Analiza deficitului bugetar din România

Un deficit bugetar apare atunci cand cheltuielile unei entitati (un guvern) depasesc incasarile. Opusul deficitului bugetar este excedentul. Un deficit bugetar este de calitate atunci cand indeplineste doua conditii obligatorii: cand deficitul se reflecta, in totalitate, in cheltuieli de investitii si, in special, in realizarea infrastructurii si cand este acoperit cu resurse financiare sigure, pentru a nu apela la emisiuni monetare inflationiste.

Pentru a intelege deficitul bugetar trebuie sa intelegem in primul rand cum se creaza bugetul de stat. Raspunsul este simplu: prin taxe. Taxele (fie ca e vorba de impozitul pe profit, pe salarii, TVA, accize, etc.) se folosesc apoi pentru cheltuielile bugetare: invtamant, pensii, armata, politie, preoti, parlamentari, etc.

In sistemul comunist, taxele erau de 100% din PIB - statul lua totul si apoi redistribuia dupa anumite criterii. Faptul ca statul lua totul a facut sa existe lipsa de initiativa si un management care sa fie dependent mai degraba de relatii personale decat de performanta. Pe cale de consecinta, sistemul comunist a dat faliment si a recunoscut acest lucru in 1989.

In sistemul actual, bugetul de stat reprezinta, in tarile OECD, circa 30-50% din PIB. In Romania este la ora actuala de circa 30-31% din PIB.

In cifre: daca PIB in 2006 a fost de 100 de miliarde de euro, 30% inseamna circa 30 de miliarde de euro buget de stat obtinut din taxe. Cu o crestere a PIB anuala de 6% inseamna ca in 2008 vom avea un PIB de circa 112 miliarde de euro. 40% din 112 miliarde inseamna 44 de miliarde de euro, deci in numai doi ani o crestere de 50% a taxelor obtinute de guvern, in conditiile in care cresterea economica a fost de doar 12%. Planul guvernului in ceea ce priveste cheltuielile bugetare este si mai ambitios. De la 30% se doreste sa se ajunga la 43% din PIB. In alte cuvinte o sa ploua cu bani.

Diferenta de 43% si 40% reprezinta 3% din PIB si se numeste deficit bugetar. Aplicat la 112 miliarde, inseamna undeva la 3,3 miliarde de euro deficit.

Masurand deficitul

Este dificil de masurat deficitul bugetului guvernamental intr-un mod clar. Iar daca nu putem masura deficitul, atunci nu putem fi siguri cand este redus si cand are valori ridicate. Daca nu putem fi siguri cand este scazut si cand este mare, nu putem spune daca anii cu deficite mari corespund anilor cu valori ridicate ale ratei dobanzii.

Poate gasiti surprinzator faptul ca nimeni nu stie sigur cum se masoara deficitul. De fapt, agentiile guvernamentale anunta in mod obisnuit cifrele de deficit, iar sursele de stiri le prezinta. Dar economistii sunt destul de sceptici in ce priveste asemanarea acestor cifre cu realitatea economica inconjuratoare.

In principiu, un deficit este o crestere a datoriilor guvernamentale. Daca guvernul datoreaza 3000 miliarde $ la inceputul anului 1997, iar la sfarsitul acestui an datoreaza 3300 miliarde $, atunci deficitul raportat pe 1997 este de 300 miliarde $. Dar intr-o tara cu inflatie, aceasta cifra poate fi foarte inselatoare. Sa presupunem, de exemplu, ca rata inflatiei este de 10%. Atunci cele 3300 mld. $ pe care le datoreaza guvernul la sfarsitul anului valoreaza in termeni reali nu mai mult de cele 3000 mld. $ avute la inceput. In acest exemplu, valoarea reala a datoriei a ramas neschimbata pe parcursul anului, asa ca deficitul real este zero.

Pentru ca cifrelele oficiale de deficit sunt prezentate in termeni nominali, prezenta inflatiei face intotdeauna ca deficitul sa para mai mare decat este. In 1980, presedintele Jimmy Carter candida pentru realegeri. Adversarul sau, Ronald Reagan, a fost cat se poate de critic in ceea ce priveste cele 49 mld. $ deficit de buget care fusesera reportate pe anul 1979. Dar aceste critici erau nejustificate. Cu corectarea adecvata pentru inflatie, guvernul nu avusese deloc deficit in acel an, ci, din contra, a avut 3 mld $ surplus.

Reagan l-a invins pe Carter, insa curand a devenit o victima a aceleiasi erori statistice de care el se folosise in campania sa. In timpul primului an la conducere al lui Reagan (1981), deficitul bugetului a fost calculat la cifra istorica de 86 mld $, motiv pentru care noul presedinte a fost supus unei aspre critici. Dar o corectare a inflatiei ar fi aratat ca deficitul anului era in realitate destul de modest - 18 mld $ - de departe mai scazut decat deficitul bugetului in primul an la conducere al lui Carter, si cu atat mai mult mai redus decat cu adevarat istorica cifra a deficitului din timpul predecesorului lui Carter, Gerald Ford.

Modalitatea corecta de a masura deficitul este de a calcula in termeni reali ceea ce guvernul datoreaza la inceputul si sfarsitul anului, si de a lua in calcul diferenta ca deficitul acelui an. Dar ceea ce datoreaza guvernul este o adevarata piatra de incercare! Sta in natura guvernului sa faca promosiuni. Este o promisiune o datorie ? Daca cineva promite sa-ti construiasca un bazin de inot de 10.000 $, este foarte clar ca iti datoreaza 10.000$, si se cuvine sa tina cont de aceasta cand isi calculeaza datoriile. Dar daca congressmen-ul tau iti promite ca iti construieste un bazin de 10.000$ din fondurile guvernului, guvernul nu va tine cont de aceasta in calculele sale oficiale.

In multe cazuri este greu a decide daca o promisiune a fost intr-adevar respectata. Sa presupunem ca congressmen-ul tau iti promite sa-ti construiasca un bazin, dar tu nu-l crezi. Face parte costul bazinului din datoria guvernului ? Dar daca tu crezi ca el spune adevarul, dar nu esti sigur ?

De departe, cea mai mare promisiune a guvernului Statelor Unite este aceea de a plati sume de bani de la Serviciul de Protectie Sociala fiecarei persoane in viata in prezent. In schimbul acestei promisiuni, majoritatea dintre noi fac plati anuale catre Serviciul de Protectie Sociala , care sunt de obicei deduse direct din cecurile noastre.

Cifrele oficiale ale guvernului federal iau in calcul deducerile din statele de plata ale Protectiei Sociale in calitate de taxe, iar platile de la Protectia Sociala catre beneficiari, drept plati de transfer.Cu toate acestea, este foarte usor sa consideri deducerile din statele de plata ale Protectiei Sociale drept imprumuturi catre guvern, iar platile de la Protectia Sociala catre beneficiari, drept rambursari ale acestor imprumuturi. Aceasta simpla schimbare a punctului de vedere va face ca datoria guvernului sa creasca mai mult decat dublu. Daca masurarea datoriei