Activitatea armonioasa a tuturor partilor organismului si a relatiilor sale cu mediul inconjurator este asigurata de sistemul nervos. Sistemul de comunicare de tip hormonal imbunatateste activitatea de comunicare de tip nervos in interiorul organismului, sistemul endocrin fiind un elegant mecanism de "verificari si balante" care actioneaza prin anse de feed-back ce faciliteaza functionarea normala a organismului. Hormonii sunt substante chimice (peptide, proteine, steroizi) produse si secretate de celule specializate ce actioneaza pe diferitele celule "tinta" aflate local sau la distanta. Specificitatea actiunii hormonale este determinata de prezenta receptorilor specifici de pe celulele "tinta" iar raspunsul celular este determinat de programarea genetica particulara a celulei respective astfel incat acelasi hormon are actiuni diferite pe tesuturi diferite.
Glandele endocrine sunt unitati functionale formate din mai multe celule care pot secreta hormoni, localizate in diferite regiuni ale corpului alcatuind sistemul endocrin. Fiecare glanda are o functie specifica care contribuie la mentinerea echilibrului mediului intern si a supravietuirii organismului uman.
Consideratii generale
Hormonii se pot defini ca substante organice de natura endogena, secretate in cantitati extrem de mici de glande endocrine sau de alte tesuturi specializate, care patrund prin circuitul sanguin in tot organismul si au proprietatea de a stimula si coordona functionarea unor organe sau tesuturi-tinta, procese metabolice sau activitatea intregului organism. Deci hormonii isi manifesta actiunea asupra unor organe si tesuturi mai indepartate de locul secretiei, fara a exclude posibilitatea lor de a actiona si asupra unor celule si tesuturi foarte apropiate de locul de secretie(cazul testosteronului). Actiunea inalt specializata a hormonilor nu este receptionata decat de formatiuni celulare caracteristice si capabile de a intercepta actiunea unui hormon, care are o anumita structura chimica.
Cuvantul hormon provine din limba greaca(hormao= a excita, a stimula, a activa, a pune in miscare) si a fost introdus in stiinta de catre Ernest Henry Starling (1866-1927) in anul 1905. Necesitatea introducerii unui termen stiintific cu caracter de generalizare s-a ivit imediat dupa ce au fost cunoscute substante biologic-active care isi manifesta actiunea biostimulatoare mai departe de locul secretiei. In acest sens se poate exemplifica descoperirea secretiei de catre Bayliss si Starling (1902), hormon care stimuleaza secretia pancreasului( secretina fiind un hormon tisular produs de mucoasa duodenala).
Cel care intuieste pentru prima data existenta unor secretii interne a diferitelor organe este medicul francez Theofile de Bordeu (1775),ce poate fi conjsiderat un premergator al endocrinologiei. Karl Adolf won Basedow(1799-1854) si predecesorii sai Caleb Ilillier Parry si Robert James Graves descriu hipertiroidismul(1825-1840). Observatii asupra functionarii glandelor suprarenale Thomas Addison (1793-1860) care, in 1855, a descris insuficenta corticosuprarenala, cunoscuta sub numele de boala lui Addison.
In anul 1855, filozoful francez Claude Bernard (1813-1878
1.www.radiestezie.multiservers.com
2.Mihai Serban, Natalia Rosoiu, Biochimie Medicala, Vol I - Organizare moleculara
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
