; dar, indiferent de cauza, teatrul modernismului pare sa fie redus la tacere, sau mult intarziat, cel putin pana la Brecht si, dupa unele opinii, chiar pana la aparitia si sustinerea critica, incununata cu succes a teatrului absurdului in anii '50.
Nimic din cele amintite nu a impiedicat migrarea naratiunii postmoderne spre teatru, dar aceste particularitati au facut ca manifestarile ei sa fie mult mai variate. Cel mai important lucru consta in faptul ca lipsa unei versiuni general acceptate si coerente asupra istoriei moderniste a teatrului a obligat teoriile teatrului postmodern sa se inspire din teoria postmoderna a altor culturi.
Orice opera teatrala ilustreaza tensiunea dintre proces si produs, deoarece existenta ei nu se regaseste niciodata in intregime nici o versiunea scrisa, nici in interpretarea individuala data acestei versiuni.
Orice text scris trebuie sa avertizeze asupra caracterului sau incomplet, asupra necesitatii de a se materializa in ceva mai mult decat cuvintele tiparite, in timp ce orice spectacol trebuie sa se raporteze in permanenta la un text teoretic. Aceasta sciziune este actualizata si prin structurile economice si sociale.
Mai mult decat oricare alta forma culturala, teatrul cuprinde extremele superioare si inferioare ale culturii; celebritatea stralucitoare a " teatrului clasic" care intruchipeaza, prin Shakespeare sau tragedia clasica, cultura ajunsa pe cea mai inalta culme a sa este in permanenta, in conflict cu realitatea intunecata a ceea ce Yeats numea " afacerile teatrului, conducerea afacerilor de catre oameni"- inevitabilele presiuni fizice si comerciale exercitate asupra teatrului in calitatea sa de institutie sociala si economica.
Teatralismul, ca forma impura a artei ameninta. El simbolizeaza toate acele separari denaturate care complica, disloca si difuzeaza, identitatea organica a unei opere de arta. Acest termen este dat pentru a denumi poluarea teatrului.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
