Antibioticele sunt substante chimice organice produse de microorganisme sau obtinute prin sinteza sau semisinteza, care in doze foarte mici inhiba dezvoltarea microorganismelor patogene.
Dupa descoperirea microbilor de Pasteur s-a observat ca unele specii microbiene se apara de alte specii prin elaborarea unor substante chimice nocive. Acest fenomen este numit antibioza, iar substantele chimice rezultate din metabolismul celular poarta numele de antibiotice. Primul care a semnalat in 1885 actiunea inhibitoare a substantelor elaborate de microorganisme a fost savantul roman Victor Babes; tot el a sugerat ca aceste substante ar putea fi utilizate in scop terapeutic pentru distrugerea agentilor patogeni. Aceste fapte constituie o anticipatie geniala a savantului roman care, cu 50 de ani inaintea descoperirii epocale a lui Fleming (obtinerea penicilinei), a intuit efectele practice ce le-ar putea avea pentru terapeutica antagonismul microbian.
Introducerea, in 1941, in practica medicala a antibioticelor de biosinteza caracterizate prin aspectul larg de actiune, eficacitate ridicata si toxicitate redusa, constituie cea de-a doua etapa extrem de importanta in dezvoltarea chimioterapiei. Succesele exceptionale obtinute in tratarea maladiilor infectioase cu ajutorul penicilinei G au declansat cercetari foarte minutioase pentru a gasi noi antibiotice de biosinteza. Asa se explica faptul ca intr-un interval extrem de scurt sunt descoperite si introduse in terapeutica penicilina V, tetraciclinele, streptomicina, griseofulvina, eritromicina, oleandomicina, iar mai tarziu cefalosporinele si rifampicina.
Utilizarea excesiva a penicilinei G a generat insa fenomenul de penicilino-rezistenta, fenomen manifestat prin pierderea eficacitatii terapeutice.
Acest fapt, cuplat cu slaba stabilitate a penicilinei in mediul acid si la actiunea penicilinei a determinat extinderea cercetarilor privind obtinerea de noi antibiotice prin semisinteza si sinteza.
Cel de-al doilea grup de agenti antimicrobieni cuprinde chimioterapicele si antibioticele care, introduse in organism exercita efecte toxice specifice fata de anumite microorganisme, paraziti sau celule atipice - cum ar fi cele canceroase - avand insa efecte toxice mult mai reduse sau absente fata de celulele organismului gazda.
Aceasta diferenta de toxicitate se datoreaza particularitatilor metabolice ale celulelor patogene in comparatie cu cele ale gazdei, agentii antimicrobieni actionand in mod selectiv asupra unor procese metabolice specifice celulelor patogene.
Numarul antibioticelor este foarte mare si in continua crestere. Deseori, pentru un antibiotic se folosesc mai multe denumiri. Pentru ca un antibiotic sa poata fi recunoscut se foloseste denumirea comuna internationala (D.C.I.), care este mai usor de retinut decit denumirea chimica.
Dumitru Dobrescu, "Farmacoterapie", vol.I, Editura Medicala, Bucuresti, 1988
Dumitru Dobrescu si colab., "Memomed 2012", vol.I, Memorator de Farmacologie Alopata, editia a optsprezecea, Editura Universitara, Bucuresti, 2012
Sarah L. Berga si colab., "Agenda medicala Merck Medicul casei", editia a-II-a, Whitehouse Station, NJ, 2003
Prof.dr.doc. Valentin Stroescu si colab., "Farmacologie", editia a-III-a, revizuita si adaugita, Editura All, Bucuresti, 1999
"Agenda Medicala" 2005, - editia de buzunar -, Editura Medicala, Bucuresti, 2005
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
