Enigma Otiliei de George Călinescu

Incadrarea in contextul epocii

Personalitate complexa a literaturii romane, spirit plurivalent, G. Calinescu acopera o arie vasta de preocupari - critica si istorie literara, eseistica, literatura, amintind de alti creatori enciclopedici, precum Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Iorga. Eruditia, imaginatia creatoare, puterea de sinteza, filonul balzacian sunt cateva constante ale prozei calinesciene, care depaseste realismul clasic asumat ca formula literara spre asimilarea experientelor romanului modern din secolul XX.

Desi numele sau este preponderent asumat criticii si istoriei literare, imaginea literaturii interbelice ar fi incompleta fara opera in proza a scriitorului Calinescu. Drumul acestuia spre spatiul fictiunii vine initial din intentia de a aplica un principiu - necesitatea criticului literar de a scrie literatura pentru a intra in intimitatea actului creator: ,,Daca nu poate fi bun artist el insusi, criticul trebuie cel putin sa rateze cat mai multe genuri. Criticul care n-a facut viata lui un vers, ba chiar isi face o mandrie din asta, care n-a incercat niciodata sa faca o nuvela sau un roman, acela e fals critic." (Principii de estetica).

Vocatia narativa, talentul creator vor insoti insa acest demers de verificare, pecetluind valoric opera sa de fictiune concretizata in romanele: Cartea nuntii (1933), Enigma Otiliei (1938), Bietul Ioanide (1953) si Scrinul negru (1960).

In plan teoretic, autorul considera clasicismul ,,un mod de a crea durabil si esential" (Sensul clasicismului), iar proza obiectiva realista, de tip balzacian, un necesar model romanesc - ,,Romanul, in forma lui de azi, este un gen literar constituit aproape exclusiv in secolul al XIX-lea si putem afirma cu prea putina eroare ca Honore de Balzac este creatorul lui."

George Calinescu este o personalitate plurivalenta, de formatie enciclopedica, tipul scriitorului total: critic si istoric literar, eseist si estetician, prozator si poet, dramaturg si publicist.

Opera sa este extrem de variata, de la poezie la cea mai completa si complexa istorie a literaturii romane:

- Versuri: ,,Poesii" (1937), ,,Lauda lucrurilor"(1963), ,,Cronicile optimistului" (1964).

- Dramaturgie: ,,Sun sau Calea neturburata. Mit mongol" (1943), ,,Ludovic al XIX-lea"(1964), ,,Teatru"(1965).

- Romane: ,,Cartea nuntii"(1933), ,,Enigma Otiliei"(1938), ,,Bietul Ioanide"(1953), ,,Scrinul negru"(1960).

- Critica si istorie literara: ,,Viata lui M. Eminescu"(1932-1934), ,,Opera lui M .Eminescu"(1936), ,,Viata lui I. Creanga"(1938), ,,Istoria literaturii romane. Compendiu"(1945), ,,N. Filimon"(1959), ,,Gr. Alexandrescu"(1962), ,,Ion Creanga (viata si opera) (l964), ,,V. Alecsandri" (l965).

- Studii de literatura universala: ,,Principii de estetica" (1939), ,,Impresii asupra literaturii spaniole"( 1946), ,,Estetica basmului" (1965).

,,Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent" este o lucrare monumentala, unica in peisajul literaturii romane, conceputa initial in doua volume, devine, asa cum afirma Calinescu, ,,un singur volum compact ca o enciclopedie".

Roman realist / conceptia lui G. Calinescu despre roman

Principalele tipuri de roman sunt: realist, de analiza psihologica, fantastic, istoric, autobiografic, politist, mitic, initiatic/bildungsroman.

Romanul lui Calinescu se incadreaza in coordonatele tipului realist dar, dincolo de aceste trasaturi, se disting clar elemente moderne de inceput de secol douazeci si chiar anticipari ale prozei absurde, ale antiromanului. De altfel, operele valoroase sparg tiparele.

Roman realist, de inspiratie citadina, Enigma Otiliei se afla la confluenta a doua metode de creatie: balzacianismul, dat de tehnica narativa si modalitatile de portretizare, si caragialismul, constand in viziunea asupra lumii burgheze si in conturul unor personaje tipice, parvenitul, mai ales.

Trasaturi distinctive: G. Calinescu scrie un roman realist care se caracterizeaza prin:

- autorul intentioneaza sa zugraveasca o fresca sociala (mediul citadin romanesc, la inceputul sec. al XX-lea);

- foloseste ca sursa de inspiratie experienta lui de viata si pe a altora;

- creeaza un univers verosimil; lumea reala este reflectata ca intr-o oglinda;

- personajele fac concurenta starii civile;

- naratorul este obiectiv si omniscient;

- in incipit se precizeaza coordonatele temporale si spatiale (1909, Bucuresti), se descrie mediul si sunt convocate la o reuniune principalele personaje (jocul de carti din casa lui Giurgiuveanu).

Conceptia autorului despre roman:

G. Calinescu, teoretician al romanului, respinge proustianismul in romanul romanesc; opteaza pentru romanul realist, balzacian, epic si obiectiv, pentru clasicism, ,,un mod de a crea durabil si esential". Teoreticianul pledeaza pentru realismul clasic, dar romancierul depaseste programul estetic, raportandu-se critic la formula de arta si la viata infatisata.

Critica a observat ca romanele contrazic flagrant programul estetic formulat si aparat cu vehementa de romancierul insusi. G. Calinescu s-a detasat de experienta unor mari romancieri romani si straini: Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Marcel Proust, a dezaprobat formula epica proustiana si a pledat in favoarea unor teze teoretice (balzacianism, clasicism) cu care nu se identifica in practica literara. Incongruenta exista cu adevarat, dar intre romanele lui G. Calinescu si teoriile sale nu se afla o legatura necesara. Criticul emite o serie de principii cu valabilitate generala, dezvaluind o modalitate de a gandi literatura; romancierul infirma, depaseste sau atribuie o alta finalitate ideilor teoretice. Pe de alta parte, majoritatea interventiilor teoretice au fost redactate de G. Calinescu dupa aparitia ,,Enigmei Otiliei" si inainte de elaborarea ,,Bietului Ioanide". Criticul isi apara romanele, polemic, impotriva rezervelor critice ale confratilor, si exagerarile, apasarea abuziva pe balzacianism sau clasicism in genere, sunt explicabile: urmareste a justifica legitimitatea propriei practici artistice,