PIB Italia

1. Scurt istoric economic al Italiei:

Italia face parte din zona Euro și din piața unica europeană.

Italia are o economie mixtă capitalistă, a treia cea mai mare din zona Euro și a opta din lume.]Țara este membră fondatoare a G7, G8, a zonei Euro și a OCDE.

Italia este considerată a fi una dintree cele mai industrializate țări din lume și un lider în domeniul comerțului mondial și exporturilor Este o țară foarte dezvoltată, pe locul 8 în lume după calitatea vieții[23] și pe locul 25 după Indicele Dezvoltării Umane. PIB-ul nominal al Italiei este al patrulea din zona Euro, cu 1,642.4 miliarde de euro. Rata șomajului, 11,9% în noiembrie 2016, este a patra din zona Euro. Țara este cunoscută pentru mediul de afaceri creativ și inovator, și pentru un sector agricol mare și competitiv. În 2010 Italia a fost cel mai mare producător mondial de vinuri. Este cunoscută și pentru influența și calitatea ridicată a industriilor de automobile, construcții de mașini, alimentară și de design vestimentar.

Italia este a șasea țară din lume la producția industrială, fiind caracterizată de prezența unui număr mai redus de corporații multinaționale globale decât în alte economii comparabile ca dimensiune, și de un număr mare de întreprinderi mici și mijlocii, aglomerate în câteva districte industriale ce reprezintă coloana vertebrală a industriei italiene. Acestea alcătuiesc împreună un sector al industriei producătoare adesea concentrat pe exporturi pe piețe de nișă și de produse de lux, adică pe de o parte mai puțin capabil de competitivitate în ce privește cantitatea, dar pe de altă parte mai capabil să facă față cu produse de calitate net superioară concurenței venite din partea Chinei și economiilor emergente asiatice și bazate pe costul redus al forței de muncă.

Țara era în 2009 al șaptelea cel mai mare exportator din lume.Cele mai strânse legături comerciale ale Italiei sunt cu celelalte țări ale Uniunii Europene, cu care efectuează circa 59% din comerț. În cadrul UE, cei mai mari parteneri comerciali sunt Germania (12,9%), Franța (11,4%) și Spania (7,4%).[8] Turismul este și el unul dintre cele mai profitabile și mai rapid crescătoare sectoare ale economiei naționale: cu 47,7 milioane de turiști sosiți din întreaga lume, și cu venituri estimate la 43,9 miliarde de dolari în 2013, Italia a fost a cincea cea mai vizitată țară din lume și a șasea ca venituri din turism.

Italia a fost însă lovită puternic de recesiunea de la sfârșitul primului deceniu al secolului al XXI-lea și de criza datoriilor suverane care a urmat, ceea ce i-a exacerbat problemele structurale. După o creștere puternică de 5- 6% pe an din anii 1950 până în anii 1970 și o încetinire progresivă în anii 1980-90, țara a stagnat practic în anii 2000. Eforturile politice de revitalizare a creșterii cu investiții masive de stat au produs o gravă creștere a datoriei publice, care în 2014 se ridica la peste 135% din PIB, a doua din UE după cea a Greciei (174%).Cu toate acestea, cea mai mare parte din datoria publică a Italiei aparține unor entități private, o diferență majoră față de situația Greciei, iar nivelul datoriilor personale este mult mai scăzut față de media OCDE.

Principalul factor de slăbiciune socio-economică este o divizare mare între nord și sud.Ea se poate observa prin uriașa diferență între veniturile statistice înregistrate la nivelul comunelor din nord și cele din comunele din sud.

În plus, Italia are nevoie să-și importe circa 80% din necesarul de energie. Mai mult, după Indicele Libertății Economice, țara se clasează abia pe locul 86 în lume din cauza birocrației ineficiente a statului, a protecției scăzute a drepturilor de proprietate, a nivelului ridicat de corupție, a taxelor ridicate și cheltuielilor publice care reprezintă jumătate din PIB-ul țării. Conform Indicelui de Percepție a Corupției, Italia prezintă un nivel ridicat de corupție, aflându-se pe locul 60 în lume. Crima organizată ar reprezenta venituri de circa 90 de miliarde de euro și 7% din PIB-ul Italiei.