Constituția - izvor al dreptului constituțional

Disciplina ''Drept constitutional si institutii politice'' isi propune insusirea de catre studentii din anul I a fundamentelor stiintifice ale teoriei Constitutiei, precum si a principiilor generale ale intregului sistem politic si ale mecanismelor de gestiune. In cadrul sistemului dreptului romanesc, disciplina ,,Drept constitutional si institutii politice" face parte din ramura dreptului public. Aceasta disciplina, avand ca izvor principal de drept Constitutia, legea fundamentala a statului roman, face parte din categoria disciplinelor fundamentale de studiu ale unei facultati cu acest specific. De asemenea, in sistemul dreptului, dreptul constitutional este ramura principala a dreptului romanesc, care prin normele sale a consacrat si ocrotit cele mai importante valori economice, sociale, politice si culturale.

II. Izvoarele formale ale dreptului constitutional roman

Izvoarele de drept reprezinta formele de exprimare a normei juridice care sunt determinate de modul de edictare sau sanctionare a sa de catre stat. Tinand seama de cele doua criterii pentru identificarea izvoarelor dreptului constitutional, rezulta ca sunt izvoare ale dreptului constitutional numai urmatoarele acte normative:

a) Constitutia si legile de modificare ale acesteia;

b) Legea ca act juridic al Parlamentului;

c) Regulamentele Parlamentului;

d) Ordonantele Guvernului ( ordonantele au forta juridica egala cu aceea a legii );

e) Tratatul international;

f) Obiceiul

III. Definitia Constitutiei

In istoria omenirii, incepand cu secolul al XVIII-lea, s-a impus CONSTITUTIA ca lege fundamentala a unui stat. Constitutia reflecta, in primul rand, noua conceptie despre guvernare care a dus la prabusirea absolutismului monarhic, conceptie potrivit careia suveranitatea apartine natiunii, iar reprezentantii acesteia o pot exercita numai in conformitate cu un sistem strict de reguli, si in special cu respectarea libertatii individuale.

Cuvantul "constitutie" provine din limba latina, atat de la substantivul constitutio, cat si de la verbul constituo,ere, care au mai multe semnificatii, in speta insemnand "a orandui", "a aseza cu temei". In antichitatea romana, constitutio, sub aspect tehnico-juridic desemna fie o lege (constitutiile imperiale), fie un complex de legi care reglementau diferite domenii de organizare si activitate a statului, denumite si legi fundamentale.

DELEANU Ion, Drept constitutional si institutii politice - Tratat, vol. 1, Editura ''Europa Nova'', Bucuresti, 1996.

DRAGANU TUDOR, Drept constitutional si institutii politice - Tratat elementar, vol. II, Editura ''Lumina Lex'', Bucuresti, 1998.

MURARU Ioan, TANASESCU Simina, Drept constitutional si institutii politice, editia a IX-a revazuta si completata, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001.

IONESCU Cristian, Drept constitutional si institutii politice - Sistemul constitutional romanesc, vol. II.