Libera cirulatie a mărfurilor

Previzualizare proiect:

Extras din proiect:

In decembrie 1945 s-au pus bazele unei noi ordini monetare prin Tratatul de la Bretton Woods, iar in 1947 a aparut GATT.

La 19 septembrie 1946 primul - ministru englez Winston Churchill a prezentat optiunile sale privind viitorul Eupopei dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, afirmand necesitatea construirii statelor unite ale Europei. Ideea unei Europe unite nu era noua; ea mai fusese vehiculata in diferite imprejurari.

In plan economic se remarca lansarea de catre S.U.A., in anul 1947, a Planului Marshall de ajutorare a statelor Europei aflate in dificultati economice si sociale la sfarsitul razboiului. In legatura cu aplicarea Planului Marshall, la 16 aprilie 1948 a fost infiintata O.E.C.C. care ulterior s-a transformat in O.C.D.E

Ca urmare a unei activitati politico - diplomatice, sub impulsul Frantei si Germaniei s-au realizat procese importante in directia unificarii europene, care s-a concretizat prin adoptarea la 25 martie 1957 a Tratatului de la Roma, care cuprinde de fapt 2 tratate :

- EUROATOMUL - prevede reglementarea in comun a productiei materiei nucleare, exploatarea in comun a mijloacelor de care dispun statele membre, un schimb de informatii si un sistem comun de brevete si inventii;

- Tratatul privind Economia Europeana ( C.E.E.) - prevede urmatoarele libertati ;

- libertatea de circulatie a marfurilor;

- libertatea de circulatie a capitalurilor;

- libertatea de curculatie a persoanelor

- libertatea de circulatie a serviciilor

Nu toate activitatile intrau sub incidenta acestor acorduri.

Descarcă proiect

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Libera Cirulatie a Marfurilor.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Diacritice:
Nu
Nota:
8/10 (3 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
13 pagini
Imagini extrase:
13 imagini
Nr cuvinte:
4 368 cuvinte
Nr caractere:
23 907 caractere
Marime:
35.29KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Proiect
Domeniu:
Drept Comercial
Tag-uri:
circulatie, marfa
Predat:
la facultate
Materie:
Drept Comercial
Sus!