Imparați Romani

Previzualizare proiect:

Extras din proiect:

Marcus Aurelius Severus Alexandrus (1 octombrie 208 - 18 martie 235), cunoscut drept Alexandru Sever, imparat roman din 222 pana in 235.

Este nepot al imparatului Caracalla, originar din Arca Caesarea (Fenicia). La varsta de 13 ani este proclamat imparat de pretorienii din Roma, dupa asasinarea varului sau Elagabalus, sub numele de Alexandru Sever. Autoritatea reala este exercitata de Iulia Mamaea (mama sa), sprijinita de juristii Ulpianus si Modestinus. In timpul domniei lui Alexandru Sever autocratismul si excentricitatile predecesorului sau sunt eliminate si se restabilesc bunele raporturi cu Senatul, al carui prestigiu este sporit. Relatiile cu armata si garda pretoriana devin insa incordate. Alexandru Sever initiaza in anii 231-233 o contraofensiva romana in Orient pentru a stavili invazia sasanida la vest de Eufrat. In timpul pregatirilor unui razboi impotriva alamanilor la granita renana, Alexandru Sever si Iulia Mamaea sunt ucisi la Mogontiacum (Mainz) de soldati care-l proclama imparat pe Maximin Tracul. Cu el ia sfarsit dinastia Severilor.

Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius (19 septembrie 86 - 7 martie 161) a fost imparat Roman in perioada 138-161. A fost cel de-al patrulea din "Cei cinci imparati buni".

Fiu al consularului Aurelius Fulvus, Antoninus Pius s-a nascut in Italia, la Lanuvium. A devenit consul in 120 si guvernator al provinciei Asia (134-135). A fost adoptat de imparatul Hadrian la 25 februarie 138 si proclamat succesor la tron, cu conditia de a adopta la randul sau, pe Marcus Aurelius si Lucius Aurelius Verus. Spre deosebire de imparatul Hadrian, Antoninus Pius nu a parasit niciodata Italia.

Politica sa interna se caracterizeaza prin atentia acordata administratiei provinciilor, finantelor statului, jurisdictiei imperiale. Pe plan extern continua activitatea de consolidare a sistemului defensiv al imperiului. Rascoalele antiromane din Bretannia, Mauretania, Egipt si Iudeea sunt reprimate de generalii sai. Intr-o atmosfera de liniste pe plan intern si extern, Antoninus Pius sarbatoreste in 148 cea de-a 900-a aniversare a fondarii Cetatii Eterne. Domnia lui a fost identificata cu apogeul dinastiei antonine si al intregului principat.

Flavius Arcadius (cca. 377 - 1 mai 408) a fost imparat al Imperiului Roman de Rasarit (395-408).

Arcadius a fost cel mai mare fiu al lui Teodosiu I si al Aelia Flaccilla, frate mai mare al lui Honorius, care va deveni imparat al Imperiului Roman de Apus. Proclamat augustus de catre tatal sau in ianuarie 383, Arcadius se dovedeste un caracter slab, influentabil. Intreaga sa domnie s-a desfasurat sub tutela camarilei curtii din Constantinopol, dominata rand pe rand de Rufinus, praefectus praetorii Orientis (m. 395), de eunucul Eutropius - praepositus sacri cubiculi, de prefectul pretoriului Anthemius (din 405), precum si de Eudoxia, sotia sa (m. 404).

In timpul domniei lui Arcadius, imperiul respinge primele atacuri ale hunilor la hotare si se elibereaza de prezenta vizigotilor. Tot in timpul domniei lui Arcadius se manifesta o puternica reactie antigermanica in stat.

Lucius Domitius Aurelianus (9 septembrie 214 - 275), cunoscut drept Aurelian, a fost imparat roman (270-275).

Nascut in Moesia la Sirmium, Aurelian parcurge intreaga cariera, de la soldat la comandant al cavaleriei sub Claudius II. Proclamat imparat la Sirmium de legiunile de la Dunare (270), Aurelian isi consolideaza puterea dupa sinuciderea lui Quintilus, fratele lui Claudius II, fiind recunoscut imparat de catre senat.

La urcarea sa pe tron, Imperiul Roman era dezmembrat: intregul Orient se afla sub stapanirea Zenobiei, regina Palmyrei, iar in Occident, Gallia, Hispania si Britannia erau incluse in regatul galic secesionist. Prin victoriile repurtate asupra iutungilor, sarmatilor, carpilor si gotilor, Aurelian consolideaza frontiera Dunarii de Jos, iar prin respingerea vandalilor -pe cea a Dunarii Mijlocii (270-271). Incepe inconjurarea Romei cu fortificatii puternice -zidul lui Aurelian, incheiat in vremea imparatului Probus.

Sub presiunea popoarelor migratoare si a dacilor liberi, Aurelian dispune retragerea armatei si a administratiei romane din Dacia in anul 271, in vederea consolidarii frontierei dunarene. In 274 este lichidata si secesiunea Regatului galic; Aurelian restaureaza astfel granitele si unitatea statului, primind titlu de restitutor orbis.

In politica interna Aurelian s-a comportat ca un suveran absolut. Purta diadema solara, purpura si vesimente bogate ca dupa obiceiul regilor orientali, s-a autointitulat Dominus et Deus. A guvernat fara senat care a pierdut si dreptul de a bate moneda de arama alegandu-si colaboratorii dintre cavaleri. Personalitate inteligenta si energica, Aurelian intareste autoritatea imperiala si intreprinde o serie de reforme administrative si economice vizand consolidarea statului in vederea depasirii crizei din secolul III. Cultul zeului soare, sol invictus, este ridicat la rangul de religie a intregului imperiu. A efectuat o reforma monetara (emisiuni de aur, argint si arama) care a inviorat schimburile comerciale. In politica externa Aurelian a inregistrat succese remarcabile, straduindu-se sa apere imperiul de frecventele invazii barbare si sa refaca unitatea acestuia, sfaramata in timpul lui Gallienus.

In drum spre Orient, in vederea inceperii unei campanii impotriva Imperiului Sasanid, Aurelian este asasinat de secretarul sau, la Byzantion, ca urmare a unui obscur complot de palat.

Caius Iulius Caesar Germanicus (*31 august 12 - +24 ianuarie 41) cunoscut drept Caligula a fost al treilea imparat roman si al treilea membru al dinastiei iulio-claudiene, domnind din 37 pana in 41.

Fiu al generalului Germanicus si al Agrippinei Maior, isi petrece copilaria alaturi de tatal sau, in mijlocul soldatilor de pe Rin, de la care primeste porecla de Caligula (,,Cizmulita").

Desi in timpul lui Tiberius (unchiul sau) nu se afirma in viata politica, la moartea acestuia (16 martie 37), este proclamat imparat de garda pretoriana si recunoscut de senat. Dupa primele 8 luni de domnie, politica lui capata brusc semnele despotismului si incoerentei. Arbitrariul politicii interne si externe, extravagantele si cruzimile, fastul serbarilor si risipirea tezaurului strans de predecesorul sau, masurile fiscale opresive, declanseaza doua conspiratii impotriva sa (in 39 si 40), soldate, fiecare, de numeroase executii. La 24 ianuarie 41, Caligula este asasinat in apropierea palatului sau din Roma, in urma unei conspiratii a pretorienilor in frunte cu Cassius Chaerea si L. Annius Vincianus. Numele lui este supus de senat unei damnatio memoriae. Ii succede la tron Claudiu I, unchiul sau, proclamat imparat de garda pretoriana.

Descarcă proiect

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Imparati Romani.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
7/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
22 pagini
Imagini extrase:
22 imagini
Nr cuvinte:
14 903 cuvinte
Nr caractere:
74 126 caractere
Marime:
52.26KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Liceu
Tip document:
Proiect
Materie:
Istorie
Tag-uri:
Imparati, imperiu roman, caesar, Marcus Aurelius
Predat:
la liceu
Sus!